Turiştii sunt aşteptaţi în Delta Dunării. „Este una dintre cele mai sigure destinaţii de vacanţă din România”

Turiştii sunt aşteptaţi în Delta Dunării. „Este una dintre cele mai sigure destinaţii de vacanţă din România”

Turiştii suntaşteptaţi cu preparate tradiţionale                                             FOTO: AMDTDD

Delta Dunării este destinaţia ideală pentru momentul în care vom putea călători din nou. Propietarii pensiunilor şi ai hotelurilor au luat măsuri pentru ca turiştii să se simtă în siguranţă.

„Anul acesta, Delta Dunării este destinaţia ideală pentru turiştii care îşi doresc o vacanţă în natură, cu măsuri de siguranţă bine puse la punct, condiţii de distanţare socială, gastronomie tradiţională şi trasee turistice de neuitat, evitând astfel teama unor potenţiale riscuri ale unei călătorii cu avionul”, spun reprezentanţii Asociaţiei de Management a Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

Delta Dunării este în prezent una dintre cele mai sigure destinaţii, fiind una dintre cele mai izolate, unice şi protejate zone turistice din România, unde turiştii pot petrece vacanţe de neuitat în natură, ţinând cont de activităţile de recreere specifice turismului deltaic: pescuit, plimbările pe canale cu bărcile deschide, traseele de caiac-canoe, plimbările cu bicicleta, birdwatching şi nu în ultimul rând plajele sălbatice, mai puţin populate.

Industria ospitalităţii din Delta Dunării este pregătită să primească turiştii în condiţii de siguranţă, aceştia luând o serie de măsuri în acest sens pentru protejare turiştilor şi a angajaţilor:

  • măşti sanitare de protecţie, pentru personal, dar şi pentru turişti (cu toate că aceştia ar trebui să vină cu ele);
  • instruirea personalului pentru respectarea cerinţelor de igienă şi siguranţă sanitară şi folosirea de către personalul de curăţenie în camere a unui echipament specific de protecţie;
  • substanţe dezinfectante pentru diverse tipuri de suprafeţe şi dezinfectant pentru mâini, dotarea spaţiilor comune cu dozatoare cu dezinfectant;
  • stabilirea unui orar clar, care să fie adus la cunostinţa turiştilor, a  operaţiunii de curăţenie şi dezinfectare zilnică a camerelor şi spaţiilor comune, timp în care turiştii trebuie să stea exclusiv afară sau să desfăşoare alte tipuri de activităţi de recreere out-door;
  • covoraşe cu soluţie de clor la intrările din camere;
  • înjumătătirea capacitatii de transport a barcilor, cu obligatia pasagerilor de a purta masca si manusi de protecţie şi dezinfectarea barcilor dupa fiecare excursie/transfer;
  • evitarea aglomerarii unitatii de cazare la check-in şi check-out precum şi la îmbarcare şi debarcare, conform unui program prestabilit.


De asemenea, gastronomia deltaică bazată pe reţete tradiţionale, poate fi servită direct în cameră, în balcoanele camerelor sau pe terasele proprii, în natură, unde peisajul este superb.

„Îi încurajăm pe turişti să viziteze Delta Dunării, un loc protejat unic în lume, unde natura completează măsurile de distanţare socială. Delta Dunării este una dintre cele mai sigure destinaţii pentru o vacanţă în România post-pandemie, unde industria ospitalităţii este pregătită să primească turiştii în condiţii de siguranţă şi unde turiştii pot practica un turism responsabil, lent, de vizitare, armonios îmbinat cu biodiversitatea, multiculturalitatea, tradiţiile şi gastronomia locală. De asemenea, pensiunile şi hotelurile din Deltă au posibilitatea de a organiza servirea mesei la terasele proprii şi, ce e mai frumos decât să serveşti masa în natură, în Delta Dunării.” a declarat Cătălin Ţibuleac, preşedintele AMDTDD.  

Pe aceeaşi temă:

Plan de salvare a turismului în Delta Dunării. Propunere: Tichetele de vacanţă să aibă valoarea de 3.000 de lei

Cum a fost 2019 pentru operatorii din Delta Dunării. „Un an greu, impredictibil fiscal şi economic”

 



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: