„Big Brother” la Spitalul Judeţean Mehedinţi

„Big Brother” la Spitalul Judeţean Mehedinţi

Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin FOTO Corina Macavei

Numărul de internări prin Urgenţă la Spitalul Judeţean Mehedinţi s-a redus în ultimele luni, după ce conducerea unităţii medicale a hotărât instalarea unor camere video.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conducerea spitalului spune că a instalat camere video în Unitatea de Primiri Urgenţe atât pentru supravegherea activităţii, cât şi a comportamentului personalului medical şi a pacienţilor prezenţi. Practic, în cazul în care un pacient sesizează faptul că nu a fost tratat corespunzător ori, aşa cum au existat situaţii, cadrele medicale sunt agresate de pacienţi, aceste înregistrări video pot ajuta la stabilirea adevărului într-un anume caz.

În context, directorul de îngrijiri medicale al spitalului mehedinţean, Elena Bololoi, spune că cetăţenii ar trebui să se adreseze unităţii de primiri urgenţe doar în cazurile grave pentru a nu aglomera acest punct vital al unităţii medicale.

„Adresăm pe această cale un mesaj către populaţie pentru a înţelege faptul că Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului trebuie rezervată cazurilor grave, care nu necesită amânare, cum ar fi accidentele rutiere, comele, accidentele vasculare, infarctele, hemoragiile masive, iar prezentarea unor persoane pentru probleme medicale minore, care normal se rezolvă de către medicul de familie sau/şi specialiştii din Ambulatoriu, nu face decât să ia din secundele atât de preţioase acordate persoanelor cu risc vital”, spune Elena Bololoi.

Pacienţii ar trebui să se prezinte mai întâi la medicul de familie, apoi în ambulatoriul de specialitate.
„Facem un apel la înţelegerea populaţiei să se prezinte mai întâi la medicii de familie, apoi în ambulatoriul de specialitate, iar după ora 15,00 la Centrul de Permanenţă din Drobeta Turnu Severin situat pe bd. Tudor Vladimirescu, în centrul Clinic Invest, scăzând aglomeraţia din UPU şi permiţând astfel medicilor de aici să salveze vieţi.

Citiţi şi:

Medici noi şi investiţii pe măsură la Spitalul Judeţean de Urgenţe Mehedinţi

17 infecţii intraspitaliceşti la Spitalul Judeţean Mehedinţi: intri cu o boală şi ieşi cu trei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările