Ţigări ascunse în pneurile şi rezervoarele unor autoturisme confiscate de poliţiştii de frontieră

Ţigări  ascunse în pneurile  şi rezervoarele unor autoturisme confiscate de  poliţiştii de frontieră

Ţigările de contrabandă erau ascunse în pneurile maşinii

Doi cetăţeni români au încercat să introducă ilegal în România 13580 de ţigarete de contrabandă

Ştiri pe aceeaşi temă

Vechea metodă a traficanţilor de a introduce ţigări de contrabandă în ţară nu a dat nici de această dată rezultate.

G. Cătălin în vârstă de 36 de ani conducând autoturismul personal, s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a intra în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I.

Fiind o veche cunoştiinţă a poliţiştilor de frontieră, având date şi informaţii certe despre  implicarea  acestuia în traficul ilicit cu ţigări provenite din Serbia, oamenii legii au efectuat un control amănunţit al autoturismului.

„În urma controlulului efectuat cu aparatul cu raze X autorităţile de frontieră au găsit ascunse şi nedeclarate în pneurile autoturismului  cantitatea de 7480 de ţigarete marca Fast, cantitate de ţigări pe care G. Cătălin intenţiona să o introducă ilegal în ţară“, a declarat Valeriu Pera, purtător de cuvânt la  IJPF Mehedinţi.

Câteva ore mai târziu poliţiştii de frontieră au descoperit un alt tânăr severinean care încerca să introducă în România o cantitate mare de ţigări.

La controlul autoturismul aparţinând lui G. Denis, într-un locaş special din rezervorul autoturismului, autorităţile de frontieră au găsit ascunse 6100 de ţigarete pe care acesta intenţiona să le introducă ilegal în România.
         

  „Din cercetările efectuate de către poliţiştii de frontieră s-a stabilit că ţigările urmau a fi  comercializate pe raza municipiului Turnu Severin.

 G. Cătălin şi G. Denis au fost sancţionaţi contravenţional de lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 10000 de lei. Cantitatea de ţigări şi autoturismele în valoare de peste 2000 de euro au fost confiscate“, a precizat Valeriu Pera, purtător de cuvânt la  IJPF Mehedinţi.






Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările