Tulcea: Dosarul dispăruţilor pe Razelm :„Moarte suspectă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii şi procurorii tulceni au demarat deja o anchetă în cazul celor patru dispăruţi pe lacul Razelm. Primul care a dat declaraţii în faţa poliţiştilor a fost singura persoană care a scăpat, Cristian Evdochim.

Evenimentul de pe lacul Razelm este cercetat în momentul de faţă de Poliţia Deltei în colaborare cu Parchetul Babadag.  Azi şeful Poliţiei Deltei, comisarul şef Ștefan Leonte a declarat că evenimentul este catalogat drept „moarte suspectă“.

image

„Până la alte lămuriri noi cercetăm cazul ca şi moarte suspectă. Am luat deja primele declaraţii, de la supravieţuitor, de la cel care a rămas la Portiţa, deocamdată nu sunt suspiciuni certe că ar fi ceva necurat la mijloc“, spune Leonte.

Conform acestuia, supravieţuitorul Cristian Evdochim ar fi declarat că iniţial a încercat împreună cu ceilalţi să se ţină de barcă, dar când aceasta s-a dus la fund nu s-a gândit decât să supravieţuiască, fără să mai încerce să salveze pe altcineva.

„Noi avem şi acum echipe la faţa locului, se fac cercetări, ancheta este declanşată, aşteptăm şi găsirea celorlalte corpuri şi ulterior rezultatele de la medicina legală“ a mai spus comisarul şef Leonte.

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite