VIDEO În ce stadiu sunt lucrările noului Pod de peste Dunăre. Acesta va lega Brăila de Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta podul de la Brăila FOTO Studiu fezabilitate
Aşa va arăta podul de la Brăila FOTO Studiu fezabilitate

Lucrările la noul pod de peste Dunăre, ce va lega Brăila de Tulcea, se desfăşoară în aceste zile cu pregătirea terenului de pe malul dobrogean al fluviului.

La 20 decembrie 2018, Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia pentru începerea lucrărilor de construcţie pentru podul suspendat peste Dunăre, ce va lega Brăila şi Galaţiul de Tulcea. A doua zi, în zonă au ajuns primele utilaje pentru lucrările la drumurile tehnologice şi la fundaţia pilonului de pe malul tulcean. 

Pregătirea terenului a început la 12 decembrie, când Direcţia Silvică Tulcea a dat startul defrişărilor. Dintre cei 23 de kilometri ai podului, circa 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. 

Podul care va lega Moldova de Dobrogea va costa circa 500 de milioane de euro şi va fi gata în 3 ani - în 2021. Contractul de proiectare şi execuţie a podului a fost atribuit în urmă cu un an asocierii dintre firmele Astaldi SpA (Italia) şi IHI Infrastructure Systems Co. Ltd (Japonia). 

Va fi cel mai scump pod din istoria României (va costa circa 500 de milioane de euro) şi al doilea proiect de infrastructură, ca valoare, de pe tot cursul Dunării (după Porţile de Fier). 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Filmare spectaculoasă cu drona. Cum arată acum zona viitorului pod peste Dunăre ce leagă Tulcea de Brăila

A început pregătirea terenului pentru cel mai scump pod din România. Trece peste Dunăre şi leagă Moldova de Dobrogea

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite