VIDEO Şacali în Delta Dunării. Principalul prădător din sud-estul României a fost surprins noaptea pe Grindul Lupilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şacal în Delta Dunării Sursa foto ARBDD - autor Dan Bandacu
Şacal în Delta Dunării Sursa foto ARBDD - autor Dan Bandacu

Doi şacali au fost filmaţi de specialişti de la Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pe timp de noapte, în timp ce căutau hrană. Ei şi-au făcut apariţia pe Grindul Lupilor, într-o zonă strict protejată din sudul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în apropierea Centrului de Monitorizare Ornitologică Cocorul.

Şacalii sunt actualmente principalul prădător din sud-estul României, luând locul lăsat liber în fauna dobrogeană de dispariţia lupului. În Dobrogea, lupul era de temut, pentru că nu se sfia să atace în zone populate, inclusiv în anii `50 fiind înregistrate numeroase cazuri de oameni dispăruţi

„Lupul, Canis lupus, astăzi absent, era cea mai înaltă verigă a lanţului trofic în evoluţia naturală a ecosistemului deltaic. De dispariţia lupului, care era principalul animal de pradă din sud-estul României, a profitat un alt animal de pradă venit din Asia - şacalul auriu (Canis aureus). Primul şacal descris şi identificat cu certitudine în România datează din anul 1929, fiind reperat într-un ostrov al Dunării din judeţul Dolj (Călinescu, 1930). Abia după 1950, şacalul începe a fi recunoscut ca specie existentă în fauna României“, spun specialiştii de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării (ARBDD). Ei consideră că şacalul vine din Bulgaria, mai ales în perioadele de iarnă, când Dunărea îngheaţă.

De prin 2005-2006, agenţii ecologi ARBDD au semnalat, din ce în ce mai frecvent, prezenţa şacalului în peisajul deltaic. Locuitorii din Letea, Caraorman, Mila 23 şi Crişan relatează dese întâlniri cu şacalul. Cum se explică această răspândire rapidă a şacalului în Dobrogea?

„Trebuie să pornim de la premisa că şacalul este un animal oportunist. Manâncă aproape orice poate prinde, şobolani, şopârle, şerpi de apă, broaşte, păsări, nu se dă înapoi în a consuma şi hrană vegetală, dar în primul rând este un mare consumator de hoituri. Lipsa unui duşman natural şi condiţiile excelente de viaţă pe care i le-a oferit Dobrogea şi în special Delta Dunării explică prezenţa sa în număr mare aici“, spun experţii din Delta Dunării.

Filmul realizat pe Grindul Lupilor poate fi văzut pe site-ul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Autorul este Dan Bandacu, angajat ARBDD. „Condiţia fizică excelentă a celor doi şacali arată că aceştia au trecut prin iarnă fără probleme“, remarcă specialiştii Deltei Dunării.

Pe aceeaşi temă:

Rovana Plumb: "Nu mai sunt probleme cu urşii, acum sunt probleme cu şacalii şi mistreţii din Deltă"

Misterul Insulei K, tărâmul neştiut de la capătul României. Cum s-a format peste noapte raiul terestru interzis oamenilor

Misterele celor mai frumoase insule din România: Triunghiul Bermudelor din Insula Şerpilor - locul în care marea arde, ciudata Ada Kaleh, insula cu turban

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite