Traficant de etnobotanice, prins după o ceartă cu fosta iubita. Avea şi o armă ascunsă în coteţul găinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DIICOT                                                                                      FOTO: Arhivă
DIICOT                                                                                      FOTO: Arhivă

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului.

Bărbatul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

„Inculpatul a comercializat substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive (etnobotanice) către diverse persoane din municipiul Tulcea, preţul fiind stabilit în funcţie de cantitatea cumpărată(aproximativ 50 lei/0,1 grame)”, transmite DIICOT.

Procurorii au stabilit că în perioada februarie – mai 2020, bărbatul a deţinut fără drept o armă neletală, de calibru 9 mm, din categoria celor supuse autorizării, achiziţionată din sumele de bani provenite din traficul de substanţe interzise.

Totul a început pe 30 mai când, în urma unui conflict izbucnit cu fosta concubină, bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Tulcea.

„Văzând că inculpatul nu se mai întoarce la domiciliu şi ştiind că acesta deţine un pistol pe care îl ascunsese în coteţul găinilor, mama acestuia a luat din coteţ o pungă în care se aflau respectivul pistol şi mai multe cartuşe şi a aruncat-o în curtea imobilului vecin, acestea fiind descoperite de către proprietara imobilului care a sesizat organele de poliţie prin intermediul Serviciului 112”, mai spun procurorii DIICOT.

Lucrătorii de poliţie sosiţi la faţa locului au constatat că în respectiva pungă de hârtie se află un pistol de calibrul 9 mm, un fagure din plastic, negru, pentru cartuşe, ce conţinea un tub de cartuş percutat,13 tuburi de cartuşe calibru 9 mm dintre care 6 cu capsa nepercutată şi 7 cu capsa percutată, o perie pentru întreţinere armă, un imbus de culoare argintie şi o extindere ţeavă cu filet.

Luni, 1 iunie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Tulcea au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Tulcea, în urma căreia au fost ridicate un tub cartuş metalic, nepercutat, de calibru 9 mm, şi , în grădina locuinţei inculpatului, „a fost descoperită îngropată o punguţă din material plastic transparent în care se afla un pachet dintr-o coală albă de hârtie ce conţinea fragmente vegetale de culoare verde-brună, despre care inculpatul a precizat că sunt etnobotanice pe care le-a achiziţionat contra sumei de 500 de lei şi care urmau a fi comercializate către consumatori de pe raza municipiului Tulcea, însă în urma analizei a rezultat faptul că în proba constituită din 4,9 grame fragmente vegetale nu s-au pus în evidenţă substanţe supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 şi nici alte substanţe psihoactive”.

La data de 02.06.2020, Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe aceeaşi temă:

Povestea lui Gavrilă Simion, marele om de ştiinţă care a înfiinţat primul muzeu al Deltei Dunării

O tânără de 16 ani a murit pe drumul dintre Tulcea şi Agighiol după ce şoferul de 19 ani a pierdut controlul volanului

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite