Tulcea: Fenomenul infracţiunilor în mediul şcolar, în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul infracţiunilor constatate săvârşite în şcoli şi în afara acestora în care au fost implicaţi şi elevi înregistrează creşteri semnificative în acest an faţă de perioada similară a anului trecut.

Este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Tulcea. Astfel, de la 17 infracţiuni constatate anul trecut s-a ajuns la un număr de 37 de infracţiuni constatate în acest an, cu toate că în acest an nu s-a sesizat nicio infracţiune. Motivaţia paradoxului este dată de poliţişti: infracţiunile constatate în anul 2010 se referă la cele de anul trecut, printre acestea numărându-se loviri sau alte violenţe, furturi, tâlhării.
Indiferent de statistici, autorităţile judeţene anunţă însă că sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar cel puţin din punct de vedere al siguranţei în unităţile de învăţământ şi al reducerii infracţionalităţii în rândul elevilor.
Printre acţiunile întreprinse de Poliţie în acest sens se numără vizite în zonele unde s-a semnalizat prezenţa unor grupuri de cartier, razii în zona barurilor din apropierea unităţilor de învăţământ şi identificarea elevilor predispuşi la absenteism şcolar repetitiv, informarea tinerilor cu privire la riscurile implicate de consumul de droguri, de alcool şi cu privire la fenomenul pornografiei infantile pe internet.

Autorităţile, îngrijorate de găştile de cartier
Pe de altă parte, suprefectul Corvin Bangu consideră că situaţia nu este tocmai roză, în ceea ce priveşte lipsa infracţiunilor din acest an. „Cel puţin la nivel municipal, faptele săvârşite de minori capătă aspecte din ce în ce mai grave, transformându-se din contravenţii în infracţiuni. Sunt tot felul de tineri derbedei, constituiţi în găşti prin anumite cartiere, care deşi sunt sancţionaţi în mod repetat sub aspect contravenţional, nu îşi schimbă deloc atitudinea. Trebuie modificată legislaţia astfel încât contravenţiile repetate să se transforme în infracţiuni. Altfel, o să ne fie frică să mai ieşim din bloc după o anumită oră“, crede subprefectul Bangu.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite