Unde poţi folosi materialele pirotehnice achiziţionate legal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reguli de folosire a materialelor pirotehnice (foto arhivă Adevărul)
Reguli de folosire a materialelor pirotehnice (foto arhivă Adevărul)

Atenţie la materialele pirotehnice pe care le achiziţionezi. Acestea trebuie să aibă inscripţionate, în limba română, denumirea, clasa sau categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.

Producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declaraţie de conformitate pentru fiecare produs.
Persoanele juridice autorizate nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât articole pirotehnice din clasele sau categoriile pentru care au fost autorizate.
Persoanele fizice nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din categoriile II-IV.
Persoanele fizice pot deţine şi folosi obiecte pirotehnice din categoria I tot timpul anului, dar nu le pot confecţiona, importa sau comercializa.
Folosirea articolelor pirotehnice este interzisă:
-    Între orele 24,00 – 6,00 cu excepţia perioadelor autorizate sau a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional aprobate de autorităţile locale.
-    La o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri.
-    La o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor şi de instalaţiile de gaze.
-    La o distanţă mai mică decât cele prevăzute de reglementările legale pentru obiectivele chimice, petrochimice şi alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie.
-    În locurile în care există pericolul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre.
-    Pe drumurile publice deschise circulaţiei, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane.
-    La o distanţă mai mică de 500 de metri de păduri.

Articole pirotehice de categoria I sunt: focuri, beţişoare şi chibrituri bengale, jerbe, granule scânteietoare, scântei, bobiţe explozive. Toate celelalte obiecte pirotehnice (ex: petarde, pocnitori) sunt interzise la comercializare către populaţie.
Atenţie! Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune.



Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite