Ultimele tone de bauxită procesate în România, la ALUM Tulcea. 455 angajaţi pleacă acasă. „Asta a fost!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activitatea se suspendă la ALUM Tulcea FOTO: colaj
Activitatea se suspendă la ALUM Tulcea FOTO: colaj

Clipe grele la combinatul de alumină ALUM Tulcea, unde au intrat în procesare ultimele tone de bauxită. Costurile au crescut atât de mult încât este mai rentabil pentru ALRO, combinatul de aluminiu pentru care se producea, la Tulcea, alumina, să importe.

„Ultimele tone de bauxită procesate în România. Asta a fost. Se mai încheie un capitol!“ este comentariul scurt care însoţeşte un video cu ultimele tone de minereu intrate în fabricaţie la ALUM Tulcea. 

Din cauza creşterii de peste 10 ori a preţului gazelor naturale şi al energiei electrice, la ALUM Tulcea, singura rafinărie de alumină calcinată din România, se suspendă producţia. 455 angajaţi ai combinatului vor pleca, de la 1 august, acasă, astfel că numărul celor care în acest an încheie raporturile de muncă va depăşi 500 (alte aproximativ 80 persoane au plecat de la începutul anului, fiind angajaţi pensionabili sau angajaţi pe perioadă determinată cărora nu li s-au reînnoit contractele).

„Preţul gazelor naturale pe piaţa din România a crescut de zece ori“

Reprezentanţii Grupului ALRO au anunţat, printr-un comunicat de presă, că Adunarea Generală a Acţionarilor, care va avea loc în data de 29 iulie 2022, va analiza propunerea conducerii societăţii de suspendare temporară a operaţiunilor de producţie de alumină ale ALUM începând cu data de 1 august 2022, pentru o perioadă estimată de 17 luni. 

În fabrică rămân 255 angajaţi, consideraţi  „specialişti cheie“, din toate departamentele fabricii, pentru a fi pregătiţi pentru reluarea producţiei atunci când evoluţia preţurilor produselor energetice o va permite. Creşterea exorbitantă a costurilor de producţie (preţul gazelor naturale şi cel al energiei electrice) este factorul care a dus la suspendarea producţiei, spun reprezentanţii companiei.

„Preţul gazelor naturale pe piaţa din România a crescut de zece ori. De la 18 EUR/MWh în T1 2021, cotaţia pentru T4 2022 a atins şi depăşit 180 EUR/MWh. Preţul energiei electrice pe piaţa locală a crescut de la 60 EUR/MWh în T1 2021, la o cotaţie pentru T4 2022 ce a atins şi depăşit nivelul de 500 EUR/MWh.

Disponibilitatea limitată a produselor energetice şi incertitudinea privind viitorul apropiat reprezintă o situaţie dificilă la nivel naţional pentru toţi actorii industriali, chiar şi pentru cei strategici. Strategia Grupului de a fi integrat pe verticală este periclitată având în vedere preţurile prohibitive ale produselor energetice şi certificatelor de emisii de CO2. 

ALUM, singura rafinărie de alumină calcinată din România, se confruntă cu provocări competitive dramatice în faţa altor rafinării de alumină europene şi internaţionale, care beneficiază de avantaje locale“, se menţionează în comunicatul grupului ALRO.

„Costul gazelor naturale pentru o tonă de alumină este semnificativ mai mare decât preţul unei tone de alumină importată şi livrată către ALRO”, a declarat Gheorghe DOBRA, director general ALRO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al ALUM. „Concret, alumina produsă de ALUM ar ajunge la un cost de peste 900 USD/tonă, în timp ce preţul aluminei pe pieţele internaţionale este de aproximativ 500 USD/tonă. Ponderea produselor energetice doar în costul total al aluminei este remarcabil de mare, ajungând la aproximativ 500 USD/tonă în 2022”, a adăugat Gheorghe DOBRA.

„Nu este o simplă apăsare pe buton“

ALUM Tulcea, care a produs alumină exclusiv pentru combinatul de producere a aluminiului de la Slatina, avea în 2008 aproximativ 1.400 angajaţi. În urma procesului de modernizare, numărul s-a redus la aproximativ 800, din care, de la începutul acestui an, au mai plecat 80. De la 1 august vor părăsi fabrica alţi 455 angajaţi. Conducerea speră ca producţia să fie reluată, iar această perioadă să fie strict una de aşteptare a unor condiţii favorabile.

„Vrem să facem reparaţiile, vrem să ţinem în stand-by. Eu cred că nebunia aceasta cu energie foarte scumpă şi cu gaz foarte scump nu va ţine o veşnicie“, a declarat directorul general ALRO, pentru „Adevărul“. 

Pe de altă parte, reluarea producţiei la ALUM Tulcea în situaţia normalizării condiţiilor (normal însemnând nu neapărat preţurile din 2021, însă preţuri sustenabile, spun oficialii companiei) nu se poate face peste noapte, deşi procesul nu este la fel de dificil precum cel de redeschidere a halelor de electroliză, hale închise, din acelaşi motiv, la combinatul de aluminiu din Slatina.  „Noi gândim pozitiv, dar nu depinde de noi, sunt factori externi“, a spus Dobra. Reluarea producţiei de alumină „nu este simplă apăsare pe buton“, a mai spus directorul general ALRO, precizând că este un proces care necesită timp şi costuri mari.

„Sunt circa 70.000 metri cubi de soluţii la temperaturi de 150 grade, care dispar. Se pierde toată căldura înmagazinată, îţi trebuie trei săptămâni să arzi gazul ca să aduci la aceeaşi temperatură. Apoi personalul. Noi păstrăm 255 oameni, trebuie să găsim sursă să-i plătim. Cu cât se prelungeşte mai mult situaţia, cu atât trebuie mai mulţi bani“, a mai precizat Dobra.

Creşterea de aproximativ 10 ori a preţurilor la gaze naturale şi energie electrică a influenţat nu doar activitatea ALUM Tulcea, şi ci pe cea a ALRO Slatina, societate a grupului, suspendându-se de la începutul anului 2022 activitatea în trei din cele cinci hale de producţie în care se obţinea aluminiu electrolitic. Şi de aici au plecat, de la începutul acestui an, 350 de persoane ca urmare a pensionării sau a deciziei societăţii de a nu reînnoi contractele semnate pe perioadă determinată.

Aceste măsuri au fost urmate de trimiterea în şomaj tehnic a sute de angajaţi ai ALRO, iar cu doar câteva zile în urmă s-a decis concedierea colectivă a 100 angajaţi ai combinatului slătinean, într-o primă etapă, însă vor urma şi alte concedieri, după cum anunţă sindicatele.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Sindicate: ALRO concediază colectiv primii 100 muncitori. 1.200 oameni vor pleca până la sfârşitul anului UPDATE

Sindicat: Mii de angajaţi din industrii care depind de Alro Slatina sunt în şomaj. Există posibilitatea să se închidă şi celelalte două hale VIDEO

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite