Un tulcean a achiziţionat 45 de volume din colecţia Adevărul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caravana Adevărul s-a aflat în aceste zile la Tulcea, prilej cu care locuitorii municipiului şi-au putut achiziţiona orice carte din toate colecţiile Adevărul. Încă de la apariţia rulotei, tulcenii s-au prezentat în număr mare pentru a achiziţiona colecţiile Adevarul.    

Unul dintre tulcenii intersaţi de colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“ a fost viceprimarul George Blejan care a achiziţionat nu mai puţin de 45 de volume. „Este o colecţie interesantă, dar mai ales în condiţiile în care fiul meu cel mic mi-a zis, zilele trecute, că nu mai are ce să citească, această oportunitate a fost ca o mană cerească“, ne-a declarat vicele Blejan.
    „Sunt o cititoare fidelă a colecţiilor Adevărul, de altfel colecţia 100 de cărţi o am în totalitate. Ideea Caravanei la Tulcea în mod periodic este excelentă. Astfel sunt scutită de taxele poştale un pic cam mari. La trei cărţi comandate prin poştă, aproape mai plăteam una“ ne spune Gabriela Orlov, din Tulcea.Cei interesaţi de lectură îşi pot completa bibliotecile cu o numeroase titluri apărute în condiţii grafice excepţionale. Colecţiile de carte şi filme pot fi cumpărate de la rulota ce străbate ţara, pentru a fi mai aproape de cititorii săi. Caravana „Cărţile Adevărul“ aduce în atenţia tulcenilor lucrările lui Jules Vernes, Colecţia Pictori de Geniu, Marile Muzee ale Lumii, Rahan, colecţia Disney- Prima mea enciclopedie cu Winnie ursuleţul şi prietenii săi şi Sfârşitul Ceauşeştilor. Încă de la prima vizită a Caravanei Adevărul în Tulcea, aceasta s-a bucurat de un interes deosebit din partea cititorilor tulceni, motiv pentru care caravana va reveni periodic în municipiu.



Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite