Tânăra artistă care dă tărtăcuţelor chipuri nebănuite. Se împarte între pasiunea pentru artă şi lucrul în ferma proprie

Tânăra artistă care dă tărtăcuţelor chipuri nebănuite. Se împarte între pasiunea pentru artă şi lucrul în ferma proprie

Deşi nu a avut timp de stat în atelier, tărtăcuţele pictate şi-au găsit locul şi la ferma din câmp FOTO: arhiva personala Claudia Sotir

Fermier şi artist plastic deopotrivă, Claudia Sotir încearcă să împletească cele două îndeletniciri. Dacă produsele din fermă ajung pe masa consumatorilor, obiectele create de ea îi bucură, deocamdată, pe turiştii pensiunilor din vecini, până când creatoarea va avea propria pensiune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trăieşte într-un colţ de Rai, în încă prea puţin descoperita Dobroge, la Vişina, comuna Jurilovca din Tulcea. Cei care „au dat“ peste pagina de Facebook „Tărtăcuţe Creative Handmade“ au rămas fascinaţi de albastrul care a pus, parcă, stăpânire pe tot ce-i cade creatoarei în mână şi se transformă în obiecte fascinante.

Uimitor este cum obiecte fără nicio poveste capătă o nouă viaţă în mâinile Claudiei Sotir (31 ani), tânăra originară din Babadag, cu rădăcini româneşti, bulgăreşti şi greceşti după bunici.

„Nu mai pusesem mâna pe pensulă şi culori de ani de zile“

Claudia spune că i-a plăcut dintotdeaua  să se joace mixând culorile şi trasând tuşe, iar primul care i-a remarcat talentul a fost un profesor care, în şcoala primară, îi ţinea locul la catedră învăţătoarei sale. La sfârşitul ciclului primar a venit şi prima diplomă pentru talentul ei deosebit, iar de acolo lucrurile au continuat, cumva, firesc. Deşi a absolvit liceul la o clasă de artă, admiterea a dat-o mai întâi al Liceul Militar. A trecut o parte din probe, a picat altele, cert este că a început clasa a IX-a la Pedagogic, pentru ca după o tabără la Sulina, intrând în contact cu lumea artiştilor, să se transfere la clasa de Arte.

Căutările nu s-au oprit aici, deşi talentul şi pasiunea erau evidente. „După liceu a rămas aşa, cumva, în pom, pentru că nu prea suntem ajutaţi, noi, artiştii. Mama mea este plecată, am plecat şi eu la ea, am crezut că o să fie mai OK, dar n-a fost OK acolo, m-am întors... Între timp, în anii ăştia, singura legătură pe care am avut-o cu arta a fost Clubul Elevilor din Babadag, la care mai mergeam de obicei în week-end-uri, aveam un profesor, între timp a murit, Dumnezeu să-l ierte!, care era înnebunit după copii şi, erai talentat sau mai puţin talentat, el te punea acolo să pictezi sau să desenezi. El mai lua lucrări de pictură, ne lua cu el, îl ajutam, şi ne câştigam şi bănuţii, şi în acelaşi timp ne şi distram, că, na, eram copii, era frumos. Aşa am ajuns şi la Gura Portiţei, era o discotecă, pe vremuri, acolo, în 2005-2006, am pictat acolo tot felul de peisaje, ne-au chemat la grădiniţă în Jurilovca, după care am pictat fabrica de conserve...“, povesteşte tânăra în câteva cuvinte cum a decurs traseul.

Peisajele pictate de Claudia au darul de a te purta în Deltă şi atunci când s-a terminat vacanţa

„De minunile astea m-am apucat întâmplător, când am revenit în ţară, în urmă cu vreo doi ani şi jumătate. Noi am avut mereu, din copilărie, aşa-numitele cătrune, le spunem noi pe-aici, prin alte zone tărtăcuţe, deşi de fapt tărtăcuţele sunt altceva. Şi m-am apucat de ele. Am zis «Hai să încerc să pictez pe ele», deşi nu mai pusesem mâna pe pensulă de ani de zile. Eram cumva sceptică dacă mai iese ceva din mâinile mele. Am fost şi mi-am cumpărat tot ce mi-a trebuit, cu acrilic le lucrez.


Pentru a face tărtăcuţele (n.r. - un tip de dovleci) astea e un întreg proces, pentru că ai de şlefuit la ele, ele au o pieliţă care se face urâţică după ce se coc şi se usucă, şi ele trebuie şlefuite la şmirghel, curăţat interiorul, tratat cu aracet, se adaugă pânză, ca să devină mai rezistente, mai dure, dacă vrei să le mai faci modele – eu am încercat să le fac, pe unele, puţin către 3D, şi-atunci a trebuit să decupez puţin câte puţin - e destul de dificil procesul. Le-am pictat cu ce inspiraţie am avut pe moment, unele dintre ele am încercat să le atrag către zona de aici, cu floricele, mai viu, mai colorat, cum se poartă la ruşii lipoveni, sau cu peisajele din Deltă, de mare, de tot felul“, a povestit Claudia.

Nu doar cătrunele ajung opere de artă, ci cam tot ce îi pică artistei în mână. „De exemplu am fost la pădure, ne-am plimbat să ne recreem, am găsit o bucată de scoarţă de copac, o fostă scorbură, şi m-am gândit eu că ar arăta foarte bine dacă aş scoate scoarţa şi ar rămâne felia de lemn, am şlefuit-o, i-am dat o mână de baiţ, un lac, şi-am păstrat-o, a rămas acolo undeva pe rapt. În momentul în care mi-a venit ideea – hai să fac un peisaj pe o bucată de carton mai mic, mi-a venit ideea să-i pun acea bucată de scorbură ca ramă. Sunt multe dintre ele pe care le lucrez, le-ncep, îmi vin aşa, idei, după care mă opresc, le las în stand-by. Lucrând la altceva îmi vine o idee şi-atunci mă reapuc de ce-am lăsat, sau mi se pare mie că-i lipseşte ceva...“, explică tânăra.

„Nu am timp să mă dedic sută la sută“

Tablouaşe, boluri, cutii de şerveţele, cutii de bijuterii, obiecte fel de fel, unele pentru care vine o comandă fermă, dar „obligatoriu pun şi ceva de la mine“, sunt fotografiate şi-şi găsesc destul de repede cumpărători. „Cred că s-ar putea trăi din asta, dar ar trebui să mă dezvolt şi obligatoriu să-mi dedic mult mai mult timp în treaba asta, pentru că în ultimii ani în România a început să se dezvolte partea asta cu meşteşugăritul.

Privitorii realizează cu greu ce materie primă foloseşte artista, „cătrunele“ căpătând forme uimitoare

Nici nu mi-am făcut prea mare reclamă din cauza faptului că nu am timp să mă dedic sută la sută şi nu aş vrea să dau chix şi să tergiversez prea mult livrarea comenzilor. Cele postate pe Facebook le-am vândut, marea majoritate. Ultima comandă a fost pentru nişte cutii de lemn pentru şerveţele. S-a deschis o nouă pensiune în zonă, persoana respectivă a găsit întâmplător ceva ce am lucrat eu, i-a plăcut foarte tare, a întrebat de mine, m-a rugat, m-a întrebat dacă pot face, şi aşa am făcut o comandă de 20 de cutii pentru şerveţele. Cam aşa procedez pentru moment, nu vreau să iau o comandă mare şi să nu pot să o onorez“, spune Claudia.

Proiect pentru propria agro-pensiune

De trei ani s-a apucat de agricultură, alături de prietenul său, accesând proiecte pentru susţinerea tinerilor fermieri, iar lucrurile încep să se mişte, spune.

Toamna a găsit-o pe artistă în câmp, recoltând ultimi pepeni

„Fermier de succes n-aş spune că sunt, dar încercăm, ne străduim să facem totul cât mai bine. Suntem în al treilea an, pot să spun că văd o evoluţie în cum ne mişcăm noi şi cum ne dezvoltăm, dar e greu-greu, te loveşti de foarte multă birocraţie, nu eşti fermier, alergi prea mult cu hârtiile, sunt prea multe semnături, prea multe dosare, prea multe instituţii“, explică tânăra, care vara aceasta a stat zi de zi în câmp, la recoltat, livrat, păzit... Zilieri se găsesc din ce în ce mai greu, vremea îţi mai joacă feste, în fiecare an apar probleme noi. De-acum ştie, însă, destule despre legumele în câmp, au încercat şi cu porumbul zaharat, s-au confruntat şi cu graurii care le-au compromis recolta, şi lor şi vecinilor, au avut probleme şi cu usturoiul...

Tinerii fermieri se ocupă şi de producţie, şi de recoltare şi de desfacere

„Pe undeva, însă, lucrurile s-au compensat, ne-a mers bine cu pepenii, încă mai recoltăm“ mai spune Claudia, bucurându-se de fiecare experienţă şi visând la momentul când va primi turiştii în propria pensiune, pe care încep să o construiască anul viitor. Îşi doresc, de fapt, o agro-pensiune, pentru că vor continua să cultive legumele şi au în plan să-i implice şi pe turişti în frumuseţea vieţii din Deltă, „pentru că noi aşa vedem conceptul ăsta de agro-turism“.

 

citeste totul despre: