Donald Trump a transformat alegerile intermediare din SUA într-un barometru privind politica sa. Indiferent de rezultat, e clar că Trump a schimbat deja pe termen lung America, apreciază redactoarea şefă a DW, Ines Pohl.
Există un partid în România care a preluat integral agenda de curăţare a vechii clase politice a societăţii civile.
Miercuri, 31
octombrie: Tehreek-e-Labbaik Pakistan („Mişcarea Prezent, Aici Sunt“), partidul
politic care apără legile blasfemiei în baza cărora a fost condamnată iniţial
Asia Bibi alături de mulţi alţi creştini, organizează ample mişcări stradale.
Cărbunele a jucat un rol esenţial în dezvoltarea umanităţii, în
revoluţia industrială şi în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a
miliarde de oameni de pe întreg globul.
În noaptea de duminică spre luni au intrat în vigoare
sancţiunile SUA împotriva Iranului în forma lor deplină, la 6 luni de la
ieşirea SUA din JCPOA, Acordul nuclear cu Iranul. Motivul a fost târgul
prost şi continuarea cercetării nucleare în Iran, dublată de testele cu
rachete balistice şi mai ales de intervenţionismul în întreg Orientul
Mijlociu, inclusiv prin sprijinirea activităţii teroriste.
Ieri, Preşedintele XI al Chinei a ţinut un discurs în care anunţă o
politică de mari deschideri economice majore pentru ţara sa, poziţionată
acum, precum atât de multe altele, pe aliniamente de apărare în ceea ce
se anunţă a fi războiul economic al secolului, cel declanşat odată cu
intrarea în vigoare a întregului pachet de sancţiuni ordonate de Donald
Trump împotriva Iranului, cu efecte globale şi de durată la nivelul
întregii lumi.
A ezitat mult timp să ajungă la măsuri
draconice precum excluderi din partid. Şi avea
dreptate, dar între timp l-a lăsat prudenţa. Dragnea confundă partidul cu cei
65 de membri ai CEx. Faptul că aceştia au votat cum au votat nu are prea mare
relevanţă. În 2018, orice partid este format din oameni vii, care văd încotro se îndreaptă ţara, care nu au
funcţii de pierdut şi care nu sunt cuplaţi la conductele de bani publici.
Nimic neaşteptat,
nimic senzaţional nu s-a întâmplat la îndelung amânatul CExN al PSD care, în
fine, a avut loc ieri. Şi aceasta chiar dacă punem la socoteală jalnicul
spectacol de prost gust şi de doi bani oferit de dl. Liviu Dragnea, care a
descins la şedinţă înarmat cu două valize.
În ciuda unor declaraţii oficiale venite de la Moscova, strategia Rusiei
este departe de a fi una care să conducă către
soluţionarea conflictelor din Ucraina, cu atât mai mult cu cât
menţinerea acestora va ţine departe
Kievul de accederea în Uniunea Europeană sau NATO.
A fost şi este o preocupare permanentă a
managerului general al Operei Naţionale Române din municipiul de pe malurile
Bahluiului, Beatrice Rancea, de a identifica glasuri noi, tinere, de a le oferi
debuturi, de a le forja în spectacole, cu perspective importante de dezvoltare
ulterioară pe măsura pregătirii lor de bază, tehnice îndeosebi. De la Iaşi au
pornit nume care s-au afirmat sau se află în curs de afirmare.
Cum este posibil ca un individ precum Tudorel Toader să mai fie încă
rectorul celei mai vechi universităţi din ţară? Cum de mai este încă
profesor? Ce fel de cursuri poate ţine ca profesor acest individ care
alături de Dragnea au făcut probabil cel mai mult rău acestei ţări în
ultimii 10 ani? Cum se poate el uita în ochii studenţilor şi să le
vorbească de legi, de moralitate, de etică, de dreptate?
„Vom fi o Preşedinţie slabă, dacă nu avem priorităţi clare. Şi, mai ales, dacă nu avem un prim ministru credibil şi competent“, avertizează eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan.
Am citit cu atenţie blogul de săptămâna trecută al dlui Cristian Unteanu, care afirmă că „Suntem în zodia războiului rece“,
precedat şi urmat de altele pe acelaşi fir de gândire. Găsesc
interpretările domniei sale nerealiste şi chiar uşor îngrijorătoare.
CSM Bucureşti este campioana ultimelor sezoane în România la handbal feminin. Căştigătoare a Ligii
Campionilor în 2016, locul 3 în 2017 şi 2018.
Nu dai şpagă. Din principiu. Din acelaşi principiu n-ai nici o „pilă”
pe nicăieri. Pila merge doar unsă, iar tu nu-ţi iroseşti energia cu
unsul. Pentru că ţi se pare înjositor şi pentru că ştii că aceeaşi
energie o poţi folosi pentru a-ţi rezolva de unul singur problemele.
Gardasil este numele vaccinului „ocrotitor“ împotriva HPV, vaccin
devenit subiect al polemicilor legate de efectele secundare pe care le
produce: de la oboseală cronică în cel mai bun caz până la infertilitate
sau deces, în cel mai rău caz.
Regiunea separatistă nistreană funcţionează de ani de zile ca un stat în
stat. Contestat iniţial, cu liderii sancţionaţi şi astăzi de către UE,
totuşi acţiunile de reconciliere şi soluţionare a problemelor curente –
aşa numita abordare a paşilor mici – au dus la consolidarea
pseudo-statalităţii locale.
Evident, despre morţi, numai de bine! Dar despre suferinzi? Dacă e vorba de UE, de la excepţional, în sus!
Un norod amplu de mincinoşi spilcuiţi, orbi din convingere şi slugi
sosite la Bruxelles din judeţul de baştină turează din ce în ce mai
guraliv în pregătirea alegerilor europene de anul viitor.
În cadrul campaniei de canibalizare a propriului partid, aşa cum este
normal în asemenea cazuri, cei din PSD încep să-şi arunce peste bord pe
toţi cei consideraţi drept „elemente duşmănoase, deviaţionişti şi
trădători“ în raport cu persoana Liderului Unic. Absolut de înţeles, cu
rezultatele logice ce se arată deja la orizontul imediat.
Sistemul energetic în continuă schimbare generează întrebări critice multor state producătoare de petrol şi gaze din lume. În România, nu Legea Offshore a tulburat perspectivele ţării noastre pentru a deveni un actor semnificativ pe piaţa regională de gaze naturale, ci marii negociatori politici care au generat un climat volatil, neprielnic investiţiilor.
Plouă de cinci zile. Pisicile vecinilor stau zgribulite
pe sub streşini, iar când prind zece minute de soare se tolănesc rapid pe o
bucată de gard şi se curăţă ca şi cum tocmai ar fi trecut sfârşitul lumii.
Numai că, aşa cum următoarele zece minute o vor dovedi, sfârşitul lumii nu a
trecut, ba chiar unul mai mic e pregătit să lovească din nou.
Vineri seară,
înainte de Paşte, eu şi taică-miu am făcut un drum la cimitir. Am vizitat-o pe
mamaie Victoria, dar şi pe alte câteva rude, cum ar fi tanti Aida, Dada,
străbunicul Victor. Când am ajuns nu se întunecase încă şi toată lumea era
concentrată în biserica cimitirului.
Primul meu animal
a fost un pinguin albastru, cu burta albă, plin cu burete, lucrat de bunică-mea
la maşina de cusut. Răspundea la numele Silly Willy, numit după un personaj dintr-un
cântec, avea ciocul portocaliu şi era puţin, doar puţin mai scund decât mine.
Nu ştiu cum
vă închipuiţi că a putut fi copilăria trăită în anii `90, într-un
orăşel de pe malul Dunării, aşa că vă spun eu: a fost grozavă. Nu aveam calculatoare pe
atunci, nici internet, nici pokemoni, nici telefoane mobile, ai mei nu aveau
maşină şi, în general, pe strada Adrian din Turnu Severin eram vreo 15 copii şi
doar 2 biciclete.
Eu, taică-miu şi Simba ne aflăm în maşină, mergem la vie în a doua zi de Paşte. Simba, labradorul alb, stă pe bancheta din spate, palpitând de fericire că e cu noi. La fiecare curbă, Simba alunecă şi se trânteşte de geam, dar se redresează rapid. Din când în când, încearcă să ajungă la noi printre scaunele din faţă. Taică-miu vorbeşte cu el şi îl linişteşte. Îi zice „Ia spune ce vrei tu, băiatule“ şi lucruri din astea.
Totul se întâmpla acum fix jumătate de secol, cu o săptămână înainte să împlinesc 30 de ani. Într-o dimineaţă de joi, mergeam neatentă pe stradă şi am călcat în ceva moale (eram cu ochii în nişte obiecte mari şi grele folosite pe atunci, numite telefoane).
Înainte de toate, trebuie să vă spun nu doar că n-am plâns la moartea lui Robin Williams, dar nu am plâns nici după Michael Jackson, nici după Whitney Houston, Laura Stoica sau Mădălina Manole. Nu am plâns nici după Marquez, nici după Salinger. Poate că m-am întristat, poate că am ridicat din umeri a neputinţă, dar atât. În general, mă loveşte mai degrabă moartea oamenilor pe care i-am cunoscut personal şi pe care i-am mai şi iubit.
Am şase ani. Este un 1 Iunie de coşmar, cu o căldură orbitoare, care îmi topeşte espadrilele noi (deţin o singură pereche de espadrile, sunt roz, cumpărate din Piaţa Sârbilor, din Drobeta-Turnu Severin. Espadrilele vor avea o viaţă relativ lungă, de vreo doi ani, până când pantoful stâng se va găuri definitiv).
Moş Crăciun a ajuns mai devreme la copiii din judeţul Mehedinţi. Un
camion plin cu cadouri a sosit tocmai din Germania, iar ajutoarele
Moşului sunt membrii unor organizaţii, respectiv Masa Rotundă şi Cercul
Doamnelor.
