O nouă aventură pentru Avram Iancu: va înota de la Sulina la Istanbul. „Voi străbate 630 de kilometri în 45 de zile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înotătorul Avram Iancu va pleca din Sulina pe 2 septembrie şi va ajunge la Istanbul după aproximativ 45 de zile. În total va înota 630 de kilometri în Marea Neagră.

Duminică, 2 septembrie, la ora 10.00, Avram Iancu va pleca într-o nouă aventură. De data aceasta a ales Marea Neagră, iar destinaţia lui este Istanbulul. A ales Sulina ca loc de plecare înot deoarece este „kilometrul 0”.

„Doresc ca de unde s-a terminat o poveste, să începem o alta pentru a reaminti românilor deznădăjduiţi şi pentru a arăta lumii întregi că ADN-ul românesc este puternic! Marele Jules Verne a murit! Iar Pilotul de pe Dunăre rămâne în faţa unei bariere de netrecut, la gurile de vărsare ale Dunării în Marea cea Neagră. Povestea trebuie să meargă mai departe”, scrie Avram Iancu.

Totodată, înotătorul spune că modul lui de a scrie poveşti este unul aparte. „Noi, cei vii, trebuie să ducem povestea mai departe. Noi avem obligaţia de a scrie poveşti de care copiii şi nepoţii noştri să fie mândri. Eu nu scriu poveştile cu stiloul ci cu braţele. Braţ după braţ, până la capăt! Înotam şi marea! Nici chiar poveştile nu pot fi transpuse în realitate fără că ele să fie susţinute.”

Iancu Avram (41 ani), bibliotecarul-recordman din Petroşani, a devenit primul om din lume care a parcurs înot Dunărea, fără să poarte costum de neopren. După 89 zile, românul a ajuns sâmbătă, 16 septembrie, la Mila 0 a Dunării, la Sulina, acolo unde Dunărea se varsă în Marea Neagră

Ca să ajungă la capătul celor 2.860 kilometri, Avram Iancu şi-a depăşit propriile bariere luptându-se până în ultima clipă cu oboseala, efortul crâncen, disconfortul pielii făcute pergament de atâta stat în apă, rănile.

Imagine indisponibilă

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Avram Iancu a ajuns la Sulina. În 89 de zile a înotat 2.860 de kilometri






 

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite