Se deschide Festivalul de C'Arte Danubius. Ce evenimente vor avea loc miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conferinţele Danubius, la Casa Avramide FOTO Adevărul
Conferinţele Danubius, la Casa Avramide FOTO Adevărul

Mâine, de la ora 14.00, în centrul municipiului, va avea loc deschiderea oficială a celui mai mare festival de carte organizat la Tulcea.

În cadrul acestui festival vor ajunge la Tulcea academicianul Eugen Simion, maestrul Mircia Dumitrescu, actorul Mihai Mălaimare, poeţii Ioana Crăciunescu, Ioan Es Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Augustin Ioan, Bogdan Ghiu, Pavel Şuşară, Bogdan O. Popescu, regizorul Alexandru Solomon, muzicienii Mircea Tiberian, Dinu Olăraşu şi Nadia Trohin, actorii Naţionalului Bucureştean, Monica Davidescu şi Dan Tudor.

Miercuri, ora 14.00, pe scena din Piaţa Civică: deschiderea oficială a Festivalului, la care participă Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea, Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu, Suzan Mehmet.
 
De la ora 14.15 până la 15.00, tot în Piaţa Civică, are loc un recital al liceenilor din Tulcea care au participat la Atelierul de scriere creativă coordonat de Dan Mircea Cipariu.
 
De la ora 15.00 la ora 15.30 pe aceeaşi scenă, vei avea parte de o prezentare de carte Tracus Arte: „Sophia” de Suzan Mehmet (Ioan Cristescu şi Dan Mircea Cipariu).

De la ora 16.00 la 16.30, la Casa Avramide, încep conferinţele „Danubius”, cu „Masca şi statuia vivantă” de Mihai Mălaimare. Cu acest prilej, marele actor va acorda autografe pe cea mai recentă carte a sa, „Masca şi statuia vivantă”, Editura Tracus Arte.

De la ora 17.00 la 18.00, tot la Avramide, continuă conferinţele “Danubius”: „Tulcea, periplu cultural” de Dan Arhire, preşedintele Asociaţiei „La Drum”.
 
De la ora 17.00 până la 18.00, cinemateca Fundaţiei Arte Vizuale prezintă „Cocorii” (un documentar despre viaţă şi tradiţie a unei comunităţi de lipoveni din Delta Dunării, 1997,  23 minute,  un film de Marian Ivan).

De la ora 18.00 până 19.00, pe scena din Piaşa Civică, are loc a doua etapă „Poezie de Tulcea“, avându-i ca invitaţi pe Olimpiu Vladimirov şi Augustin Ioan.
 
De la ora 19.00 la 20.00, tot în Piaţa Civică, urmează „Poezia Dunării“: recital al actorilor Teatrului „Jean Bart" din Tulcea (Gabriela Ciolacu, Nicolaeta Lungu, Vlad Matei Ajder, Mihai Gălăţan, Costel Zamfir).
 
Seara se încheie, între 20.00 şi 21.00, în centrul municipiului, cu un recital de poezie & folk Dinu Olăraşu. Tot atunci va avea loc şi lansarea cărţii „Dar” de Dinu Olăraşu, Editura Eikon. Prezintă Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon.

Mai citiţi şi:

Atelier de scriere creativă, marca Dan Mircea Cipariu: o altel de „prefaţă“ a Festivalului de C’Arte Danubius

Festivalul de C’arte Danubius, la prima ediţie. Din program: lansări de carte, spectacole de teatru, blues, jazz

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite