Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul 
marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

MIca aşezare, în perioada lui don Giovanni FOTO Primăria Sulina

Una dintre cele mai frumoase poveşti cu piraţi, scrisă de comadorul Nicolae Ionescu Johnson, elevul lui Ion Creangă, în „Însemnările unui marinar“, este cea al lui don Giovanni din Sulina, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestea spune că Don Giovanni era un marinar înnăscut. După ce în tinereţe a navigat pe nave cu pânze, s-a retras la Sulina unde şi-a deschis un atelier de reparaţii navale, într-o baracă părăsită care servise pe vremuri ca magazie de cereale. Avea, ce e drept, şi o piesă excepţională în hardughia lui afumată, cam nepotrivită pentru locul acela, un strung nou-nouţ adus din Anglia.

Într-una din zile, don Giovanni a făcut dovada calităţilor sale şi a utilităţii acelui strung când, la gura Sulinei, s-au ciocnit două cargoboturi englezeşti, iar la prova unuia s-a produs o spărtură adâncă. Nava avariată a fost adusă până în port, fiind necesară o reparaţie provizorie ca să se poată ajunge la şantierul de la Galaţi. Inginerul-şef de la Comisia Europeană a Dunării a cercetat pagubele şi a ridicat din umeri neputincios. După părerea lui, acestea nu puteau fi reparate într-un port mic. Acest lucru însemna nici mai mult nici mai puţin că vaporul trebuia vândut la fier vechi.

La un moment dat, printre gură cască, a apărut şi don Giovanni care a cercetat stricăciunile şi, după câteva minute, l-a chemat pe căpitan pentru a se învoi pentru reparaţie. După mai multe zile de negocieri, don Giovanni a reparat cargobotul, în schimbul a jumătate din valoarea navei înscrisă la Lloyd.
Imediat după aceea, el şi-a căpătat faimă şi tot mai multe nave ajungeam pe mâna lui Dion Giovanni. Gurile rele ale Sulinei pretindeau că bătrânul nu ar fi fost cu totul şi cu totul străin de unele dintre nefericitele accidente navale de la gura Sulinei.

Marea lovitură a piratului

Una din afacerile lui cele mai răsunătoare a fost transportul unei plute din ghile mari de brad de la Sulina la Constantinopol. În mod normal, cheresteaua se transporta pe mare cu vaporul, dar don Giovanni a izbutit să-1 convingă pe exportator că transportul pe plută ar fi mai avantajos. Într-una din zile, deşi se prevestea furtună, bătrânul a ieşit pe mare cu cel mai original remorcher văzut vreodată la Sulina, construit din epavele navelor scufundate în gura Sulinei sau lângă Insula Şerpilor. Pe plută, sub o colibă improvizată din restul unei prelate murdare, don Giovanni şi-a instalat soţia şi căţelul. Sub cort gospodina şi-a rânduit tot necesarul unei bucătării, cu o mică magazie de provizii.

Aşa cum era de aşteptat, vaporul şi pluta au fost prinse de furtună, iar remorca s-a rupt, iar pluta a fost abandonată.
Între timp, don Giovanni a ajuns la Constantinopol, iar după două zile de la această întâmplare, madam Giovanni a ajuns la Căpitănia din Varna unde a povestit peripeţiile „naufragiului" şi miraculoasa ei salvare prin înot, fiind apoi pescuită de o ambarcaţiune de pescari care au adus-o la mal.

După relatarea naufragiului, femeia a trimis o telegramă societăţii de asigurare de la Constantinopol. Don Giovanni, aflat în sediul societăţii ca din întâmplare, a încasat despăgubirile care i se cuveneau, pluta fiind considerată definitiv pierdută. „Curios faptul că, după ce Giovanni a încasat prima de asigurare, doamna anunţă că a recuperat, din valuri, încărcătura“, scrie Nicolae Ionescu – Johnson.

De această despăgubire a beneficiat fiul lui don Giovanni, care îşi petrecea timpul prin saloanele bucureştene, tocând la poker sau cu damele de companie toată averea lăsată de tatăl său. Din păcate, el a risipit de timpuriu toată agoniseala părinţilor.

Povestea levantinului cu cel mai bogat cazier de corsar şi contrabandist a fost dusă mai departe la taverna lui kir Paeparie „Gamberi & Paeparia", unde se întâlneau marinari, braconieri, contrabandişti şi prostituate. Aici, piraţii şi contrabandiştii, în faţă cu un vin străin adus din pivniţa lui kir Paeparia, pândeau la mesele din fund intrarea marinarilor, victime sau viitori complici pentru cele mai crude combinaţii de piraterie. În tradiţia vremii, nu se putea numi marinar cel care nu intra, măcar o dată, într-o astfel de locaţie, scrir dr. Ion Rîşnoveanu, muzeograf la Muzeul Marinei Române.  

Cine era Nicolae Ionescu Johnson

Nicolae Ionescu Johnson, fostul elev al lui Ion Creangă, este o legendă a marinei. S-a născut la Iaşi, într-o familie sărmană şi a rămas orfan de la o vârstă fragedă. Apoi a intrat la şcoala de marină din Galaţi. Aici a primit o bursă cu care putea să se întreţină.
După ce a absolvit facultatea, la scurt timp a devenit director al Serviciului Maritim Român. Numele de Johnson i-a fost dat de Regina Maria, care, spunea ea, numele de Ionescu este mult prea comun.

Mormântul lui Nicolae Ionescu Johnsson

„Greşeala“ lui Anghel Saligny

El a avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Anghel Saligny: Iată ce scris în însemnările sale: „Anghel Saligny venea foarte des la Cernavodă. Ceasuri întregi umbla pe podul ridicat de el, sau cobora pe dedesuptul lui şi cerceta, parcă ar fi căutat cine ştie ce lucru ştiut numai de el. Mă împrietenisem cu acest bătrânel care, fiind un adevărat savant, îşi dădea silinţa să nu pară. Adesea îl conduceam cu barca pe sub pod şi urmărindu-l cum îşi plimba ochii cercetători de la un loc la altul, mă întrebam la ce s-o fi gândind bătrânul acesta, a cărui pace nu îndrăzneam s-o tulbur cu întrebări nelalocul lor.

Dar într-o zi, tot mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat ce anume îl face ca ceasuri întregi să nu-şi mai ia ochii de la pod, ca şi cum nu s-ar mai sătura să-şi aprecieze opera. Nu s-a supărat de întrebare. A zâmbit ca în faţa unei naivităţi şi mi-a răspuns: <<Îmi admir opera mai puţin decât îţi închipui. Dacă mă vezi zgâindu-mă la ea ceasuri întregi, e ca să-i descopăr părţile slabe, greşelile...>> <<Greşeli? Exageraţi! Toată lumea nu mai conteneşte să vă laude.>> <<Las’ că eu ştiu mai bine ce greşeli am făcut! Şi este mai ales una pe care nu mi-o iert.>><<?>><<Trebuia să fac pe pod o cale dublă - una pentru căruţe şi pietoni, să mai fi existat şi o astfel de legătură între Dobrogea şi Muntenia.>>.

Vă mai recomandăm:

Mariţa, prima navă cu pavilion românesc. Povestea corabiei care a ajuns până la Constantinopol având culorile tricolorului dispune orizontal

Glume marinăreşti pe seama crucişătorului Averof. Vasul era atât de mare încât avea trei comandanţi, iar de ancora lui s-a agăţat epava Titanicului

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: