Primar condamnat la doi ani de închisoare pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Văcăreni, condamnat de prima instanţă FOTO obiectiv.ro
Primarul din Văcăreni, condamnat de prima instanţă FOTO obiectiv.ro

Sterian Gherghişan, primarul comunei Văcăreni din judeţul Tulcea, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie. Pedeapsa sa a fost suspendată, cu o perioadă de încercare de patru ani.

Primarul din Văcăreni a fost trimis în judecată pe data de 19 decembrie 2013, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Măcin. În acest dosar s-a constituitn parte civilă Agenţia de Plăţi şi Intrvenţie în Agricultură, Centrul Judeţean Tulcea, dar acţiunea lor civilă a fost respinsă ca neîntemeiată de către magistraţii măcineni.

La al şaselea termen de judecată, Judecătoria Măcin a dat o primă soluţie în acest dosar: Sterian Gherghişan, primarul din Văcăreni, a fost condamnat la doi ani cu suspendare pentru „infracţiuni de corupţie“, iar termenul de încercate stabilit la Măcin este de patru ani.

Edilul şef din Văcăreni este acuzat că a folosit sau prezentat mai multe declaraţii false, inexacte sau incorecte, rezultatul fiind obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. De asemenea, acesta era acuzat de fals intelectual, în formă continuată.

Conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Antoicorupţie, în cursul anului 2008, Gherghişan Sterian, în calitate de primar al comunei Văcăreni, judeţul Tulcea şi de reprezentant al Consiliului Local Văcăreni, a solicitat A.P.I.A. – Centrul Judeţean Tulcea o cerere pentru acordarea de fonduri F.E.G.A., pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2008, „în care a menţionat, în mod nereal, că unitatea administrativă Consiliul Local Văcăreni utilizează 445,53 ha păşune, deşi dreptul de folosinţă pentru această categorie de terenuri era doar pentru 176 ha. În susţinerea cererii sale, inculpatul a prezentat două adeverinţe care conţineau date inexacte şi pe care le-a semnat în calitate de primar“.

În această modalitate, mai spun reprezentanţii DNA Constanţa, Consiliului Local Văcăreni a încasat pe nedrept suma de 60.339,68 lei, reprezentând valoarea subvenţiei încasate necuvenit pentru suprafaţa de teren declarată în plus.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 99.742,91 lei ( echivalentul a aproximativ 23.539 euro), reprezentând întreaga sumă acordată Consiliului Local Văcăreni în cursul anului 2009.

Gherghişan: „Am documente prin care să demonstrez toată suprafaţa pe care o avem“

Aflat la al patrulea mandat, primarul Sterian Gherghişan susţine că este vorba despre un atac politic asupra sa. Totul a pornit din 2008, când i s-ar fi spus că din cei 100.000 de lei pe care i-a primit comuna ar fi indicat să dea înapoi suma de 10.000 de lei.

„Mi-au cerut şpagă. Fără ascunzişuri, fără nimic. Ba chiar mi s-a explicat cum să fac să dau banii aceia înapoi. Pentru că nu am vrut să fac aşa ceva, mi-au trimis corpul de control. Cu toate că le-am dus documentele care arată că avem paşune mai mare decât cea pentru care am solicitat sprijin financiar, nu au vrut să ia în calcul actele aduse de noi. Pur şi simplu m-au ignorat“, spunea primarul Gherghişan la momentul în care a fost trimis în judecată.

Mai citiţi şi:

Duţoiu a mai pierdut un proces. Fostul primar din Horia, condamnat la doi ani cu suspendare

Adrian Duţoiu părăseşte fotoliul de primar

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite