Ce se întâmplă la cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneţi. Celebrul monument istoric „moare“ încet din cauza unui proces de revendicare

Ce se întâmplă la cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneţi. Celebrul monument istoric „moare“ încet din cauza unui proces de revendicare

Cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneţi

Cula lui Tudor Vladimirescu din satul Cerneţi, judeţul Mehedinţi printre cele mai cunoscute monumente din Oltenia, va fi reabiltată cu fonduri alocate de Ministerul Culturii. Un simbol pentru Oltenia şi pentru istoria naţională, cula a rezistat atacurilor turceşti ordonate de Paşa de Vidin, dar nu şi vremurilor actuale. Din cauza unui proces de revendicare, acum acest monument se află într-o stare avansată de degradare.

„Cula“ (n.r. - turn de apărare) lui Tudor Vladimirescu se află la Cerneţi, o localitate învecinată municipiului Drobeta Turnu Severin, în judeţul Mehedinţi. Urmărită parcă de un blestem, cula conducătorului mişcării revoluţionare din 1821 a ajuns o ruină din cauza unui proces de revendicare care a durat câţiva ani. În tot acest timp, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, în administrarea căreia s-a aflat cula, nu a putut investi niciun leu în această clădire inclusă în patrimoniul naţional.

De câţiva ani, Cula lui Tudor Vladimirescu se află în administrarea Primăriei Şimian, care a încercat să o salveze şi, mai mult, să o pună în valoare din punct de vedere turistic. Din păcate, proiectul depus de primărie pentru a obţine fonduri europene  nu a reuşit să treacă de furcile caudine ale evaluatorilor.

Cula, odinioară foarte vizitată de turişti, dar şi de grupuri de elevi de la şcolile din judeţ, ocupă un loc special în sufletul cernăţenilor, care îl sărbătoresc cu mare fast în fiecare an pe Tudor Vladimirescu la începutul verii. În ultimii ani, din cauza degradării clădirii, localnicii nu au mai organizat această sărbătoare la Cula lui Tudor, fiind nevoiţi să schimbe locul manifestărilor.

Vechea clădire are în sfârşit şansa de a fi readusă la viaţă. Primarul comunei Şimian, Constantin Truşcă spune că a reuşit să obţină suma de 200.000 de lei, prin programul naţional de restaurare a monumentelor istorice, finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, şi gestionat de Institutul Naţional al Patrimoniului.

Redarea acestui monument circuitului turistic ar putea transforma Cerneţiul (fostă capitală de judeţ) într-un obiectiv turistic important, având în vedere distanţa foarte mică de Turnu Severin, dar mai ales pentru că este singurul sat din Oltenia unde există patru biserici ortodoxe.

Cula, printre cele mai cunoscute din Oltenia

Cula lui Tudor Vladimirescu, din satul Cerneţi, comuna Şimian, este printre cele mai cunoscute din Oltenia. Terenul pe care s-a construit cula se afla pe o fostă proprietate a mănăstirii Cozia. Conform tradiţiei istorice, a fost construită în anul 1802 de către Tudor Vladimirescu după arderea Cerneţiului de către trupele turceşti.

După moartea lui Tudor, Vasile Strâmbeanu ia cula în proprietate, iar din anul 1838 revine lui Ion Gărdăreanu şi soţiei, Sevastiţa, fiind moştenită apoi pe linie feminină. În anii primului război mondial, clădirea a fost folosită de către diverse unităţi militare. Cula construită din cărămidă şi lemn se compune din parter şi etaj. Parterul este alcătuit dintr-un beci mare, o cameră şi casa scării care dă în cerdac.

Etajul prezintă un cerdac cu zece coloane masive din cărămidă, trei camere şi un coridor îngust, lung la capătul căreia se află un wc sau „umblătoare”. La parter şi etaj se păstrează câteva guri de tragere (metereze). Ferestrele au fost mărite, după ce casa fortificată şi-a pierdut funcţia de apărare. Tavanele parterului sunt boltite, din cărămidă în timp ce tavanele etajului sunt din lemn. Învelitoarea este acoperită cu şindrilă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: