Un român a deschis prima pensiune destinată persoanelor cu dizabilităţi. Cum arată şi ce facilităţi are

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 15 ani, Marian Ilie este imobilizat într-un cărucior cu rotile. Cu toate acestea el s-a încăpăţânat să-şi urmeze visele şi să-i ajute pe cei din jurul său. După multe greutăţi a reuşit să construiască prima pensiune agroturistică destinată persoanelor cu dizabilităţi.

Marian Ilie (37 de ani) a primit la mijlocul lunii decembrie 2017 din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România premiul I la Secţiunea „Schuman-ul european în Poiana lui Iocan!” - secţiune dedicată proiectelor din mediul rural, agriculturii şi pescuitului - pentru realizarea primei agropensiuni din România destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Construcţia este ridicată în comuna Luncaviţa – Valea Fagilor, judeţul Tulcea, iar idea a plecat de la realitatea cu care Marian s-a confruntat, el suferind în anul 2002 un accident în urma căruia a rămas imobilizat în cărucior. „De multe ori mergeam în pensiuni sau hoteluri şi nu am găsit una măcar care să îndeplinească normele de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Ori nu exista rampă, ori era rampă care urca în cerc, baia avea uşa mai îngustă decât căruciorul, ba patul era mai sus, ba masa nu permitea să intre căruciorul şi nu puteam să o folosesc şi altele. Aşa a apărut ideea mea de a face o pensiune adresată persoanelor cu dizabilităţi”, spune Marian.

Pensiunea este una mică, fără etaj, 3 camere, o bucătărie total echipată, sufragerie, 2 băi total adaptate persoanelor cu dizabilităţi. Nu există nici măcar o treaptă în toată locaţia, astfel este acces neîngrădit peste tot. Proiectul a avut o valoare de 116 mii de euro cu o contribuţie proprie de 15%. Marian Ilie şi-a dorit ca locul să fie unul reprezentativ pentru etniile care trăiesc în Dobrogea, astfel prispa este plină de motive populare dobrogene pictate, iar multe obiecte care fac legătura între cele 18 etnii se regăsesc în încăperi. Vrea astfel să evidenţieze frumuseţe locurilor, diversitatea culturală şi multitudinea tradiţiilor.



„Oaspeţii noştri, care sunt din toată ţara şi din afară, pot participa la activităţile din curte, pot să ia contact cu tradiţiile locale, să viziteze zona Munţilor Măcin cu Rezervaţia Naturală Valea Fagilor şi multe altele”, ne explică Marian.

Sistem anevoios şi birocraţie multă

Pe lângă partea frumoasă a proiectului, Marian Ilie ne descrie şi greutăţile pe care le-a întâmpinat din 2012, când a depus proiectul pentru finanţare, şi până la realizarea lui în 2016. „Sunt implicat în mai multe proiecte cu finanţare europeană şi peste tot este aceeaşi birocraţie. Mi-a fost jenă să spun pe scenă (când a luat premiul Reprezentanţei Comisiei Europene n.n.) că am folosit peste 1 metru cub de hârtii numai pentru acest proiect. Practic chiar am realizat o poiană numai din copacii tăiaţi pentru aceste documente. Toate durează mult şi este un sistem anevoios care-ţi dă planurile peste cap.”

Proiectul constă într-o construcţie unde se îmbină activităţile agricole, în special pomicultura, cu activităţile turistice. Prin acest proiect se adresează în special persoanelor cu dizabilităţi, imobilizate în fotoliul rulant.

image



Faptul că a fost premiat pentru o agropensiune care poate fi utilizată fără probleme de persoanele cu dizabilităţi este pentru Marian o ciudăţenie. „Nu ar trebui să facem ceva special pentru persoanele defavorizate, ar trebui să facem ceva normal. Nu ar trebui să existe în turism o unitate care să nu aibă aceste facilităţi.

Concluzia trasă de tânărul de 37 de ani este că se merită să faci un proiect cu finanţare europeană deoarece nu există nicio bancă din România care să-ţi dea 85% din investiţie. Dar facilitatea este direct proporţională cu munca pe care o depui pentru realizarea proiectului. „Practic, Uniunea Europeană m-a plătit să implementez proiectul acesta.”

image



Oaspeţii care i-au călcat pragul până acum sunt în general familii cu copii, persoane cu dificultăţi locomotorii, dar şi persoane în vârstă. „Noi le punem la dispoziţie turiştilor produse proprii sau de la producători locali pe care le pot găti pe parcursul şederii aici. De asemenea, se pot face drumeţii pe traseele din Munţii Măcinului”. Astfel cu 100 de lei pe noapte, cât costă o cameră dublă, turistul beneficiază de toate facilităţile pensiunii: bucătăria, sufrageria, livada, curtea.

Planurile lui Marian nu se opresc aici. „Aş vrea să fac un parc de tiroliană, să-i dau mai multă independenţă acestei unităţi în sensul că aş vrea să montez panouri fotovoltaice, ceea ce ar uşura activitatea”. Şi va face toate acestea ajutat de soţia sa alături de care se ocupă de administrarea pensiunii. „Este o afacere de familie, noi prestăm serviciile, mai mult soţia. În mediul rural se poate trăi din asta dar trebuie create şi păstrare toate condiţiile.”

image



Un accident care i-a marcat viaţa

În 2002 Marian Ilie studia Teologia, însă un accident i-a schimbat pentru totdeauna viaţa. A sărit în valurile mării şi şi-a fracturat coloana cervicală. Deşi imobilizat în scaun cu rotile, Marian şi-a dat seama că viaţa trebuie să meargă înainte, că poate fi util oamenilor chiar şi în situaţia asta. Aşa a ajuns să se ocupe de proiectele europene pa care primăria Luncaviţa dorea să le implementeze. Treptat, absorbţia fondurilor UE a devenit principala lui ocupaţie, iar rezultatele se văd: peste 20 de proiecte menite să dezvolte comuna au prin viaţă.

Marian este implicat şi în mai multe acţiuni care promovează valorile şi tradiţiile zonei, cultura locală, dar îi ajută şi pe cei care doresc să scrie proiecte pentru atragerea fondurilor europene în diferite domenii.

image

Pe aceeaşi temă:

Povestea românului ajuns campion mondial la navomodelism la 28 de ani. „Nu mă grăbesc, vreau să iasă ceva deosebit“

Cum arată prima gondolă sub pavilion românesc din istorie. După 20 de ani de plutit pe canalele veneţiene, a fost înregistrată oficial la Marea Neagră




 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite