Tulcea: Şapte focuri în acest weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai multe au fost incendii la vegetaţie uscată. Vezi aici care sunt recomandările specialiştilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta“ al judeţului Tulcea.

Sâmbătă, în jurul orei 11.00, ISU „Delta” a fost solicitat să intervină în satul Parcheş,  acolo unde a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă trei hectare, existând pericol de propagare la gospodăriile din apropiere. Detaşamentul de Pompieri Tulcea s-a deplasat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi ulterior lichidarea incendiului.  În jurul orei 13.00, un alt incendiu scăpat de sub control a izbucnit la proprietatea lui E.Valentin din satul Iazurile,  judeţul Tulcea, din cauza incendierii vegetaţiei uscate.   Detaşamentul de Pompieri Tulcea s-a deplasat urgent cu două autospeciale pentru a lichida incendiul care s-a exitins la adăpostul de animale.
Duminică, în jurul orei 13.00, o casă a luat foc pe strada Alunişului din municipiul Tulcea, la proprietatea lui V. Iacob. Pompierii au intervenit cu două autospeciale şi două echipaje de pompieri militari. Incendiul a fost provocat  de incendierea necontrolată a  deşeurilor menajere.
Specialiştii Inspecţiei de Prevenire recomandă:
•    orice foc, fie în interiorul gospodăriei sau în exteriorul acesteia trebuie supravegheat;
•    utilizarea focului deschis pe timp de vânt şi în locuri cu pericol de incendiu sau de explozie este interzisă;
•    este interzisă executarea focului deschis la o distanţă mai mică de 100 de metri de fondul forestier;
•    se vor lua măsuri pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii; această obligaţie revine persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea  şi îngrijirea copiilor.
           
             

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite