Alte nouă persoane urmărite penal în dosarul de corupţie de la Mehedinţi

Alte nouă persoane urmărite penal în dosarul de corupţie de la Mehedinţi

Secretarul general al CJ Mehedinţi FOTO Corina Macavei

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva altor nouă persoane în dosarul de corupţie în care este implicat şeful CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şi şeful poliţiei mehedinţene, Ştefan Ponea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe lângă Adrian Duicu, preşedintele Consiliului judeţean Mehedinţi, Ştefan Ponea, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi şi Constantin Popescu, om de afaceri şi preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combaterea infracţiunilor de corupţie au început urmărirea penală împotriva altor 9 persoane, o parte din acestea şefi de instituţii din judeţ.

1. Adrian Bidilici, persoană care acţionează în numele a două societăţi comerciale, deţinătoare a două posturi de televiziune, sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- instigare la dare de mită,
- complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.;
2. Mijache Andreea Loredana, persoană care acţionează în numele a două societăţi comerciale, deţinătoare a două posturi de televiziune, sub aspectul comiterii infracţiunii de:
-complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite;
3. Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, sub aspectul comiterii infracţiunii de:
- permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite,
4. Delia Popescu, director al direcţiei economice din cadrul Consiliului judeţean Mehedinţi, sub aspectul comiterii infracţiunii de:
- permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite,
5. Drăghia Valentina, administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul comiterii infracţiunii de:
- complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite,
6. Rolea Elisabeta Zenovia, director al Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, sub aspectul comiterii infracţiunii de:
- luare de mită,
7. Feraru Grigoriţa, funcţionar public la Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, sub aspectul comiterii infracţiunii de:
- luare de mită,
8. Şocîte Silvia, directorul Direcţiei de Resurse Umane din cadrul CJ Mehedinţi, sub aspectul comiterii infracţiunii de:
- permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite,
9. Mednyasky Ştefan Ladislau, secretarul Consiliului judeţean Mehedinţi sub aspectul comiterii infracţiunii de:
- permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite

Din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale întocmite de procurori a reieşit că există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora:

I. În perioada mai–septembrie 2013, Adrian Duicu (preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi) şi suspectele Popescu Daniela Delia (director al direcţiei economice din cadrul Consiliului judeţean Mehedinţi) şi Borugă Doina (manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin) au permis unor persoane neautorizate (reprezentanţii unui furnizor de echipamente medicale şi ai unei societăţi de leasing) accesul la informaţii care – la acel moment – nu erau destinate publicităţii. Informaţiile reprezentau intenţia reprezentanţilor Consiliului judeţean Mehedinţi şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin de a demara o procedură de achiziţie publică, precum şi datele tehnice şi financiare preconizate pentru această achiziţie publică, cu scopul de a obţine pentru cei doi agenţi economici un folos necuvenit.
Folosul urmărit a constat în împiedicarea altor competitori să participe la licitaţia publică ce avea să fie organizată pentru achiziţia publică şi, implicit, în încheierea de către cei doi agenţi economici „beneficiari ai informaţiilor” a contractelor de achiziţie publică în condiţii financiare avantajoase pentru aceştia şi, corelativ, dezavantajoase tehnic şi financiar pentru autoritatea publică contractantă (Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, instituţia publică beneficiară a bunurilor ce aveau să fie dobândite prin achiziţie publică) şi pentru Consiliul judeţean Mehedinţi (autoritatea publică locală care urma să asigure finanţarea acestei achiziţii publice).

Folosind aceste informaţii, reprezentanţii celor doi agenţi economici au întocmit o „ofertă” care le era convenabilă, pe care au transmis-o reprezentanţilor Consiliului judeţean Mehedinţi şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin.

Pe baza acestei „oferte” transmise de cei doi operatori economici şi răspunzând „cerinţelor” acestora, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin (autoritatea publică contractantă) au întocmit documentaţia de atribuire, care a fost transmisă Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi apoi publicată în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) la data de 13 septembrie 2013.
Întrucât au realizat faptul că documentaţia de atribuire publicată fusese „greşită” (în sensul că nu permitea şi achiziţionarea de servicii financiare, anume încheierea contractului de leasing), documentaţia de atribuire modificată şi publicată din nou în SEAP.
Date fiind condiţiile tehnice şi financiare stipulate în documentaţia de atribuire, singura ofertă a fost cea făcută de aceşti doi agenţi economici, ofertă care a şi fost declarată câştigătoare.

II. În luna ianuarie 2014, Adrian Duicu i-a determinat pe suspecţii Şocîte Silvia şi Mednyasky Ştefan Ladislau (secretarul Consiliului judeţean Mehedinţi) să îi pună la dispoziţie unei anumite persoane subiectele pentru un concurs pentru ocuparea unei funcţii de şef serviciu în cadrul Direcţiei Economice a Consiliului Judeţean Mehedinţi.
Având subiectele de concurs, persoana în favoarea căreia a acţionat Duicu Ioan-Adrian a câştigat concursul, în condiţiile în care se înscriseseră şi alte persoane.

III. În cursul lunii decembrie 2013, înaintea sărbătorilor de iarnă, Adrian Duicu şi-a folosit autoritatea şi influenţa conferite de funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean Mehedinţi şi de cea de preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD Mehedinţi, în scopul de a obţine foloase necuvenite pentru două societăţi comerciale, deţinătoare a două posturi de televiziune, societăţi pe care acesta le controlează în fapt. Folosul necuvenit obţinut de cele două societăţi comerciale a constat în sumele de bani (aproximativ 60.000 lei) obţinute ca urmare a faptului că Adrian Duicu, prin intermediul suspecţilor Bidilici Adrian şi Mijache Loredana-Andreea, a impus tuturor primarilor şi tuturor funcţionarilor publici cu funcţii de conducere de pe raza judeţului Mehedinţi să plătească contravaloarea unor „urări” care aveau să fie difuzate (sub forma unor anunţuri scrise pe „burtiera” ecranului) la cele două posturi de televiziune. Fiecare persoană căreia i s-a impus plata unor astfel de urări a trebuit să plătească suma de 600 lei.

IV. Adrian Duicu le-a determinat pe suspectele Rolea Elisabeta-Zenovia şi Feraru Grigoriţa, director, respectiv funcţionar public al Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu în aşa fel încât să favorizeze o anumită societate comercială, controlată în fapt de către Duicu Ioan-Adrian. Favorizarea a constat în decontarea unor sume de bani pentru servicii paraclinice. În schimb, Duicu Ioan-Adrian le-a oferit şi asigurat celor două reprezentante ale CAS Mehedinţi foloase pentru persoane din familia lor, respectiv detaşarea uneia în cadrul Biroului Vamal Porţile de Fier I şi numirea alteia într-o funcţie de conducere în cadrul aparatului tehnic al Primăriei Drobeta Turnu Severin.

Citeşte şi:

Şeful Poliţiei din Mehedinţi şi preşedintele CJ Mehedinţi, reţinuţi pentru 24 de ore

Şeful poliţiei mehedinţene “momit” de Duicu cu terenuri la Orşova şi funcţii de conducere în MAI


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: