Bani europeni îngropaţi. Lucrările de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare se fac la întâmplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări în bătaie de joc pe Calea Târgu Jiului FOTO Alexandra Georgescu
Lucrări în bătaie de joc pe Calea Târgu Jiului FOTO Alexandra Georgescu

După ce şi-au dat cu stângul în dreptul şi au demonstrat că la Drobeta Turnu Severin se pot reinventa legile gravitaţiei pentru că şanţul de canalizare se ridică peste cota caselor, constructorii continuă să lucreze în bătaie de joc pe fonduri europene. Este vorba de lucrările de canalizare care se efectueză în Drobeta Turnu Severin.

La sfârşitul lunii martie, severinenii care locuiesc pe Calea Târgu Jiului şi Aleea Gruii  din Drobeta Turnu Severin reclamau modul haotic în care se efectuau lucrările de canalizare. Mai exact, oamenii se plângeau  că şanţul de canalizare se ridică peste cota caselor, care ar trebui să se lege la noua reţea. Locuitorii acestui cartier al municipiului Drobeta Turnu Severin trăiesc de ani buni ca în mediul rural, fără canalizare, cu wc-ul în fundul curţii.

De peste 50 de ani, au tot aşteptat ca un strop de civilizaţie să ajungă şi la ei, mai ales că plătesc impozite la fel ca ceilalţi locuitori ai municipiului. Deşi la vremea respectivă, reprezentanţii SECOM SA, furnizorul de servicii apă-canal şi beneficiarul acestor lucrări, declarau că vor identifica o soluţie tehnică, astfel încât toţi locuitorii din zonă să beneficieze de serviciile de apă-canal, lucrurile s-au agravat. În tot acest timp, s-au perindat în zonă mai multe firme de construcţii care au bătut pasul pe loc şi nu au mişcat un deget.

Efectiv, de două luni, aceste firme au reuşit să realizeze doar 300 de metri  liniari de canalizare. Mai mult, aceste firme lucrează haotic, distrugând conductele de apă ale cetăţenilor din zonă, rup cablurile electrice, existând oricând pericol să se întâmple o tragedie. Muncitorii spun că sunt plătiţi cu 30 de lei pe zi, ceea ce înseamnă că cel mai probabil  muncesc la negru. Mai grav este faptul că oricând poate avea loc un alt accident de muncă, dacă ne gândim că în urmă cu câteva luni un muncitor şi-a pierdut viaţa la Drobeta Turnu Severin,  lucrând într-un canal neprotejat.

Nimeni nu supraveghează lucrările

Culmea este că aceste lucrări care se efectuează pe bani europeni nu sunt supravegheate de nimeni, iar mai marii SECOM-ului şi ai Primăriei Drobeta Turnu Severin nici măcar nu se sinchisesc să vină în zonă pentru a vedea stadiul lucrărilor.

La Drobeta Turnu Severin este în derulare o lucrare  de extindere şi modernizare a reţelei de apă-canalizare în cadrul unui megaproiect cu fonduri europene de aproape 73 de milioane de euro pentru Mehedinţi.  În proiect sunt prinse mai multe zone ale Severinului, care la ora actuală sunt vitregite de ceea ce înseamnă acest serviciu. Astfel, conform planului urbanistic general, în toate zonele municipiului unde s-au dat aprobări pentru construcţii de locuinţe, prin intermediul acestui program se vor realiza şi reţelele de apă şi canal. Este vorba de zona de nord vest (aeroportul) – unde vor fi extinse reţelele de apă şi canal, zona de nord-est (între Calea Cerneţiului şi fosta zonă industrială) şi Podul Gruii. Lucrările trebuiau finalizate în anul 2013, dar s-a întârziat foarte mult din cauza modului cum s-au derulat licitaţiile pentru desemnarea firmelor care să efectueze lucrările.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite