Tulcea: Poliţiştii tulceni ar putea da nas în nas cu agresorul lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iosif Simion, acuzat de Poliţia Deltei că ar fi agresat oamenii legii la Enisala, a fost pus în libertate. El nu va avea voie, însă, să părăsească ţara

A stat numai patru zile în arest preventiv. Judecătoria Babadag a emis mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Iosif Simion, acuzat că ar fi atacat oamenii legii la Enisala. Acesta a înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea recurs, iar acum este în libertate.


Nu are voie să părăsească ţara


Nu va mai sta la închisoare, dar instanţa îi interzice să părăsească ţara. De asemenea, Iosif Simion este obligat să se perzinte la sediul Poliţiei Sarichioi, la Parchet sau la Tribunal ori de câte ori este chemat, nu are voie să îşi schimbe locuinţa şi nici să deţină arme.


Scandal cu focuri de armă la Enisala


În urmă cu o săptămână, oamenii legii din Deltă au încercat să oprească din trafic autoturismul Audi A4 , însă conducătorul auto nu a respectat semnalele, fiind urmărit pe DJ222 până în localitatea Enisala. Maşina a oprit în faţa unei locuinţe, iar din autoturism au coborât doi cetăţeni care au  intrat într-o curte. În momentul în care poliţiştii au început să percheziţioneze maşina,  respectivii au ieşit din curte înarmaţi cu topoare. Iniţial au aruncat cu pietre în oamenii legii, apoi s-au năpustit cu topoarele. Poliţiştii au fost nevoiţi să îşi folosească armele, iar în altercație unul dintre agresori a fost împuşcat în picior.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite