Aş dori să
încep comentariul meu de astăzi solicitând îngăduinţa cititorilor de a le
împărtăşi două amintiri strict personale.
După o campanie discretă, dar eficientă, dusă în urmă cu câţiva ani, Coaliţia pentru Familie a colectat 3 miloane de semnături pentru salvarea României de ameninţarea homosexuală. În 2018, în timpul unui scandal legat de modul în care puterea a gazat cetăţenii, Parlamentul a decis că trebuie să se organizeze referendumul pentru familie.
În România anului 2018, 2,2 milioane de români nu au asigurare de
sănătate. În România Centenarului, 10,6 milioane de români beneficiază
de asigurare datorită puţinelor măsuri solidare pe care le mai avem.
Sunt datele pe care le-am obţinut de la Ministerul Sănătăţii.
Trimarium este un proiect strategic iniţiat de
Polonia, lansat oficial la Dubrovnik în August 2016, care a cuprins de la început
12 state: Grupul de la Visegrad, Statele Baltice, Austria, Slovenia, Croaţia,
România şi Bulgaria. Cu ocazia unui interviu din 25 Iulie a.c., politicianul
maghiar Zsolt Németh a nuanţat perspectiva Ungariei faţă de proiectul
Trimarium: restabilirea vechii cooperări din Centrul Ruropei din timpul
Monarhiei Austro-Ungare.
Rusia a organizat cele mai ample manevre militare din 1981 încoace,
totul în cadrul exerciţiului „Vostok 2018“ la care au fost invitate să participe mari unităţi din China şi Mongolia, transmiţând astfel un semnal
imposibil de ignorat privind capacităţile militare pe care le poate
reuni cooperarea dintre Statele Membre ale Organizaţiei de Cooperare de
la Shanghai. Iată trupele mobilizate de Rusia şi China:
Coaliţia pentru Familie (CpF) a lansat recent două videoclipuri
menite să mobilizeze populaţia în spiritul „ocrotirii viitorului
copiilor noştri“.
Scopul declarat este nobil, şi subscriu la el. Din păcate, clipurile
conţin neadevăruri şi gafe care le compromit credibilitatea.
De la
ciocnirea între serviciile secrete, până la poziţionarea, demonstrativă ori
strategică, de trupe pe harta lumii – evoluţiile înregistrate într-un ritm
brusc accelerat, o dată cu sfârşitul verii, evidenţiază amploarea confruntării
pe care Rusia şi-o asumă în relaţia cu sfera occidentală.
Au trecut 5 zile de la conferinţa de presă în care Dalai Lama declara că
Europa aparţine europenilor şi, ca prin minune, nici măcar un articol
nu îl etichetează drept rasist. Însă, exact aceleaşi afirmaţii le-au
adus liderilor moderni naţionalişti europeni, de către stânga
neo-marxistă, acuzaţii variate: de la rasism, până la fascism,
discriminare sau xenofobie.
Septembrie, duminică, soare, Tîrgovişte. Curtea Domnească, Turnul Chindiei, Muzeul tiparului şi al cărţii româneşti vechi. În ordine, Curtea cu panouri informative pline de greşeli de tipar şi de exprimare, Turnul cu ilustraţiile din panouri greu lizibile şi editate cu o tehnică antediluviană, Muzeul, ah, muzeul!...
Traficul din Bucureşti a scăpat de sub control. Este probabil laitmotivul ultimilor doi ani, de când Gabriela Firea a preluat conducerea capitalei. Am prezentat anterior o serie de soluţii pentru creşterea mobilităţii bucureştenilor, printre care se afla şi creşterea taxei pentru locurile de parcare.
A început şcoala de câteva zile şi deja îi văd pe proaspeţii viitori absolvenţi cum se lasă copleşiţi de emoţii şi de stres din cauza examenului de Bacalaureat. Cred că e momentul oportun să vă împărtăşesc din experienţa mea recentă cu examenul maturităţii.
După aproape patru ani de mandat, se conturează, iată, cu ocazia Summitului celor Trei mări de la Bucureşti, liniile majore strategice ale politicii externe a României construite de către preşedintele Klaus Iohannis.
Votul care l-a găsit vinovat şi periculos pe Viktor Orban a făcut din
Parlamentul European o instituţie incomparabilă: pe jumătate salon de
periat ego-uri, pe jumătate labirint birocratic, pe jumătate dramă
imaginară. Cine stăruie în convingerea că nu există întreg cu trei
jumătăţi e treaz dar neinformat.
Mi-e foame, am umblat trei sferturi de zi prin Sicilia. Sunt în Noto. Faimos pentru puşcăria plină de mafioţi şi biserica veche din centrul oraşului. E cald de mori. Oraşul e mic şi întortocheat. Străzi mici, case de piatră cu ferestre minuscule acoperite de obloane. Stau la o prietenă a unei prietene şi mă simt ca acasă, în blocul din Craiova - e plin de libărci.
Legea
pumnului, corupţia, incompetenţa sunt doar câteva boli de care nu vom scăpa
prea uşor. Noroc cu referendumul că tare ne lipsea.
În pofida
retoricii turbate pe care o utilizează în ultima vreme, Liviu Dragnea,
asistat de avocat, nu a reuşit să găsească nimic ilegal în protocoalele semnate
între Parchet şi SRI. Aşa că şi-a angajat, drept casă de avocatură, o
instituţie care are alte îndatoriri: Inspecţia Judiciară. Miza e colosală:
emiterea unei ordonanţe prin
care să scape de condamnări doar Liviu Dragnea. Soluţie juridică există şi se pare că e deja pusă în operă.
A trecut mai bine de o săptămână de la arestarea şi expulzarea de către autorităţile de la Chişinău a celor şapte cetăţeni turci .
Membri ai celor mai prestigioase instituţii de învăţământ din Republica
Moldova, precum liceul Orizont, instituţii pe care regimul de la Ankara le
consideră însă afiliate mişcării Hizmet,
cetăţenii turci au fost expulzaţi pe baza unor probe destul de subţiri, a relatat
presa de la Chişinău.
Motto: „Mă tem de o haitizare a ţării mele“ (I.D. Sârbu, 1985). De la omul simplu la intelectual încrederea într-o reformă a ţării a dispărut total.
Arabia Saudită şi-a creat în ultima vreme o imagine duplicitară. În timp
ce se laudă cu proiecte inovatoare care să revoluţioneze economia, cu
„mega-oraşe” construite cât mai aproape de cer, decapitează şi crucifică
oameni în Mecca, un loc considerat sfânt în religia lor.
Este ca la Radio Erevan, este invers faţă
de manipulare. Datoria guvernamentală nu a crescut, ci a scăzut de la 37,4% din
PIB în 2016 la 34,9% în iunie 2018, iar bufferul nu a scăzut cu 2 miliarde euro,
ci a crescut cu 3,5 miliarde lei. În epoca fake news, ne mai miră ceva?
Plouă de cinci zile. Pisicile vecinilor stau zgribulite
pe sub streşini, iar când prind zece minute de soare se tolănesc rapid pe o
bucată de gard şi se curăţă ca şi cum tocmai ar fi trecut sfârşitul lumii.
Numai că, aşa cum următoarele zece minute o vor dovedi, sfârşitul lumii nu a
trecut, ba chiar unul mai mic e pregătit să lovească din nou.
Vineri seară,
înainte de Paşte, eu şi taică-miu am făcut un drum la cimitir. Am vizitat-o pe
mamaie Victoria, dar şi pe alte câteva rude, cum ar fi tanti Aida, Dada,
străbunicul Victor. Când am ajuns nu se întunecase încă şi toată lumea era
concentrată în biserica cimitirului.
Primul meu animal
a fost un pinguin albastru, cu burta albă, plin cu burete, lucrat de bunică-mea
la maşina de cusut. Răspundea la numele Silly Willy, numit după un personaj dintr-un
cântec, avea ciocul portocaliu şi era puţin, doar puţin mai scund decât mine.
Nu ştiu cum
vă închipuiţi că a putut fi copilăria trăită în anii `90, într-un
orăşel de pe malul Dunării, aşa că vă spun eu: a fost grozavă. Nu aveam calculatoare pe
atunci, nici internet, nici pokemoni, nici telefoane mobile, ai mei nu aveau
maşină şi, în general, pe strada Adrian din Turnu Severin eram vreo 15 copii şi
doar 2 biciclete.
Eu, taică-miu şi Simba ne aflăm în maşină, mergem la vie în a doua zi de Paşte. Simba, labradorul alb, stă pe bancheta din spate, palpitând de fericire că e cu noi. La fiecare curbă, Simba alunecă şi se trânteşte de geam, dar se redresează rapid. Din când în când, încearcă să ajungă la noi printre scaunele din faţă. Taică-miu vorbeşte cu el şi îl linişteşte. Îi zice „Ia spune ce vrei tu, băiatule“ şi lucruri din astea.
Totul se întâmpla acum fix jumătate de secol, cu o săptămână înainte să împlinesc 30 de ani. Într-o dimineaţă de joi, mergeam neatentă pe stradă şi am călcat în ceva moale (eram cu ochii în nişte obiecte mari şi grele folosite pe atunci, numite telefoane).
Înainte de toate, trebuie să vă spun nu doar că n-am plâns la moartea lui Robin Williams, dar nu am plâns nici după Michael Jackson, nici după Whitney Houston, Laura Stoica sau Mădălina Manole. Nu am plâns nici după Marquez, nici după Salinger. Poate că m-am întristat, poate că am ridicat din umeri a neputinţă, dar atât. În general, mă loveşte mai degrabă moartea oamenilor pe care i-am cunoscut personal şi pe care i-am mai şi iubit.
Am şase ani. Este un 1 Iunie de coşmar, cu o căldură orbitoare, care îmi topeşte espadrilele noi (deţin o singură pereche de espadrile, sunt roz, cumpărate din Piaţa Sârbilor, din Drobeta-Turnu Severin. Espadrilele vor avea o viaţă relativ lungă, de vreo doi ani, până când pantoful stâng se va găuri definitiv).
Moş Crăciun a ajuns mai devreme la copiii din judeţul Mehedinţi. Un
camion plin cu cadouri a sosit tocmai din Germania, iar ajutoarele
Moşului sunt membrii unor organizaţii, respectiv Masa Rotundă şi Cercul
Doamnelor.
