Plan de salvare a turismului în Delta Dunării. Propunere: Tichetele de vacanţă să aibă valoarea de 3.000 de lei

Plan de salvare a turismului în Delta Dunării. Propunere: Tichetele de vacanţă să aibă valoarea de 3.000 de lei

Investitorii cer măsuri de sprijin din partea Guvernului                                 FOTO: AMDTDD

Specialiştii şi investitorii în turismul din Delta Dunării au transmis Guvernului un plan de salvare ce conţine 14 solicitări.

Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), care reuneşte cei mai importanţi operatori turistici din Delta Dunării, asociaţii profesionale şi reprezentaţi ai administraţiei publice locale, s-a reunit în Adunare Generală, în regim de urgenţă, online, alături de Cătălin Balaban, preşedintele Asociaţiei de Pescari Goloviţa, Daniel Iluşcă, preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Dragoş Cătălinoiu-Gociman, vicepreşedintele Asociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Dragoş Simion, reprezentantul transportatorilor şi operatori economici din industria ospitalităţii şi activităţi asociate, pentru a dezbate situaţia turismului în Delta Dunării şi pentru a încerca găsirea unor soluţii rapide, soluţii ce urmează a fi propuse autorităţilor.

„După doi ani de creştere susţinută şi de speranţă, turismul deltaic, aflat până acum în plin avânt, se loveşte de o criză fără precedent, care ar putea însemna, în lipsa unor măsuri urgente, bine gândite şi calibrate, sfârşitul acestei ramuri a economiei în Delta Dunării şi în Dobrogea de Nord“, spune Cătălin Ţibuleac, preşedinte al AMDTDD.

Ca urmare a acestor discuţii, AMDTDD propune următorul plan de salvare a turismului din Delta Dunării, şi, de asemenea, transmite aceste propuneri Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Guvernului României şi Parlamentului României, în speranţa că propunerile investitorilor şi a specialiştilor din turism vor fi luate în considerare:

1.    suspendarea de către bănci sau instituţii financiare nebancare a rambursării împrumuturilor, atât la persoanele fizice cât şi la cele  juridice, până la sfârşitul anului 2020, fără costuri sau garanţii suplimentare pentru clienţi, inclusiv suspendarea dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi a comisioanelor;  

2.    acordarea facilităţilor privind obţinerea linilor de finanţare/creditare cu dobandă 0%, în vederea susţinerii activităţii companiilor din domeniul turistic, afectate de COVID-19, cât şi pentru realizarea de noi invesţii, inclusiv pentru PFA-uri; acordarea simplificată şi necondiţionată  a creditelor garantate integral de stat, inclusiv pentru dobânzi şi comisioane, neplafonate şi fără alte criterii restrictive de eligibilitate, cu o perioadă de graţie de 1 an, cu posibilitatea de extindere;

3.    plata în regim de urgenţă, de către toate autorităţile contractante, până la sfârşitul lunii martie a.c. a tuturor restanţelor faţă de mediul privat (facturi depuse pentru serviciile şi lucrările prestate, concedii medicale, TVA etc.);

4.    rambursarea imediată, până la sfârşitul lunii martie 2020 a sumelor reprezentând TVA, cu posibilitatea efectuării ulterioare a controlului,  reintroducându-se astfel în circuitul economic sumele solicitate la rambursare de către agenţii economici;

5.    amânarea de la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale, inclusiv contribuţia asiguratorie de muncă,  începând cu luna martie 2020, până la data de 30 iunie 2020,  pentru angajaţii companiilor din domeniul turistic din Delta Dunării şi a activităţilor conexe, transport de persoane, pescuit; anularea plăţii contribuţiilor sociale (CAS, CASS, CAM)  aferente contractelor de muncă în derulare şi acordarea din partea statului a unei indemnizaţii către angajaţi în procent de 50% din salariul minim pe economie, fără instituirea unor formalităţi suplimentare;

6.    deductibilitatea cheltuielilor pentru angajaţi (masă, cazare etc.) din cheltuielile salariale aferente lunii precedente;

7.    reglementarea unor scheme de ajutor de stat suplimentare, altele decât cele coordonate de Ministerul Finantelor Publice;

8.    suspendarea, cel puţin până la sfârşitul anului curent a plăţilor la utilităţi şi acordarea ajutoarelor financiare pentru chirii aferente sediilor şi punctelor de lucru ale societăţilor din domeniul turistic;

9.    flexibilizarea prevederilor legale referitoare la activităţile „part-time” în cadrul companiilor ai căror angajaţi sunt afectati de pierderea locurilor de muncă în proporţie de cel putin 10%;

10.    prelungirea termenului de valabilitate al voucherelor de vacanţă emise în 2019 până la data de 31 decembrie  2021;

11.    dublarea valorii voucherelor de vacanţă,  de la 1450 lei la 3000 lei;

12.    eliminarea obligativităţii obţinerii certificatului de urgenţă, reglementat de art.12 din Decretul nr.195/2020 pentru toate societăţile a căror activitate a fost afectată de măsurile impuse pentru combaterea epidemiei de COVID – 19 şi instituirea calificării lor de drept ca fiind în situaţie de urgenţă, întrucât eliberarea certificatului reprezintă o încărcare nejustificată a respectivei unităţi administrative şi se impune o procedură greoaie, prin depunerea mai multor documente, dar şi a unei taxe de timbru, în contextul în care activitatea respectivului solicitant este legal suspedată;

13.    plata de către stat a unor ajutoare egale cu profitul declarat în anul fiscal precedent, reprezentând despăgubiri cauzate de suspendarea activităţii societăţilor;

14.    susţinerea financiară de la bugetul statului a asociaţiilor sau organizaţiilor de management turistic, reprezentantive din  Delta Dunării.

Pe aceeaşi temă:

Turismul, cea mai afectată ramură a economiei. Ce propun investitorii pentru salvarea miilor de locuri de muncă




 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: