VIDEO Povestea tragică a morii de la Letea. Suratele ei din Dobrogea au fost recuperate şi păstrate la loc de mare preţ
0Morile din Dobrogea sunt primele exponate care te întâmpină în marele muzeu-parc Astra din Sibiu. Pitoreşti, vechi şi tradiţionale, fascinantele construcţii industriale din lemn sunt folosite ca emblemă a celui mai mare muzeu ţărănesc în aer liber din România. „(Co)Morile“ sunt ele numite de Astra. Tulcea este judeţul unde morile s-au păstrat cel mai mult timp. Una dintre morile dispărute ale Dobrogei are o poveste specială şi tristă.
Morile de vânt din Dobrogea au devenit imaginea satului românesc în cel mai mare complex muzeal în aer liber din România, Astra Sibiu. Morile de vânt - „(co)morile“, cum le numeşte Astra - întâlnite pe materialele promoţionale ale muzeului sunt amplasate chiar la intrarea în parcul tematic ce cuprinde căsuţe şi acareturi din toate zonele ţării.
Tulcea este judeţul unde morile de vânt s-au păstrat cel mai mult timp.
La începutul secolului al XX-lea, în judeţul Tulcea funcţionau încă 437 mori de vânt. Câteva mori de vânt cu etaj sunt expuse în parcul tematic din Dumbrava Sibiului. În muzeul în aer liber sunt expuse 23 mori de diferite tipuri, ce au aproape 15 metri înălţime.
Cea mai veche moară este construită în anul 1833. Găsim aici Moara de vânt cu pânze de la Curcani, ultima de acest tip care a supravieţuit în România, moara joasă, moara căciulată sau fântâna cu vârtej şi tracţiune animală din Chirnogeni.
Una dintre morile pierdute ale Dobrogei a fost cea de la Letea, în Delta Dunării. Cercetătorul Alexandru Chiselev de la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea îi ştie povestea: „Moara lui Pavel Kiselev din Letea şi-a luat tributul de două ori. Gheorghe, flăcău voinic, a fost prins şi tras pe jumătate în mecanismul de măcinare, într-o zi vântoasă. Al doilea s-a prăpădit Parfil Crimschi… din întâmplare, din greşeală, fatalist. Când s-a proptit de parul cu care se întorcea moara în direcţia vântului, a apăsat piedica puştii încărcate cu care mergea de obicei la vânătoare. Şi a murit pe loc…“.
Alexandru Chiselev relatează că moara de la Letea a intrat apoi în patrimoniul cooperativei, nu a fost îngrijită, s-a deteriorat, iar într-o noapte a fost luată de vânt.
Moara de la Letea Sursa Facebook Dobrogea în amintiri fotografice / Autor Maxim Gherasim
La marginea satului Letea se vedeau în trecut siluetele a trei mori de vânt (mleni în dialectul locului). Ele aparţineau fraţilor Kiselev: Pavel, Simion şi Pantelei. Cercetătorul-mulinolog Hedwig Ruşdea propunea într-un raport de deplasare în Dobrogea din 1964 să nu se demoleze două din cele trei mori de vânt încă existente la Letea, ci să fie reparate, constituind o mică rezervaţie etnografică.
„Moara are în imaginarul popular şi un simbolism malefic. Aşezată într-un spaţiu marginal, moara este asociată cu forţele demonice, măcinarea ei simbolizând şi măcinarea zilelor omului. Iar întâmplările nefericite au alimentat imaginea acestor maşinării infernale. Unele mori au ars trăsnite, altele au fost luate de vânt, altele au luat vieţi“, spun cercetătorii tulceni de la TEDD (Asociaţia pentru Transformarea Educaţiei în Delta Dunării).
Morile care au supravieţuit
Moara de vânt cu pânze din Curcani (Constanţa) este cea mai cunoscută moară din impresionantul muzeu în aer liber din Dumbrava Sibiului. Datează din a doua jumătate a secolului al 19-lea, fiind construită în Curcani, sat aflat pe cale de dispariţie de lângă Cobadin, la 50 kilometri de Constanţa.
Moara este specifică zonelor cu climat mediteranean din ţări precum Grecia sau Portugalia. În România se întâlneşte doar în sudul Dobrogei, unde a fost utilizat la morile de vânt cu o singură instalaţie de măcinat. Cele 12 aripi ale sale folosesc pânza în loc de scândură. Pânza are forma unor vele triunghiulare, ce sunt fixate de spiţe solide. Moara este construită pe un soclu de piatră şi pe peretele posterior are un balcon deschis cu un troliu orizontal montat pentru urcarea sacilor.
„Moara de vânt cu pânze de la Curcani este un exponat deosebit de valoros, fiind ultima de acest tip care a supravieţuit în România, până în zilele noastre“, spun muzeografii de la Astra. Instituţia a cumpărat moara din Curcani în anul 1968, iar în 1970 aceasta a fost recondiţionată în Muzeul Tehnicii Populare şi expusă.
Fântâna cu vârtej
Tot specifică sudului Dobrogei este fântâna cu vârtej şi tracţiune animală din Chirnogeni (Constanţa). „Este reprezentativă pentru satele din această zonă, Dobrogea fiind singurul ţinut al ţării lipsit de o reţea semnificativă de ape curgătoare. Din cauza solului sărac în substanţe lutoare, apa subterană se găseşte la mari adâncimi. De aceea, ţăranii dobrogeni foloseau instalaţiile de scos apa de la mare adâncime, cu ajutorul animalelor“, explică muzeografii.
Fântâna este săpată în stâncă şi este căptuşită în partea superioară pe o adâncime de 3 metri cu piatră de calcar. Are la suprafaţă un ghizd foarte lat de formă circulară, cu diametrul mai mare de 3 metri, zidit din piatră masivă cioplită, la fel ca troaca. Fiecare ţăran avea funia şi burduful său pentru scos apa. Burduful era fie din piele, fie din pânză sau era înlocuit de o găleată din doage sau tablă. De la fântână, apa se căra cu sacaua - o căruţă mică pe două roţi şi un butoi.
Moara cu etaj
Instalaţiile de măcinare acţionate de forţa vântului au fost folosite în România în mai multe ţinuturi, dar cea mai mare răspândire au cunoscut-o în Dobrogea - lucru firesc, dacă luăm în considerare condiţiile geografice deosebite de aici, spun specialiştii de la Astra Sibiu.
La începutul secolului al XX-lea, în judeţul Tulcea funcţionau încă 437 mori de vânt, aici fiind regiunea unde s-au păstrat cel mai mult timp. Câteva mori de vânt cu etaj sunt expuse în parcul tematic din Dumbrava Sibiului.
Una dintre ele a fost construită în mijlocul Deltei Dunării: la Caraorman, comuna Crişan (Tulcea). La începutul anilor 1900 a fost mutată în satul Dunavăţul de Sus, comuna Murighiol (Tulcea). A fost cumpărată în anul 1966, fiind recondiţionată şi expusă la Sibiu. Este o moară cu pivot, cu 6 aripi şi cu două instalaţii de măcinat. Aripile sunt formate dintr-o ramă de lemn cu nervură, scheletul fiind acoperit cu oboloane din scânduri care pot fi îndepărtate în funcţie de necesităţi pentru captarea vântului.
Altă moară de vânt cu etaj este din Frecăţei (Tulcea). Este veche din anii 1850-1900 şi a fost reconstruită la muzeu în anul 1967. Moara de la Frecăţei este tot o moară cu pivot, acesta fiind cel mai întâlnit tip din România. Pivotul central este adânc înfipt în pământ, iar casa morii se poate roti 360 grade pentru a îndrepta aripile în direcţia vântului.
Moara joasă
Moara de vânt joasă este construită în Enisala (Tulcea). Deosebirea de morile cu etaj este că are o singură încăpere ce adăposteşte unica instalaţie de măcinat. Moara de la Enisala datează din secolul al 19-lea şi a funcţionat pe locul ei până în 1966. Are pivot central (proţap), iar casa morii se roteşte circular, în direcţia vântului.
Moara căciulată
Pe lângă morile de vânt cu pivot, la care întreaga construcţie poate fi rotită pentru a orienta aripile în direcţia vântului, în nordul Dobrogei a existat şi un alt tip de moară de vânt, denumită de locanici moară rotundă sau căciulată (cunoscută în literatura de specialitate ca moara olandeză, după ţara de provenienţă). Construcţia sa în formă de turn înalt este fixă şi se roteşte doar acoperişul ţuguiat (conic) cu roata de vânt. Moara de la Beştepe (Tulcea) este de acest gen şi reprezintă un progres tehnic, utilizând un mecanism de acţionare cu transmisia în două trepte, prin care se obţine o viteză de turaţie a pietrelor mai mare decât la mecanismele cu o singură treaptă de transmisie. Randamentul este mărit astfel.
Pe aceeaşi temă:
Ultima moară de vânt cu pânze din România. Vine dintr-un sat care mai are câţiva locuitori
Se încarcă comentariile...
