Tulcea: O femeie care nu a respectat izolarea la domiciliu, prinsă de poliţişti şi plasată într-un centru de carantină

Tulcea: O femeie care nu a respectat izolarea la domiciliu, prinsă de poliţişti şi plasată într-un centru de carantină

O femeie de 39 de ani din Tulcea care nu a respectat izolarea la domiciliu şi a fost găsită plimbându-se pe stradă va fi plasată în carantină pentru 14 zile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Tulcea, duminică, o patrulă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea a surprins în oraş o femeie, în vârstă de 39 de ani, care nu respecta termenii autoizolării. 
 
„În conformitate cu cele prevăzute în art.7 din Ordonanţa Militară nr.2/2020, persoana respectivă a fost condusă spre un centru de carantinare, unde va fi supusă carantinei pentru 14 zile. Facem apel către toate persoanele aflate în izolare să respecte condiţiile impuse, nerespectarea măsurilor de primă urgenţă prevăzute în Ordonanţă atrăgând răspunderea civilă, contravenţională sau penală în conformitate cu prevederile articolului 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999”, se arată în comunicatul Prefecturii Tulcea. 
 
Ordonanţa Militară numărul 2 prevede ca persoanele care nu respectă izolarea la domiliciu să fie introduse în carantină pentru 14 zile, iar cele care părăsesc locul unde au fost plasate în carantină să intre din nou într-o carantină de două săptămâni.

Nerespectarea izolării la domiciliu poate aduce, pe lângă amenzi contravenţionale, şi pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: