Cele mai bune bancuri despre turişti. Ce au păţit doi olteni în vacanţă

Cele mai bune bancuri despre turişti. Ce au păţit doi olteni în vacanţă

Şi glumele despre turişti stârnesc amuzamentul celor din jur. În cele ce urmează, vă vom prezenta o selecţie de astfel de bancuri.

1.La palatul unui şeic arab, opreşte un autocar din care coboară un grup numeros de femei în vârstă. Şeicul se uită pe fereastră şi zice:
- Of, iar vin turiştii.
Servitorul lui îl contrazice:
- Nu sunt turişti, v-au venit soacrele în vizită.

2.Un turist, abia ajuns la hotel, semnează în registrul de intrări pe care se plimba o ploşniţă:
-Domnule! Am mai văzut eu ploşniţe, dar nu din asta care vine să vadă în ce cameră te cazezi!

3.Telefon la Recepţie:
“Spuneţi-mi vă rog, acceptaţi şi animale de companie?”
“Nu, doamnă, acceptăm numai cash sau CreditCard”

4. O doamnă intră în autocarul de transfer de la aeroport la hotel cu copilul ei în braţe.
Şoferul autocarului o vede şi exclamă fără reţineri:
„Mamaaaa, da’ ăsta e cel mai urât copil din câţi am văzut în viaţa mea!!!” Femeia rămâne fără replică şi înaintează spre spatele autocarului înfuriindu-se tot mai tare. Se aşează lângă un domn care o întreabă de ce e aşa roşie la faţă şi dacă îi e rău. Femeia îi explică acestuia că şoferul a insultat-o şi că nu-şi poate stăpâni nervii. Înţelegător, domnul respectiv îi spune: „Păi, mergeţi doamnă şi reclamaţi-l la ghid. Nu e posibil aşa ceva. Mergeţi chiar acum! Puteţi să vă lăsaţi maimuţica cu mine!”

5. “Nu-mi vine să cred”, spune revoltat turistul! „Sunt aici de 7 zile întregi şi a plouat în fiecare zi! Când e anotimpul uscat la voi aici?” „E greu de spus cu siguranţă domnule…”, răspunde recepţionerul. „Anul trecut a fost într-o miercuri.

6. Un turist vorbeşte cu recepţionerul unui hotel:
– Tariful nostru este următorul: 100 de dolari pe noapte, pat şi micul dejun, sau doar 10 dolari dacă vă faceţi singur patul.
– Foarte bine, îmi aleg varianta să-mi fac singur patul.
– OK! Poftiţi fierăstrăul şi ciocanul, rămâne doar să faceţi rost de cuie.

7. O excursie de turişti la cetăţi medievale. Un ghid le explică turiştilor:
– În această cetate a fost arsă de vie ultima vrăjitoare…
– Nu-i adevărat, oftează un turist, uitându-se la nevastă-sa.

8. Vasul de croazieră ancorează lângă coasta unei insule micuţe, dar pitoreşti. Pasagerii au la dispoziţie câteva excursii organizate sau timp liber pentru shopping şi/sau plajă.
Un pasager care refuzase constant orice excursie organizată de linia de croaziere întreabă la Biroul de Excursii dacă există cumva rechini în apele din jurul insulei, fiindcă îşi doreşte să exploreze singur zona şi să facă câte o baie acolo unde are chef.
„Fiţi fără grijă, nu există rechini în apă, domnule!” îl asigură cei din staff.
Spre seară, înainte de îmbarcare şi ridicarea ancorei, mare agitaţie şi scandal în Recepţie: pasagerul respectiv era şocat şi furios: „Mi-aţi spus că nu am de ce să mă tem, că nu sunt rechini în apă şi, când să intru să mă răcoresc, am zărit o siluetă ameninţătoare apropiindu-se de mine pe sub apă! Cum e posibil aşa ceva?”
„Domnule, după cum v-am spus, Nu există rechini în apă. Sunt cu siguranţă speriaţi şi alungaţi de crocodili”

9. Doi olteni în vacanţă. La ora 3 dimineaţa, unul îl trezeşte pe celălalt:
– Marine!
– Ce?
– Deschide ochii şi spune-mi ce vezi?
– Cerul.
– Şi?
– Şi Luna.
– Şi?
– Şi Carul Mare.
– Şi?
– Şi Carul Mic.
– Şi?
– Şi… Ioaneee!… ăştia ne-au furat cortu’.

10. Tatăl: Te-ai distrat bine în vacanţă?
Alinuţa: Da! Am fost cu mama şi prietenul ei la mare.
Tatăl: Şi ce-ai făcut? Te împăcai bine cu el?
Alinuţa: Da! Mă ducea în fiecare dimineaţă cu barca la vreo 5 Km de mal şi eu înotam până pe plajă!
Tatăl: Şi nu era greu?
Alinuţa: Nu, mai greu era să ies din sac!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: