PETlican, proiectul pentru combaterea poluării Deltei Dunării

PETlican, proiectul pentru combaterea poluării Deltei Dunării

Stol de pelicani zburătăcit de şalupă pentru distrarea turiştilor în Delta Dunării Sursa arhivă

Societatea Ornitologică Română (SOR) dă startul proiectului „PETlican”, prin care îşi propune reducerea cantităţii de plastic din Delta Dunării prin promovarea unui comportament responsabil faţă de colectarea deşeurilor şi cunoaşterea biodiversităţii din zonă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Campania se va derula în perioada 16 – 27 august 2021, în Delta Dunării şi promovează un turism responsabil în Delta Dunării. Ambasadorul proiectului, pelicanul, este o pasăre emblematică pentru Delta Dunării.

„Este şi uşor de recunoscut pentru publicul larg - pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus). Este una dintre puţinele specii de la noi care cuibăreşte într-un singur loc, în Delta Dunării, fapt care îl face vulnerabil. Pentru ca în viitor pelicanul să nu devină PETlican, proiectul îşi doreşte să tragă acum un semnal de alarmă privind pericolele la care sunt expuse multe dintre specii din cauza neglijenţei şi nepăsării oamenilor“, explică SOR.

Proiectul va presupune şi prezenţa unor grupuri de voluntari SOR, pentru o perioadă de 10 zile, care vor explica turiştilor şi locuitorilor din Sulina şi Sfântu Gheorghe importanţa colectării selective a deşeurilor şi îi vor implica în activităţi de cunoaştere a biodiversităţii sub îndrumarea specialiştilor organizaţiei. Totodată, vor fi instruite grupuri-ţintă de localnici în protejarea biodiversităţii din Deltă.

 „Poluarea cu plastic a apelor Dunării este în principal consecinţa unui comportament puţin responsabil al locuitorilor din întreaga ţară în ceea ce priveşte deşeurile nebiodegradabile. În ultimii ani, Delta Dunării a devenit o destinaţie turistică din ce în ce mai atractivă pentru pentru români, vizitatorii provenind din toate părţile ţării. Vrem să le arătăm turiştilor şi localnicilor cum modul nostru de viaţă afectează natura şi alte vieţuitoare. Cum un PET aruncat în apă sau râu poate ajunge, adus de ape, în Delta Dunării şi cum va influenţa negativ viaţa locuitorilor, fie ei oameni, fie specii de păsări sau alte animale”, a declarat Dora Domşa, coordonatoarea proiectului.

Efectele poluării cu plastic asupra biodiversităţii

Oamenilor de ştiinţă arată că producţia în masă a materialelor plastice, care a început cu doar şase decenii în urmă, a crescut atât de rapid încât omenirea a produs până acum peste 8 miliarde de tone de deşeuri de plastic.

Specialiştii avertizează că plasticului îi trebuie peste 400 de ani pentru a se degrada, iar o anumită parte a acestuia rămâne în natură în diferite forme.

„Aceste materiale plutesc şi se transformă într-un conglomerat toxic pe care vieţuitoarele acvatice îl pot înghiţi sau folosi ca material de construcţie pentru cuiburi, culcuşuri sau ascunzători ce devin uneori capcane mortale. Păsările pot confunda uşor plasticul care pluteşte pe apă cu hrană, iar ingerarea acestuia le poate provoca răni sau chiar moartea.

Un studiu recent arată că păsările care trăiesc pe malurile râului înghit sute de fragmente mici de plastic pe zi. Conform cercetătorilor, aceasta este prima dovadă clară că micile particule poluante din plastic ajung în râuri, de aici în stomacul animalelor sălbatice, iar mai departe ajung să afecteze inclusiv omul.

Rezultatele utilizării plasticului de unică folosinţă pot fi observate cu ochiul liber pe malurile râurilor, lacurilor, dar şi ale mărilor şi oceanelor. Având în vedere consumul ridicat de plastic, cercetătorii estimează că 99% dintre păsările marine vor înghiţi deşeuri de plastic până în 2050“, mai precizează SOR.

Proiectul „PETlican” face parte din programul „Cu apele curate” implementat cu sprijinul Lidl România. Programul reprezintă un apel la implicare în combaterea şi prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, adresat membrilor comunităţilor şi autorităţilor publice din localităţile dunărene. 

Societatea Ornitologică Română (SOR) este dedicată conservării păsărilor din România: „Misiunea noastră este să ne asigurăm că populaţiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate şi distruse de evoluţiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor şi a habitatelor din România şi, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generaţiile noastre viitoare se vor bucura de acestea“

Pe aceeaşi temă: 

Jumătate din canalele Deltei Dunării sunt colmatate şi imposibil de folosit. Ce soluţii sunt VIDEO 

Noul guvernator al Deltei Dunării: „Delta trebuie privită ca pe un sanctuar. În Deltă, trebuie să se intre ca într-o biserică“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările