A lăsat sutana pentru a păzi graniţa României. „Eu cred că pe Dumnezeu poţi să-l slujeşti în toate domeniile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preotul Vasile Pîntea, după ce a slujit şapte ani la o biserică de la marginea Severinului, a ales să se facă poliţist de frontieră.

Am putea spune că niciodată nu este prea târziu să faci o schimbare în viaţă atunci când simţi că lucrurile nu merg bine, că nu mai ai acea satisfacţia care să te facă să mergi mai departe pe calea pe care ai ales-o iniţial. Ne-o demonstrează Vasile Pîntea, care acum, la 36 de ani, renunţă la preoţie pentru a sluji ţara ca poliţist de frontieră.

O DECIZIE OARECUM RADICALĂ

Pentru graniţa din zona de sud-vest a României, Poliţia de Frontieră a recrutat din sursă externă, printr-un
concurs organizat în luna noiembrie 2016, 52 de persoane, care urmează  un curs intensiv la Şcoala Poliţiei de Frontieră din Drobeta Turnu Severin.

image

Una dintre aceste persoane este Vasile Pîntea. Poate părea destul de ciudată decizia lui de a renunţa la preoţie pentru o astfel de carieră, dar lucrurile devin clare atunci când aflăm că primea din partea statului doar 300 de lei lunar, iar restul de salariu trebuia să-l acopere singur, din fonduri proprii.

„Nivelul de trai din România m-a făcut să iau decizia asta, oarecum radicală, dar eu cred că pe Dumnzeu poţi să-l slujeşti în toate domeniile. Şi aici, la Poliţia de Frontieră, şi, acolo ca preot. Am făcut această schimbare pentru mine, pentru familie. Îmi dau tot devotamentul meu faţă de ţară. Până la urmă, o viaţă întreagă învăţăm lucruri noi“, spune Vasile Pîntea.

A FOST ŞI BARMAN-OSPĂTAR ÎN ITALIA

Vasile este din Moldova, de la Târgu Neamţ, şi pe 22 februarie anul acesta a împlinit 36 de ani. De când se ştie a urmat calea Bisericii şi şi-a dorit să-l slujească pe Dumnezeu ca preot. Şi-a urmat visul, astfel că, de la 15 ani, a fost elevul şcolii profesionale de cântăreţi bisericeşti de trei ani de la Mănăstirea Neamţ. A continuat apoi liceul şi, într-un alt colţ al ţării, la Arad, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie „Aurel Vlaicu“ şi masterul. După terminarea masterului în 2007, a ales să plece în străinătate pentru un trai mai bun.

Avea nevoie de bani pentru a-şi întemeia o familie şi nu s-a dat în lături de la munca de jos. A muncit doi ani în localitatea San Miniato din provincia Pisa ca barman-ospătar cu acte în regulă. Îşi aminteşte şi acum programul extenuant, fiecare bănuţ muncit cu sudoare, dar la acea vreme era pentru el singura posibilitate de a porni pe un drum nou în viaţă. După doi ani, a decis că este timpul să se întoarcă în ţară unde, în anul 2009, s-a căsătorit cu femeia care i-a fost alături în toate deciziile sale.

A CONSTRUIT O BISERICĂ

A ales să trăiască, alături de soţia sa, departe de plaiurile natale, tocmai la marginea Olteniei, la Drobeta Turnu Severin. De la un bun coleg şi consătean, care este căsătorit în Oltenia, a aflat că se organizează un examen de capacitate preoţească la Craiova şi aşa a ajuns în frumosul oraş de la Dunăre. A promovat examenul cu nota 9,60 şi norocul a făcut să existe un post liber din septembrie 2009 în parohia de la Schela Cladovei, un cartier mărginaş al Severinului.  De atunci şi până în noiembrie 2016, a fost trup şi suflet pentru comunitatea din Schela Cladovei.

image

Locuitorii din acest cartier mărginaş al Severinului îşi doreau de mai multă vreme un lăcaş nou pentru închinăciune, fiindcă actuala biserică, veche de 160 de ani, aflată la marginea Drumului European 70, a fost afectată de traficul greu din zonă, plus că nu are temelie. Nimeni nu lua însă iniţiativa construcţiei unei noi biserici, nimeni nu se înhăma la o asemenea lucrare. Asta mai ales în vremurile actuale când fondurile pentru ridicarea unui lăcaş de cult nu se strâg cu mare uşurinţă.

Şi cu toate astea, preotul Vasile Pîntea a avut acest curaj de a pune piatra de temelie în 2010 a unei noi biserici la Schela Cladovei. Şi nu doar atât. Împreună cu părinţii şi socrii săi, a donat 7.000 de euro, apoi a reuşit să strângă şi de la enoriaşi suma de 18.000 de lei. Cu aceşti bani şi, ulterior, şi cu fonduri alocate de la Ministerul Cultelor, a reuşit să zidească biserica până la pardoseală, în continuare lucrările urmând a fi finalizate de noul preot din parohia de la Schela Cladovei.

„Oamenii din Schela şi-au dorit foarte mult o biserică. A fost o realizare şi o bucurie că am avut şansa aceasta, fiindcă nu oricând ai posibilitatea de a începe o biserică. Este o realizare sufletească pentru mine şi eu cred că trebuie ca fiecare să facă ceva pentru comunitatea în care trăieşte, nu poţi să stai într-o parohie fără să faci ceva, chiar şi un an-doi“, spune Vasile Pîntea.

„MÂNUIEŞTE BINE PISTOLUL“

Nu este uşor să o iei de la capăt, nu este uşor să renunţi la profesia pentru care te-ai
pregătit, dar uneori viaţa cere sacrificii. „E un gol pe care nu ţi-l acoperă nimeni“, recunoaşte Vasile, conştient că încheie un capitol din viaţa sa. Este însă pe un drum nou, va activa într-un domeniu total diferit, dar a fost primit cu braţele deschise în rândurile Poliţiei de Frontieră.

„Pentru Vasile Pîntea, intrarea în rândul poliţiştilor de frontieră este un nou început, ceea ce ne demonstrează că niciodată nu este prea târziu să acceptăm provocările vieţii. Vasile spune că pe Dumnezeu poţi să-l slujeşti oriunde te afli şi a ales să-L slujească în acest mod mai deosebit, zic eu: de la graniţă. Să fii ctitor al unui lăcaş de cult şi să contribui la această construcţie în mod substanţial spune multe despre tine ca  om. Sunt convins că Vasile va fi un poliţist de frontieră foarte bun, care va face faţă cu succes provocărilor de la frontiera de vest a României“, a declarat comisarul-şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

Şi profesorii de la Şcoala Poliţiei de Frontieră din Drobeta Turnu Severin au numai cuvinte de laudă la adresa lui Vasile Pîntea, care s-a descurcat foarte bine în noua postură.

image

„Domnul Vasile se descurcă foarte bine alături de colegii lui. Sunt uimită chiar de interesul lor, al tuturor, pentru a cunoaşte foarte bine caracteristicile armei pe care o vor avea în dotare. În foarte scurt timp au învăţat să mânuiască lin trăgaciul, să-şi coordoneze respiraţia, să-şi asigure o poziţie bună de tragere. Eu sunt încântată de ei şi în fiecare văd un trăgător bun. Una dintre principalele calităţi profesionale ale unui poliţist de frontieră din operativ este aceea de mânui foarte bine pistolul“, spune agentul-şef adjunct Mihaela Stan, de la catedra de ordine publică a Şcolii Poliţiei de Frontieră din Turnu Severin.

Vasile Pîntea a fost repartizat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Naidăş din judeţul Caraş-Severin şi a început serviciul chiar în timpul Sărbătorilor Pascale. 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite