140.000 de mehedinţeni vor avea sistem de apă şi canal la standarde europene

140.000 de mehedinţeni vor avea sistem de apă şi canal la standarde europene

Secom-ul va implementa proiectul în valoare de 90.016.638 de euro

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Marius Bălu, a semnat luni, 19 martie 2012, alături de Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, contractul de finanţare pentru un proiect derulat prin POS Mediu, în valoare totală de 90.016.638 milioane de Euro

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul vizează „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Mehedinţi”.Proiectul, în valoare totală de 90.016.638 euro fără TVA, presupune investiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă potabilă, precum şi în sistemul de colectare a apelor uzate.

Acesta va fi implementat pentru aglomerările Drobeta Turnu Severin, Strehaia, Vânju Mare, Baia de Aramă, Şimian, Cujmir, Braniştea, Gura Văii, Rogova şi Comanda, de către Operatorul Regional "S.C. SECOM S.A.", aproximativ 140.000 de locuitori urmând să beneficieze de un sistem de apă şi canalizare la standarde europene.

Implementarea proiectului, se materializează în faptul că 99.6 % din populaţia acestor localităţi va fi conectată la reţeaua de apă potabilă şi va avea acces la surse de apă în condiţii de siguranţă.

Astfel, gradul de conectare la sistemul de canalizare va atinge, la sfârşitul anului 2015, o medie de 96.76% în aglomerările în cauză”, precizează Marius Bălu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările