Tulcea: Pensionar prins că făcea taximetrie ilegală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Piratul“ auto, Nane Simion, este pensionar şi, din câte se pare, este fost lucrător al Poliţiei. A fost prins în trafic astăzi dimineaţă, după ce autorităţile i-au trimis doi clienţi capcană.

Astăzi în jurul orei 10.00 a fost prins în trafic Nane Trifan Simion, proprietarul autoturismului Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare TL-14-NAN în timp ce efectua ilegal activităţi de taximetrie.


„Domnia sa a fost reclamat în repetate rânduri de către operatorii de transport că a fost surprins efectuând aceasta activitate, însă, întotdeauna, reuşea să afle traseele şi intervalele orare în care se efectuau controale de echipajele mixte formate din angajati ai CJ, agenţi ai Poliţiei Rutiere sau ai Posturilor locale de Poliţie şi reprezentanţi FORT (Federaţia Operatorilor Români de Transport)“, spune Paula Giurea, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Tulcea.

5 lei pentru Tulcea Agighiol

Nane a fost prins pe traseul Tulcea-Agighiol-Valea Nucarilor. Percepea un tarif de 6 lei pentru Tulcea – Valea Nucarilor şi 5 lei pentru Tulcea – Agighiol. A fost oprit de de agentul de politie Selierr Daniel de la Postul de Poliţie Valea Nucarilor.
„Domnul Nane a primit amendă în cauntum de 25.000 lei şi suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului prin ridicarea plăcuţelor de înamtriculare şi a certificatului autoturismului. Poate plăti amenda în 48 de ore, şi achita va plăti numai jumătate“, a mai declarat Paula Giurea.


Două acţiuni de control


Prima acţiune de control s-a desfăşurat între orele 6.00 – 8.30 de către angajatul CJT, în colaborare cu un echipaj de la Poliţia Rutieră şi un reprezentant FORT, la ieşirea din Tulcea şi pe străzile limitrofe. La a doua acţiune de control, cea în care a fost identificat Nane, angajatul CJT şi reprezentantul FORT au fost sprijiniţi îndeaproape de agent şef principal Ştefan Partebună, şeful Postului de Polţtie Valea Nucarilor.
„Prinderea celui mai căutat dintre piraţii auto a fost posibilă prin recurgerea la clienţi capcană, metodă propusă de reprezentanţii FORT“, a mai adăugat Paula Giurea.
În zilele următoare, echipele de control se vor afla pe traseele judeţene la diferite ore din şi din afara orelor de program, în timpul săptămânii şi în week-end.


Fost poliţist


Din câte se pare, Nane este fost lucrător al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, în administrativ. La momentul de faţă  este pensionar, iar autorităţile spun că şi-au bătut capul destul de mult cu el pentru a-l prinde în trafic. Şi asta pentru că, în mod suspect, acesta nu se afla niciodată pe traseele controlate.


Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite