Toţi cei care practică scrisul cu destinaţie publică ştiu
că una dintre cele mai dificile etape din redactarea unui articol este aşternerea
pe hârtie (mă rog, pe ecranul computerului) a frazei de început.
În undrea anului trecut Cioloş a postat pe o reţea de socializare o
pereche de şosete de lână tricotate la Roşia Montană. Un
asemenea maglavais de PR cu banalitate a produs 4.637.544.692 de share-uri. Mai la miazănoapte de Roşia, în satul Bădăcin, în
comuna copilăriei lui Dacian, Pericei, casa memorială „Iuliu Maniu” este uitată
şi de vremuri şi de fostul premier. Patrimoniul dărăpănat care nu aduce PR, nu contează.
Aici suntem. Într-un moment în care să ne întrebăm
dacă n-ar fi mai bine să nu respectăm legile date de un parlament transformat în
GIO (grup infracţional organizat). După masacrarea Codurilor penale, borfaşii de toate categoriile pot fura oricât fără să mai dea socoteală
justiţiei. Şi cum se aplică legea penală mai favorabilă, nu vor mai da socoteală
niciodată. Oricât ar fura.
EXCLUSIV VIDEO / Maroš Šefčovič, vice-preşedintele Comisiei Europene însărcinat cu proiectul uniunii energetice, a efectuat, luni, o vizită la Bucureşti, pentru o serie de discuţii cu mai mulţi membri ai cabinetului Dăncilă şi cu decidenţi importanţi din domeniul energetic.
Comisia Europeană a lansat luni o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă.
Români!, mulţi dintre dumneavoastră abia vă permiteţi să plătiţi facturile la serviciile de utilităţi, mulţi dintre dumneavoastră (sau dintre copiii dumneavoastră), pentru a avea o casă, aţi contractat, pe 10, 20, 30 de ani, credite de 20.000 - 30.000 de euro pe care vă chinuiţi/vă veţi chinui să le achitaţi,
Acesta este votul cu cea mai mare miză financiară din istoria Parlamentului României! Cetăţenii sunt ultima linie de apărare în faţa unui jaf de proporţii istorice.
Diplomaţia de la Bucureşti a devenit în ultimii ani un izvor nesecat de sinecuri pentru odraslele politicienilor care vânează un post călduţ la stat, pe bani frumoşi fără concurs sau studii de specialitate, în contextul în care în plan extern România pare că a pierdut demult busola.
După cum
se cuvine cu ocazia unui sfîrşit de civilizaţie excelent, toată lumea e la post
şi se speteşte muncind. Cei mai luminaţi din semenii noştri ţin cu dinţii de
catastrofă. Cei aflaţi la putere zburdă pe cai mari (şi verzi pe pereţi), iar
cei mulţi sînt plecaţi cu treabă la circ.
Primul program de internship organizat de LARICS şi dedicat cu
precădere celor interesaţi de domeniile relaţiilor internaţionale,
geopoliticii, naraţiunilor strategice, precum şi domenii conexe, s-a
desfăşurat în perioada 11 aprilie-11 iunie 2018.
Austria
a preluat, ieri, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pentru următoarele
şase luni, după care va preda ştafeta României. Sub sloganul „O Europă care
protejează“, radicalii vienezi vor să impună securitatea şi combaterea
migraţiei ilegale în prim-planul agendei europene. Vor avea un aliat important
la Roma: pumnul italian în masa summit-ului UE tocmai a dat tonul înăspririi
politicii europene pentru migraţie.
Haosul provocat de politicile neoliberale provine din
dezechilibrele structurale inerente ale acestei ideologii. Singura şansă de dezvoltare a României pe termen mediu este
aceea de a adopta politici alternative celor neoliberale.
Liviu Dragnea este un erou naţional. Să vă explic de ce cred asta. Întâi, el şi partidul lui ne-au ridicat moralul cu programul de guvernare. Online, el arată aşa:
Din caietul-program al spectacolului Teatrului „Szigligeti“
din Oradea, caiet remarcabil întocmit de Bozsódi-Nagy Orsolya şi Biró Árpád
Levente, aflăm că piesa „Bară şi autogol“
reprezintă debutul pe scenă al dramaturgului maghiar Kōrmōczi-Kriván Peter.
Se întâmplă şi lucruri bune în viata politică
de la noi. Prea avem obiceiul să vedem
totul în negru, fără speranţă şi lumină la orizont. Nu este aşa. Există şi evenimente
importante, care demonstrează că suntem o societate
matură, care-şi poate controla destinul şi drumul pe care merge. O trecere în
revistă a acestor evoluţii este necesară.
În
atmosfera incendiară din prezent, fiecare dintre propunerile considerate relevante
pentru discuţia de acum, profund marcată de controversele de o amploare
nemaiîntâlnită între SUA şi restul partenerilor de Alianţă, este semnificativă
pentru a arăta care ar fi direcţiile pe care se încearcă modernizarea şi
transformarea conceptului strategic al NATO.
Redactând acest material, mi-a revenit în minte imaginea din satelit a Peninsulei Coreea, cu Coreea de Sud puternic iluminată şi Coreea de Nord cufundată în întuneric. Deşi cauzele sunt diferite, suntem datori, împreună cu restul Europei, în a preveni ca luminile să fie stinse în această parte a continentului. Suntem datori să ţinem aprinsă lumina speranţei în România anului 2100.
Oscar Washington Tabarez Silva, antrenorul echipei naţionale de fotbal a Uruguayului, este o personalitate a sportului-rege. Însă acest profesionist în domeniu nu este prea cunoscut de microbişti şi mediatizat (cum ar merita), ca alţii, aparent mult mai titraţi ca el, precum spaniolul Josep Guardiola, portughezul Jose Mourinho, germanul Jurgen Klopp sau italienii Carlo Angelotti şi Marcelo Lippi.
Schimbările într-un domeniu atât de complex precum educaţia nu se petrec nici de azi pe mîine şi nici într-o singură generaţie. Finalul dezastruos al bacalaureatului din acest an reprezintă finalul unui segment de dreaptă al cărui început se ascunde cu mult mai în trecut. Căderea învăţământului şi educaţiei în general începe abrupt după 1948.
Ce credeţi despre omul din scenariul următor? Pun eu un anunţ de
recrutare pe site-ul meu, să zicem o poziţie cu greutate, director
general la o companie mare, cu salariu cât alţii câştigă într-un an.
Desigur, pe site scrie în detaliu cum trebuie să aplici, la ce adresă de
e-mail să trimiţi CV-ul, cum să fie acesta şi ce să conţină aplicaţia.
Mură-n gură, ar spune mulţi.
Plouă de cinci zile. Pisicile vecinilor stau zgribulite
pe sub streşini, iar când prind zece minute de soare se tolănesc rapid pe o
bucată de gard şi se curăţă ca şi cum tocmai ar fi trecut sfârşitul lumii.
Numai că, aşa cum următoarele zece minute o vor dovedi, sfârşitul lumii nu a
trecut, ba chiar unul mai mic e pregătit să lovească din nou.
Vineri seară,
înainte de Paşte, eu şi taică-miu am făcut un drum la cimitir. Am vizitat-o pe
mamaie Victoria, dar şi pe alte câteva rude, cum ar fi tanti Aida, Dada,
străbunicul Victor. Când am ajuns nu se întunecase încă şi toată lumea era
concentrată în biserica cimitirului.
Primul meu animal
a fost un pinguin albastru, cu burta albă, plin cu burete, lucrat de bunică-mea
la maşina de cusut. Răspundea la numele Silly Willy, numit după un personaj dintr-un
cântec, avea ciocul portocaliu şi era puţin, doar puţin mai scund decât mine.
Nu ştiu cum
vă închipuiţi că a putut fi copilăria trăită în anii `90, într-un
orăşel de pe malul Dunării, aşa că vă spun eu: a fost grozavă. Nu aveam calculatoare pe
atunci, nici internet, nici pokemoni, nici telefoane mobile, ai mei nu aveau
maşină şi, în general, pe strada Adrian din Turnu Severin eram vreo 15 copii şi
doar 2 biciclete.
Eu, taică-miu şi Simba ne aflăm în maşină, mergem la vie în a doua zi de Paşte. Simba, labradorul alb, stă pe bancheta din spate, palpitând de fericire că e cu noi. La fiecare curbă, Simba alunecă şi se trânteşte de geam, dar se redresează rapid. Din când în când, încearcă să ajungă la noi printre scaunele din faţă. Taică-miu vorbeşte cu el şi îl linişteşte. Îi zice „Ia spune ce vrei tu, băiatule“ şi lucruri din astea.
Totul se întâmpla acum fix jumătate de secol, cu o săptămână înainte să împlinesc 30 de ani. Într-o dimineaţă de joi, mergeam neatentă pe stradă şi am călcat în ceva moale (eram cu ochii în nişte obiecte mari şi grele folosite pe atunci, numite telefoane).
Înainte de toate, trebuie să vă spun nu doar că n-am plâns la moartea lui Robin Williams, dar nu am plâns nici după Michael Jackson, nici după Whitney Houston, Laura Stoica sau Mădălina Manole. Nu am plâns nici după Marquez, nici după Salinger. Poate că m-am întristat, poate că am ridicat din umeri a neputinţă, dar atât. În general, mă loveşte mai degrabă moartea oamenilor pe care i-am cunoscut personal şi pe care i-am mai şi iubit.
Am şase ani. Este un 1 Iunie de coşmar, cu o căldură orbitoare, care îmi topeşte espadrilele noi (deţin o singură pereche de espadrile, sunt roz, cumpărate din Piaţa Sârbilor, din Drobeta-Turnu Severin. Espadrilele vor avea o viaţă relativ lungă, de vreo doi ani, până când pantoful stâng se va găuri definitiv).
Moş Crăciun a ajuns mai devreme la copiii din judeţul Mehedinţi. Un
camion plin cu cadouri a sosit tocmai din Germania, iar ajutoarele
Moşului sunt membrii unor organizaţii, respectiv Masa Rotundă şi Cercul
Doamnelor.
