Primul quadrathlon din România, organizat la Sulina pentru promovarea turismului lent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect intitulat „Sulina fabuloasă“ vrea să redea oamenilor Deltei Dunării bucuria de a trăi într-un rai netulburat de motoare, prin promovarea turismului lent, cel în care explorezi paradisul sălbatic în ambarcaţiuni cu vâsle.

„Vorbim despre a simţi Delta, a o vedea şi a o auzi de la nivelul apei, fără zgomotul motoarelor de bărci în spate şi fără dioxidul de carbon băgat în apă de motoare sau de agresiunea la care sunt supuse canalele mici de bărcile cu motoare foarte mari", a declarat Călin Ene, iniţiatorul proiectului „Sulina fabuloasă“, pentru Agerpres.

De loc din Timişoara, Ene este îndrăgostit de Sulina, cel mai estic punct al României, pentru care desfăşoară proiecte de promovare. 

„Sulina fabuloasă“ a început în iunie cu un atelier de construit ambarcaţiuni destinat copiilor, inclus de Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23 în turneul său naţional „Descoperă Rowmania“.

Tot în acest proiect, la Sulina s-a desfăşurat sâmbătă, 7 septembrie, primul quadratlon din România, cu probe de 500 de metri înot, 5 kilometri de alergare, 20 de kilometri de bicicletă şi 3 kilometri într-un caiac. Concurenţii de la quadratlon au donat cărţi pentru biblioteca Jean Bart din Sulina.

La atelierul din Sulina, copiii au realizat două ambarcaţiuni navigabile, care se adaugă celorlalte trei făcute în cadrul atelierului din restul ţării. 

„Punem Sulina pe harta premierelor prin desfăşurarea primului quadrathlon din România, eveniment turistic, sportiv, cultural dintr-o serie lungă ce promoveaza turismul sustenabil“, promite Călin Ene. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Ce se găseşte la capătul Dunării: „oraşul celor patru faruri“, cândva cea mai cosmopolită aşezare a României

VIDEO Unicul port cu ieşire la Marea Neagră şi la Dunăre. Cum se vedea în 1961 cel mai estic punct al României

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite