Secretele din Letea: cum a luat fiinţă cel mai frumos sat din Delta Dunării, locul în care au năvălit fugarii ucraineni
0Letea, satul pitoresc de pe grindul cu acelaşi nume din Delta Dunării, este locuit de urmaşii cazacilor zaporojeni care s-au refugiat aici la începutul secolului al XVIII-lea. Fugarii, numiţi haholi, adică ucraineni din Austro-Ungaria, au venit pe insulă cu obiceiurile lor cu tot.
Cazacii zaporojeni s-au refugiat în locurile virgine din Delta Dunării după bătălia de la Poltava, din anul 1709, când ţarul Petru cel Mare a câştigat lupta împotriva lui Carol al XII-lea al Suediei şi a început represaliile împotriva celor care au fost de partea regelui scandinav şi care ceruseră eliberarea Ucrainei.
Al doilea val de refugiaţi a ajuns în zonă după anul 1775, când ţarina Ecaterina a II-a a desfiinţat oastea ucraineană cu centrul la Zaporojie.
Istoricii spun că haholii, care se trăgeau din cazacii ucraineni de la Nipru şi care fugiseră şi ei din calea expansionismului cotropitor al Rusiei, s-au stabilit iniţial în Delta Dunării, de unde au încercat, şi în unele părţi au izbutit, să-i alunge pe lipoveni, veniţi, la rândul lor, din spaţiul rusesc. Se ocupau cu pescuitul şi erau foarte buni constructori de bărci. Numeric, aceste populaţii erau reduse. De pildă, lipovenii erau, la mijlocul secolului al XIX-lea, 770 de familii, haholii – circa 1.000 de familii.
Casă tradiţţională FOTO Letea în UNESCO
Urmaşul primului hahol din Letea
Antonel Pocora (49 de ani), viceprimarul localităţii C.A. Rosetti, comună de care aparţine satul Letea, este urmaşul primului om care a întemeiat satul, Afanase Pocora. Acum, cam un sfert dintre locuitori poartă acest nume, lucru care dovedeşte atât continuitatea satului, cât şi faptul că este unul dintre teritoriile din deltă cel mai bine conservate. „Din ce-am aflat de la bătrâni, primii locuitori au fost lăsaţi de turci să-şi întemeieze aici gospodării. Ei trebuiau să fie un fel de grăniceri şi să nu lase cotropitorii la gurile Dunării.“ Antonel Pocora a făcut şi un arbore genealogic al familiei sale. Datele sunt aproximative, întrucât în Dobrogea nu există acte de stare civilă emise înainte de 1877, când Dobrogea a devenit teritoriu românesc. Toate actele de stare civilă au fost luate de turci, după ce au părăsit Dobrogea. O parte se află în Bulgaria, la Sofia, şi altele în Turcia.
Afanase Pocora, primul ucrainean ajuns în Letea, a avut trei fraţi. Unul dintre ei a avut, la rândul său, doi băieţi, dar unul dintre ei nu a purtat numele Pocora dintr-o greşeală a ofiţerului stării civile. „Omul a zis că are un băiat – «maxem», în zaporojeană, iar cel care a consemnat evenimentul a înţeles că numele nou-născutului va fi Maxim“, explică Antonel Pocora. Gheorghe Maxim, bunicul lui Antonel Pocora, a avut doi copii: Maxim Gherasim (1922-2015) şi Gherghina Pocora (1926-2010). Gherghina Pocora are un fiu, pe Antonel Pocora.
Părintele satului
Alte informaţii legate de întemeierea satului Letea vin de la Maxim Gherasim. El a vorbit, de-a lungul vieţii, despre strămoşii săi. Supranumit „Părintele satului Letea“, Maxim Gherasim a decedat anul trecut la 93 de ani. A practicat mai multe meserii, dar cel mai mult i-a plăcut să picteze acest colţ de natură. „Mereu mă cheamă să-i pictez culorile ei de argint, de aur şi aramă“, spunea cel care a trăit 34 de ani în mijocul naturii şi care mai apoi s-a retras în oraşul Tulcea.
Maxim Gherasim FOTO AAP Ancora
Rudele sale spun că de fiecare dată când vorbea de Deltă Dunării, lui Gherasim în apăreau lumini în ochi, iar în colţul gurii un surâs trist. A încercat să arate lumii o deltă virgină, aşa cum era când au găsit-o strămoşii săi. „Pentru strămoşii mei ucraineni, delta a fost salvarea. Ei au găsit Rai în deltă“, mărturisea bătrânul. Haholii din Letea se ocupau cu creşterea vitelor, cailor, cu pescuitul şi cu vânatul.
Case tradiţionale, cu flori pe acoperiş
Haholii au ales Letea pentru că zona era asemănătoare cu cea pe care ei o lăsaseră în urmă, cea de pe Nipru. Era un teritoriu virgin: doar pădure şi apă.
În Letea, majoritatea caselor păstrează tradiţia primilor haholi care au pus piciorul aici. Antonel Pocora ne explică cum se construiesc astfel de case: se bat patru pari de lemn în patru colţuri, care apoi se îngroapă în pământ. Ei sunt stâlpii casei. Pereţii sunt căptuşiţi cu stuf, iar partea de jos a casei este îmbrăcată în scândură şi apoi vopsită în albastru sau verde. Acoperişul este neapărat din stuf, materialul tradiţional din Delta Dunării.
Din lucrarea „Studii antropologice în Rezervaţia Biosferei Delta Dunarii“, coordonată de Institutul de Cercetare şi Proiectate Delta Dunării, aflăm că în Letea, alegerea locului pe care urma să se clădească o nouă casă nu se făcea oricum. La cele patru colţuri se puneau câteva grăunţe de grâu. Dacă acestea erau găsite a doua zi de dimineaţă neatinse, „locul era curat“, însă dacă grâul era răvăşit era semn rău şi ori se alegea alt loc de casă ori se făceau slujbe care alungau spiritele rele. Atunci când se bătea prima furcă, stăpânii casei ţineau cu mâna de ea, iar printre pietrele care se aruncau la fundaţie se puneau bani. Când era aproape înălţată casa, la acoperiş se urcau o cruce de lemn, bani, flori şi ştergare.
Localnicii din Letea sunt ortodocşi pe stil vechi. Au aceleaşi sărbători din calendarul ortodox, numai că le serbează cu 13 zile întârziere faţă de cei de pe ritul nou. Zaporojenii din Letea precizează că nu vor să fie asimilaţi cu lipovenii din Sfiştofca, un sat vecin, sau cu moldovenii din C.A. Rosetti, comuna de care aparţin cele două sate, ei fiind diferiţi de aceştia.
Casă tradiţţională FOTO Letea în UNESCO
Tradiţii din Letea
Alexandru Chiselev, muzeograf la Muzeul de Etnografie Tulcea, care a copilărit în Letea, ne vorbeşte despre tradiţiile haholilor din Letea. Ei numesc Duminica Floriilor „Verdna“ sau „Verba“, care înseamnă salcie. Muzeograful îşi aminteşte că în această zi, localnicii mergeau la biserica din sat pentru a sfinţi ramura de salcie, apoi copiii ajungeau în centrul satului, unde se băteau cu salcie spunând: „Erba biu, ne ia biu/ Ni daleco zahorame cotiţea jerhove iecico za name!“, (Salcia bate, nu eu/ Nu de departe, din munţi, se rostogoleşte oul roşu după noi!), semn că mai era puţin până la Paşte, marea sărbătoare creştină.
Se obişnuia ca oamenii să facă baie în joia dinaintea Paştelui după ce puneau în apă o ramură de salcie pentru ca să scape de rele şi să fie sănătoşi precum salcia.
Şi sărbătorile de iarnă aveau aici un farmec aparte. Pe 13 ianuarie, ucrainenii din Letea sărbătoreau „Ziua babei“ sau a „moaşei“. Femeile mergeau la moaşa cu care au născut şi îi duceau daruri: colaci, material de cămaşă, de rochie, un bănuţ şi săpun. În schimb, baba se pregătea pentru masă cu răcituri, sarmale şi biscuiţi.
O altă frumoasă tradiţie avea loc în dimineaţa de Anul Nou (14 ianuarie), când se mergea cu Posivaiu (Semănatul). Colindătorii aruncau boabe de porumb sau de grâu în curte, la vite, dar şi prin grădină.
„Exista credinţa că primul venit cu semănatul poate influenţa viitorul gospodăriei. Primii erau primiţi doar băieţii, care colindă şi în obor, ca să fie belşug peste tot. Se tămâiau animalele în caz de boală, dar şi oborul sau casa în momente de cumpănă“, spune muzeograful.
După Anul Nou până la Bobotează, creştinii de rit vechi curăţau casa, deoarece se credea că se vor naşte viţeii cu stea în frunte.
În seara de Anul Nou, ucrainenii din Letea încă mai fac calendarul din foi de ceapă. O ceapă se taie în patru şi se aleg douăsprezece foi, corespunzătoare lunilor anului. Acestea sunt apoi aşezate pe o tavă. În fiecare foaie se pune puţină sare, iar apoi acest „calendar“ se lasă peste noapte la fereastră. Dimineaţa, se observă dacă sarea din foiţe s-a umezit sau a rămas uscată, prin analogie determinându-se prezenţa sau absenţa precipitaţiilor.
Casă tradiţţională FOTO Letea în UNESCO
Satul îmbătrânit
În Letea, primul sat format pe grind, mai trăiesc 326 de suflete, majoritatea bătrâni. Un recensământ al viceprimarului a stabilit că în sat sunt 124 de case locuite şi alte 76 nelocuite. Aici se ajunge pe uscat, de la Sulina, pe un drum neasfaltat. Există curse de persoane de patru ori pe săptămână, în zilele în care pasagerele merg pe ruta Tulcea – Sulina. În sat există şcoală, grădiniţă şi biserică. Iniţial, oamenii s-au rugat într-o biserică ridicată din stuf şi pământ. Actuala biserică, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, a fost construită în 1896 din cărămidă. Catapeteasma a fost adusă de la Vâkov, din Ucraina, fiind donată de rudele haholilor de peste graniţă.
Medic nu există. Cândva, aici funcţiona un dispensar, în clădire locuind un asistent medical care acorda asistenţă medicală de urgenţă localnicilor. Dar după ce el a plecat din Letea, oamenii s-au înscris pe listele unui medic de familie din C.A. Rosetti.
Cum au dispărut morile de vânt
Satul Letea a fost cândva vestit pentru morile de vânt, care însă au fost demolate pentru a îndigui grindul, după inundaţiile din anul 1970.
Una dintre mori, povesteşte Alexandru Chiselev, a fost a lui Roman Usatenko. Pentru că nu a vrut să predea la Cooperativa Agricolă de Producţie uiumul sau urluiala (un anumit procent din cantitatea de făină măcinată) şi i-a sfidat pe comunişti, a fost judecat de o instanţă din Galaţi şi a fost trimis să muncească la Canal. Moara i-a fost confiscată, la fel şi casa. Nevasta, cu cei patru copii ai săi, ajunsese să stătea cu chirie în propria-i casă. În cele din urmă, morarul moare şi este îngropat fără de cruce, la marginea unui sat străin. Euhemia, nevasta morarului, sleită de puteri, îşi plângea amarul de fiecare dată când mergea la biserică şi-i blestema pe cei ce i-au distrus familia. Timpul a răzbunat-o. Activistul de partid, martorii mincinoşi şi familiile lor au suferit crunt. Au paralizat, au orbit, au fost ucişi şi aşa s-au stins, pe rând, cu toţii, spune legenda. Moara s-a degradat şi a căzut, amintind de blestemul Euhemiei.
Mori de vânt FOTO Arhiva TEDD
La marginea satului Letea se vedeau în trecut siluetele a trei mori de vânt. Ele aparţineau fraţilor Kiselev: Pavel, Simion şi Pantelei. Localnicii povestesc că Moara lui Pavel a fost scena unor întâmplări groaznice. Gheorghe, flăcău voinic, a fost prins şi tras pe jumătate în mecanismul de măcinare, într-o zi cu vânt puternic. A doua zi, moara măcina din nou, doar boabele de grâu mai păstrau urmele sângelui jertfit. A doua victimă s-a prăpădit după ce s-a proptit de parul cu care se întorcea moara în direcţia vântului, iar puşca de vânătoare pe care o avea asupra sa s-a descărcat şi gloanţele l-au ucis pe loc. În cele din urmă, Moara lui Pavel a intrat în patrimoniul cooperativei şi a început să se deterioreze, iar într-o noapte a fost luată de vânt.
Povestea de iubire dintre Lete şi paşa Nedil
Satul Letea a avut mai multe denumiri. Iniţial, el se numea „Nedilchioi“. Vechea denumire a satului Letea este de origine turcă şi provine de la cuvintele „köy“, care înseamnă sat, şi Nedil, după numele unui paşă, guvernator al deltei. Numele actual, Letea, are origine mai controversată. Legendele locului spun că paşa Nedil avea o iubită, care locuia în aceste locuri, pe care o chema Lete. Era atât de îndrăgostit de ea, încât a decis ca localitatea să-i poarte numele şi astfel a apărut Letea.
O altă ipoteză spune că numele este de provenienţă slavă, semnificând sălaş de vară sau loc unde se duc vacile vara la păscut. De altfel, localitatea apare menţionată pe o hartă franceză din 1800 cu numele Lete.
În anul 1900, în lucrarea „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea“, scrisă de căpitanul M.D. Ionescu, membru al Societăţii Geogafice Române, localitatea apare cu numele actual, Letea. El vorbeşte şi de Pădurea Letea, care e „la 10 picioare deaspra nivelului Mării“: „Grindul Letea se întinde de la Periprava de pe braţul Chilia de-a curmezişul întregii insule, până aproape de braţul Sulina. Pe acest grind se găseşte şi vestita pădure Letea, foarte întinsă, care odată era numai de stejari, dar care astăzi e mai mult de plopi. Satele aflătătoare pe acest mare grind sunt Periprava, Sfiştofca, Satul Nou şi Letea“.
Căpitanul M.D. Ionescu, autorul monumentalei lucrări despre Dobrogea, face şi o scurtă descriere a zonei şi a oamenilor care trăiau aici: „Toate oraşele şi satele de pe lângă Dunăre întrebuinţează apa din ea, aşa cum este plină de toate necurăţeniile, afară de o mică parte din locuitorii oraşelor care o limpezesc cu piatră acră. Alcolismul - de acest viciu sunt stăpânite mai mult populaţiunile rusă şi lipoveană a căror meserie principală e pescuitul, de unde se realizează câştiguri bune şi ar câştiga şi mai mult dacă banii agonisiţi în timp de 3-4 luni nu i-ar da cârciumarului în 3-4 zile“.
Casă tradiţţională FOTO Letea în UNESCO
Locul unde au sunat toate limbile pământului
Ţinutul Deltei, despre care Mihail Sadoveanu spunea că „toate limbile au sunat aici“, este descris cu mult farmec de M.D. Ionescu: „În nicio parte a Europei nu găsim, pe o suprafaţă aşa de restrânsă, o varietate aşa de mare de terenuri, un climat aşa de curios şi de schimbător, de aci condiţiuni aşa de felurite de traiu – căci într-un fel trăiesce locuitorul din desfătătoarea vale a Taiţei, altfel lipoveanul din lagune şi cu totul altfel plugarul din câmpiile arse de soare ale Caraormerului – un mozaic mai împestriţat de popoare, fiecare cu datinele, eresurile şi deprinderile lui, un mai bogat material arheologic, un teren mai cutreierat de invazii şi mai călcat de răsboaie ca în Dobrogea“.
Vă mai recomandăm:
Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României
Se încarcă comentariile...
