Trădaţi de cal: Trei hoţi specializaţi în furt de cablu telefonic, prinşi după ce calul lăsat la locul faptei s-a întors singur acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trădaţi de cal (foto arhivă)
Trădaţi de cal (foto arhivă)

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a definitivat în dosarul de furt de cablu telefonic. Samuel şi Beniamin Ciobanu, dar şi un minor au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi distrugerea reţelei de telefonie.

Inculpaţii s-au deplasat cu un cal şi o căruţă la marginea localităţii Nicolae Bălcescu şi, cu ajutorul unui cleşte, au tăiat cablul aerian de telefonie dintre patru stâlpi, reuşind să sustragă 180 de metri de cablu, pe care intenţionau să-l ardă pentru a preda cupru la un centru de fier vechi, la fel cum au mai procedat şi în luna decembrie 2010. În timp ce tăiau cablul telefonic, s-a activat alarma instalată tocmai pentru a avertiza astfel de distrugeri de reţea.
În timp ce cei trei erau în plină desfăşurare a faptelor, la faţa locului au sosit mai multe echipaje de poliţie sesizate de Romtelecom Babadag. Autorii au reuşit să plece de la faţa locului, însă au abandonat la locul faptei calul şi căruţa, cal care s-a deplasat singur la locuinţa unuia dintre inculpaţi, lucrătorii de poliţie identificând astfel autorii.
„Prejudiciul cauzat prin luarea cablului şi distrugerea reţelei de telefonie a fost de 4.586,78 lei, ce nu a fost recuperat. Cei trei inculpaţi au mai fost trimişi în judecată şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag pentru aceleaşi fapte, comise în decembrie 2010, pentru care instanţa de judecată a aplicat pedepse de 2 şi 1 an închisoare. Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Judecătoria Tulcea“, spune procuror Laura Subţirelu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite