În ţara în care politica se face - cum ne-a spus onor. dna. premier - citind
de pe hârtiuţă, e în plină desfăşurare o competiţie pentru desemnarea celui mai
mare patriot. În ultimele zile s-au distins - nu atât prin acţiunile, cât prin
declaraţiile lor - câţiva concurenţi redutabili:
Deja ne-am obişnuit cu marşurile organizate de
extremiştii maghiari în luna Martie la Târgu-Mureş începând cu anul 1990.
Consecinţele violenţelor de atunci le-au plătit mulţi ani mureşenii, indiferent
de etnie, prin lipsa investitorilor. László Tőkes şi prietenii lui nu au
învăţat lecţia, pentru că pe ei nu îi interesează ca secuii să trăiască mai
bine. Dar majoritatea secuilor au înţeles, aşa că nu se înghesuie la Marşul din
10 Martie.
Orb
să fii şi tot nu ai cum să nu bagi în seamă faptul că preşedintele PSD, dl.
Liviu Nicolae Dragnea, a declanşat o amplă operaţiune cu caracter electoral de
pe urma căreia să poată spune că nu a avut ce face.
Comunicare corectă, coerentă şi atentă, nu înseamnă să păcăleşti lumea, ci oamenii să înţeleagă cât mai bine ceea ce vrei să transmiţi. Orice greşeală este taxată instant de oameni care au experienţa campaniilor la firul ierbii, oameni care au trecut prin fiecare etapă a unei campanii electorale şi aşa mai departe.
De la 1 decembrie 2017, românii care
merg în Canada, în scop turistic, nu mai au nevoie de viză. Mulţi profită însă de această facilitate
pentru a trece ilegal în Statele Unite. Astfel,
oricine are câteva sute de dolari pentru bilet de avion către Canada, îşi poate
încerca norocul de a intra ilegal în statul vecin.
Se vorbeşte mult despre evaluări zilele astea, e o perioadă propice
pentru a discuta despre evaluări, sensul lor, obiectivele urmărite şi
finalitatea lor, în ansamblul sistemului national de educaţie
preuniversitară.
Prezentat în premieră în România, la Festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest“, din octombrie 2018, filmul „Sub umbra părului sălbatic“
şi-a făcut o intrare delicată pe ecrane, tocmai pe data de 8 martie
2019, când, la anumite proiecţii, doamnele au fost aşteptate cu bilete
de favoare, lalele şi... pere, desigur.
Alegerile prezidenţiale din Ucraina intră în linie dreaptă,
pentru primul tur din 31 martie. Dacă nici un candidat nu va obţine
majoritatea voturilor, se intră în turul doi, care va avea loc la 21
aprilie. Suntem, deci, în preajma aşezărilor pentru runda finală, dar
sondajele de opinie şi tendinţele sunt departe de a fi clarificate.
Haosul britanic a ajuns în punctul său de explozie, adică la momentul în
care trebuie luată o decizie. Tehnic nu se poate altfel, cu toate că
politicienii de la Londra au încercat să tragă de timp până în ultima
secundă, folosind toate tertipurile aplicate în trecutul colonial pentru
a gera oarecum momentul spargerii Imperiului Britanic.
Cine crede că 150.000 de militari activi şi în rezervă au depus Jurământul de credinţă altcuiva decât Patriei se minte singur.
Şi recenta motivare privind protocoalele
secrete ne ridică aceeaşi întrebare, apărută şi cu alte ocazii. În cazul instanţelor
de judecată se apreciază probe existente la
dosar şi judecătorii le interpretează, funcţie de atitudinea martorilor,
contradicţii existente între probe, etc.
La CCR vorbim despre ştiinţă juridică în stare pură. Şi atunci cum să accepţi
că unii judecători ai CCR sunt analfabeţi sau cumpăraţi?
De
la începutul lunii februarie, de când a reapărut în spaţiul public, după o
lungă şi costisitoare vacanţă, petrecută departe, vacanţă în răstimpul căreia
puţin i-a păsat de România şi de obligaţiile pe care le are în calitate de preşedinte
al Camerei Deputaţilor, dl. Liviu Nicolae Dragnea nu mai are astâmpăr.
Parlamentul de la Londra supune marţi din nou la vot înţelegerea de Brexit. Bruxellesul nu a livrat, aşa cum se spera, o formulă magică. Dacă Theresa May va pierde votul, Brexitul va fi probabil amânat.
Tipul din spatele tejghelei te priveşte doar o
clipă şi nu te vede. Nu consideră important să aibă vreo interacţiune cu omul
care a intrat în magazin. Înăuntru e frig şi întuneric. Un bec slab, pătat de
muşte, atârnă din tavan, dar fără prea
mare folos. Bărbatul e îmbrăcat într-un halat care odinioară avea o culoare
definită, cel mai probabil, albastru închis.
În cadrul câtorva interviuri recente dl Nicolae Hurduc, ministrul Cercetării, a făcut declaraţii ce pun sub semnul întrebării validitatea Teoriei Evoluţiei. Astfel, Domnia sa a declarat pentru:
Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi ne-am întrebat cât de utili
suntem societăţii în care trăim şi de cele mai multe ori am fost tentaţi
să contabilizăm neputinţele şi nerealizările în conturile
politicienilor.
Prin intermediul acestui material reluăm seria de articole tematice
dedicate chestiunii transnistrene şi realităţilor social-politice,
economice şi culturale din această regiune. Analiza de faţă se axează pe
câteva aspecte esenţiale care, considerăm noi, necesită să fie
dezbătute în spaţiul public în contextul lansării „pachetului
atotcuprinzător pentru Moldova“ cu referire la reintegrarea
Transnistriei în componenţa Republicii Moldova.
Dacă vă doreaţi încă un Preşedinte, îl aveţi, în persoana lui Emmanuel
Macron. Dacă tînjaţi după un Împărat reformator, puteţi conta pe
acelaşi supradotat. Macroleon Bonaparte lucrează la viitorul Europei şi,
spre ruşinea opiniilor contrare, la îmbunătăţirea dumneavoastră umană.
Azi se discută în Biroul Permanent Naţional
al PSD situaţia lui Toader. Lui Dragnea i s-a acrit de mofturile şi tergiversările ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. De
pretenţiile acestuia că este „Dumnezeul” justiţiei, că este singurul care se
pricepe şi care face doar ce-l taie pe el capul. Tudorel Toader are o „calitate”: nu ascultă de sfaturile altora.
„Nu, se amestecă toate cu căsătoria mamei cu Frank Bowles, cu moartea
tatei, a bunicii, cu faptul că sunt irlandezo-mexican, cu dorinţa mea stupidă
de a fi cineva, cu stafiile - dar în primul rând e vorba de puşti.“
Plouă de cinci zile. Pisicile vecinilor stau zgribulite
pe sub streşini, iar când prind zece minute de soare se tolănesc rapid pe o
bucată de gard şi se curăţă ca şi cum tocmai ar fi trecut sfârşitul lumii.
Numai că, aşa cum următoarele zece minute o vor dovedi, sfârşitul lumii nu a
trecut, ba chiar unul mai mic e pregătit să lovească din nou.
Vineri seară,
înainte de Paşte, eu şi taică-miu am făcut un drum la cimitir. Am vizitat-o pe
mamaie Victoria, dar şi pe alte câteva rude, cum ar fi tanti Aida, Dada,
străbunicul Victor. Când am ajuns nu se întunecase încă şi toată lumea era
concentrată în biserica cimitirului.
Primul meu animal
a fost un pinguin albastru, cu burta albă, plin cu burete, lucrat de bunică-mea
la maşina de cusut. Răspundea la numele Silly Willy, numit după un personaj dintr-un
cântec, avea ciocul portocaliu şi era puţin, doar puţin mai scund decât mine.
Nu ştiu cum
vă închipuiţi că a putut fi copilăria trăită în anii `90, într-un
orăşel de pe malul Dunării, aşa că vă spun eu: a fost grozavă. Nu aveam calculatoare pe
atunci, nici internet, nici pokemoni, nici telefoane mobile, ai mei nu aveau
maşină şi, în general, pe strada Adrian din Turnu Severin eram vreo 15 copii şi
doar 2 biciclete.
Eu, taică-miu şi Simba ne aflăm în maşină, mergem la vie în a doua zi de Paşte. Simba, labradorul alb, stă pe bancheta din spate, palpitând de fericire că e cu noi. La fiecare curbă, Simba alunecă şi se trânteşte de geam, dar se redresează rapid. Din când în când, încearcă să ajungă la noi printre scaunele din faţă. Taică-miu vorbeşte cu el şi îl linişteşte. Îi zice „Ia spune ce vrei tu, băiatule“ şi lucruri din astea.
Totul se întâmpla acum fix jumătate de secol, cu o săptămână înainte să împlinesc 30 de ani. Într-o dimineaţă de joi, mergeam neatentă pe stradă şi am călcat în ceva moale (eram cu ochii în nişte obiecte mari şi grele folosite pe atunci, numite telefoane).
Înainte de toate, trebuie să vă spun nu doar că n-am plâns la moartea lui Robin Williams, dar nu am plâns nici după Michael Jackson, nici după Whitney Houston, Laura Stoica sau Mădălina Manole. Nu am plâns nici după Marquez, nici după Salinger. Poate că m-am întristat, poate că am ridicat din umeri a neputinţă, dar atât. În general, mă loveşte mai degrabă moartea oamenilor pe care i-am cunoscut personal şi pe care i-am mai şi iubit.
Am şase ani. Este un 1 Iunie de coşmar, cu o căldură orbitoare, care îmi topeşte espadrilele noi (deţin o singură pereche de espadrile, sunt roz, cumpărate din Piaţa Sârbilor, din Drobeta-Turnu Severin. Espadrilele vor avea o viaţă relativ lungă, de vreo doi ani, până când pantoful stâng se va găuri definitiv).
Moş Crăciun a ajuns mai devreme la copiii din judeţul Mehedinţi. Un
camion plin cu cadouri a sosit tocmai din Germania, iar ajutoarele
Moşului sunt membrii unor organizaţii, respectiv Masa Rotundă şi Cercul
Doamnelor.
