Cele mai bune bancuri despre şefi. De ce leneşii sunt cel mai bine plătiţi într-o firmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre comportamentul şefilor la locul de muncă circulă foarte multe glume pe internet. Vă prezentăm aici o selecţie de bancuri care îi au pe şefi protagonişti.

1, Un şef către altul:
– Eu întotdeauna iau cu mine în pat un pix şi o foaie… În cazul în care îmi trece ceva prin minte.
– Eu prefer să îmi iau secretara!

2. O blondă îi povesteşte prietenei sale:
– Ieri seară a venit şeful meu la mine acasă, în vizită şi m-a violat!
– Şi tu, tu nu te-ai apărat?
– N-am putut. Nu mi se uscase încă oja de pe unghii.

3.Angajatul îl salvează pe şef de la înec.
– Cum aş putea să îţi mulţumesc?
– Vă rog să nu povestiţi nimănui ca eu am fost cel care v-a salvat de la înec!

4.Angajatul: Scuzaţi-mă, domnule, pot să vorbesc cu dumneavoastră?
Şeful: Sigur, intră, ce pot să fac pentru tine?
Angajatul: Ştiţi, sunt angajatul aceste firme de peste zece ani.
Seful: Aşa…
Angajatul: Nu vreau s-o iau pe ocolite. Aş vrea o mărire de salariu. Sunt mai multe companii care mă caută dar am zis să vorbesc cu dumneavoastră prima dată.
Şeful: O mărire? Ti-aş da o mărire de salariu, dar nu e timpul potrivit pentru asta acum.
Angajatul: Vă înţeleg şi stiu că situaţia economică curentă are un efect negativ asupra vânzărilor, dar trebuie sa luaţi în considerare că muncesc mult, am iniţiativă şi sunt loial acestei companii de peste zece ani.
Şeful: Ok, luând în considerare aceşti factori şi pentru că nu am chef să caut pe altcineva în locul tău, îţi ofer o mărire de 10% şi încă 5 zile de concediu pe an. Ce zici?
Angajatul: Excelent. Mulţumesc, domnule!
Şeful: Înainte să pleci, de curiozitate, care sunt companiile care te caută?
Angajatul: Ah… Electrica, Distrigaz, Romtelecom, ApaNova şi banca.

5. În ultima vreme eram prea stresat din cauza jobului. Şeful mi-a recomandat să merg la un psiholog. Psihologul mi-a recomandat să primesc viaţa aşa cum e ea şi să zâmbesc mai des. Azi m-am dus la birou şi am încercat să fiu toată ziua cu zâmbetul pe buze, mă uitam la şef şi zâmbeam, mă uitam la secretară – zâmbeam, mă uitam la colegă – zâmbeam, până în momentul în care m-a tras şeful deoparte şi mi-a zis:
– Dacă mai vii vreodată drogat la muncă, te dau afară!

6. – Ce ai când şeful este neamţ?
– Ai organizare, ai eficienţă, ai randament.
– Ce ai când şeful este evreu?
– Ai o afacere, ai venituri, ai profit.
– Ce ai când şeful este român?
– Ai griji şi datorii!

7. Directorul începu să ţipe:
- Nu se mai poate, firma asta parcă e casă de nebuni!
- Nu, răspunse un salariat, e mai rău.
- Cum adică mai rău? urlă directorul.
- Într-o casă de nebuni, măcar directorul e sănătos..

8.– Şefu’, scuzaţi-mă că am întârziat, dar a trebuit să-mi duc soţia la maternitate, pentru naştere!
– Mă crezi tâmpit?! Şi săptămâna trecută ai venit tot cu scuza asta! Dar ce-i nevastă-ta, iepuroaică?
– Nu… Moaşă!

9. Un mare industriaş are o secretară nouă, blondă.
Auzind din biroul său că telefonul sună de mult timp şi nimeni nu ridică receptorul, el dă buzna furios în biroul secretarei.
– De ce nu răspunzi, domnişoară?
– Oh, lăsaţi-mă, domnule, eu nu mai răspund. Din zece telefoane, nouă sunt pentru dv.!

10.- De ce leneşii sunt cei mai bine plătiţi într-o firmă?
-Pentru că cine nu munceşte nu greşeşte, iar cine nu greşeşte, merită să fie promovat!

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite