Tulcea: Cazul accidentului în care a fost implicată Oana Georgescu ajunge la Parchetul General al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laura Codruţa Kovesi a anunţat că acest caz va fi analizat la Bucureşti, şi asta pentru că autorităţile de la Tulcea nu s-au grăbit cu soluţionarea. Autorităţile tulcene invocă faptul că dosarul este în analiză la Institutul Naţional de Criminalistică

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a dispus ca Parchetul General să preia de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea ancheta privind un accident auto din 2008 produs în Tulcea şi soldat cu moartea a două persoane.


Decizia a fost luată după ce procurorii de la Tulcea nu au reuşit în doi ani de zile să finalizeze acest dosar, în care Andra Oana Georgescu, cea care a produs accidentul, este cercetată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.


Cauza este prea complicată


Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, Ion Scutelnicu, spune că dosarul se află la Institutul Naţional de Criminalistă. Decizia a fost luată în cauza articolului 209 Cod de Procedură Penală ca urmare a complexităţii cauzei. INC analizează la momentul de faţă probele biologice, video şi declaraţiile olografe ale Oanei Georgescu şi ale martorilor.
„Un dosar poate fi preluat de către o instituţie ierarhic superioară şi dacă ancheta este îngreunată din motive obiective“, a precizat prin procurorul Ion Scutelnicu.


Accidentul s-a petrecut acum doi ani şi jumătate


Pe 9 februarie 2008, la orele dimineţii, autoturismul condus de Andra Oana Georgescu (la vremeea respectivă 20 de ani) pe DN 22 a derapat într-o curbă deosebit de periculoasă şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula din sens opus. În urma impactului Petrişor Marinescu şi Valerica Vascanici au murit pe loc.




Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite