Ajutoare pentru persoanele afectate de inundaţii

Ajutoare pentru persoanele afectate de inundaţii

FOTO ISU Drobeta

ISU Mehedinţi împreună cu Crucea Roşie au desfăşurat, marţi, o acţiune de întrajutorare a patru persoane care se află într-o locuinţă modulară, ca urmare a inundaţiilor produse în noaptea de duminică spre luni.

Pompierii au acordat sprijin pentru transportul alimentelor neperisabile,  a unor saci de dormit, dar şi a unui frigider donat de Crucea Roşie, în vederea păstrării alimentelor în bune condiţii de către persoanele afectate.

„Pompierii şi Crucea Roşie s-au mobilizat şi, aşa cum ştiu de fiecare dată să ofere sprijin necondiţionat, au întins o mână de ajutor celor 4 persoane care locuiesc în condiţii grele, în locuinţa modulară, dar şi altor 2 persoane, tată şi fiu, care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor”, spune Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta. 

Activitatea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului bazat pe principiul solidarităţii, încheiat între ISU Mehedinţi şi Crucea Roşie Filiala Mehedinţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: