Legenda monstrului de 675 de kilograme prins în Delta Dunării. Când a fost pescuit morunul din care s-au scos 145 de kilograme de caviar
0Când spui deltă, spui peşte, când spui Sfântu Gheorghe, spui morun. Satul de pescari unde s-au aşezat urmaşii ucrainenilor care au colonizat acest teritoriu virgin a rămas în legendă pentru sturionii care se pescuiau aici în anii ’70–’80.
Toate poveştile copiilor din comuna Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea, începeau cu monştrii marini pescuiţi de taţii lor, bărbaţi blânzi cu bărbi mari şi albe, cu veri toride, când veneau domnii de la Bucureşti în sat pentru a se înfrupta cu gusturile mării şi ale Deltei Dunării.
Eduard Acsente, 44 de ani, născut în locul unde cel mai vechi braţ al Dunării îmbrăţişează Marea Neagră, la Sfântu Gheorghe, rescrie imaginea satului său în perioada copilăriei. „Toţi bărbaţii erau pescari. Aici nu se prindea orice fel de peşte, ci unul de lux, cu o carne extrem de gustoasă, morunul“.
145 de kilograme de caviar
Cu unelte speciale, pescarii reuşeau să facă unele capturi impresionante. „Îmi amintesc că echipa tatălui meu a prins un morun de 675 de kilograme, din pântecele căruia a scos 145 de kilograme de caviar. Aveam vreo 12 ani atunci, dar şi acum revăd monstrul“, îşi aminteşte el.
Pescuitul la morun nu se aseamănă cu prinderea altor peşti. Sturionii se prind numai pe furtună, cu unelte speciale. „Ei călătoresc pe fundul Dunării, cu viteze foarte mari, de 70 de kilometri pe oră. Pentru a-i păcăli, pescarii montau de stâlpi de lemn din salcâm înfipţi pe fundul apei, carmace, adică un şir de cârlige de 30-35 de centimetri. În trecerea lui, morunul se agăţa cu coada de aceste scule. Peştii se prindeau la adâncimi care variau între 2 şi 50 de metri.
Carmacele erau făcute dintr-un aliaj special, uneltele fiind importate din Suedia şi mai apoi din SUA.
Zilnic se prindeau zece tone de păstrugă, nisetru şi morun, peşte cu cea mai bună carne. „Un pescar câştiga 15.000 de lei pe lună, plus alţi 5.000 de lei «F.S.N.», adică fără ştirea nevestei“, râde Eduard Acsente.
„Când nu aveam ce mânca, mâncam caviar“
Pescarii din Sfântu Gheorghe intrau în iarnă cu rezerve uriaşe de peşte. „La noi în casă aveam patru butoaie mari în care ţineam 250 de kilograme de scrumbie sărată. Făceam troc cu alte produse: porumb sau cartofi. Iarna, Dunărea îngheţa şi mâncam doar ce prindeam vara. În iarna lui 1969, Dunărea a fost îngheţată timp de 99 de zile“, spune el.
Palaşca Varemic, un localnic din Sfântu Gheorghe, îşi aminteşte cu drag de vremea copilăriei: „Înainte, se prindea peşte gras, morunul avea slană ca porcul. Şi când aducea tata grăsimea aia acasă, mama o tăia ca jumările la porc. Bucăţele pătrate, cuburi, cuburi. O prăjea şi după aceea untura era scoasă, o punea în bidoane, iar bucăţile care rămâneau erau puse separat. Când începeam să-i spunem: «Mama, ne e foame!», ne dădea un castron de jumări de peşte. Ne duceam în grădină, mâncam jumările cu roşioarele alea mici şi ne băteam cu roşiile mari. În cel mai rău caz, când nu aveam ce mânca, mâncam caviar“, râde Palaşca Varemic.
Furtuni pe mare
Nu puţini au fost oamenii din deltă care au murit în timpul furtunii, când au plecat cu bărcile la pescuit de morun. „În vinerea mare de dinainte de Paşte, acum vreo 20 de ani, când legile lui Dumnezeu şi ale naturii spun că nu este voie să ieşi la pescuit, doi bărbaţi au plecat cu barca. Ca din senin s-a iscat o furtună, iar ei nu au mai fost găsiţi niciodată“, povesteşte Eduard Acsente.
O altă legendă de-a locului, cunoscută de Acsente, îi are eroi pe trei pescari care au plecat la pescuit în a treia zi a Crăciunului: „Marea era liniştită în acea zi şi niciunul dintre ei, oameni încercaţi şi trăiţi mai mult în barcă, nu s-au gândit că li se poate întâmpla ceva rău… Dar Marea Neagră este tare capricioasă, ca nicio altă mare, iar în acea zi, a vrut să-i pedepsească pe temerarii ce încălcaseră legea creştinească. Dintr-o dată, vremea s-a schimbat şi în larg i-a cuprins o furtună iscată parcă din senin, dar nu orice fel de furtună, ci una groaznică, cu valuri cât casa, aşa cum parcă niciunul dintre ei nu mai cunoscuse vreodată. Au încercat să se apropie de ţărm, acolo unde farul de la Sfântu Gheorghe pâlpâia. Curentul era însă prea puternic şi ţărmul luminat se îndepărta parcă mai abitir în timp ce încercau să se apropie de el. Trei zile s-au luptat cu furtuna din larg şi au reuşit să scape, uimitor, cu viaţă…
Când marea s-a liniştit, s-au trezit teferi, dar obosiţi şi uzi în aceeaşi barcă ponosită… Erau în mijlocul apelor, nu se vedea niciun ţărm, nu ştiau unde se aflau… Au reuşit să prindă vreo doi peşti mici şi i-au mâncat cruzi, ca să le mai potolească foamea chinuitoare. Au căutat cu disperare în zare vreun vas. Degeaba. Pe când stăteau amorţiţi şi se gândeau că acela le este sfârşitul, într-o amiază, s-au trezit că în jurul bărcii s-au adunat puzderie de delfini. Delfinii cei jucăuşi au început să împingă barca cu putere, spre o direcţie necunoscută oamenilor. Nu le venea să creadă că ajunseseră la Mamaia, unde pescarii au aflat că stătuseră trei săptămâni pe mare…“.
Mai sunt doar 55 de pescari în sat
În perioada comunistă, la Sfântu Gheorghe erau deschise două cherhanale: una care deservea Gura Dunării şi cea de-a doua era cunoscută ca fiind cherhanaua de la Ciotic. Pescarii erau grupaţi în brigăzi, la Sfântu Gheorghe fiind nu mai puţin de 14-15 brigăzi, în fiecare fiind înscrişi 10-12 pescari. În prezent, mai sunt autorizaţi doar 55 de pescari, iar satul mai numără 640 de suflete. În urmă cu trei-patru decenii, aici trăiau 3.000 de oameni. În prezent, pescuitul sturionilor este interzis, măsură luată de mai multe state europene pentru refacerea speciei. Profitul din pescuitul de sturion, din Marea Neagră, în anii ’90, era de un milion de euro pe an.
Satul poreclelor
În satul copilăriei lui Eduard Acsente, toţi localnicii aveau poreclă, care se lega de diverse evenimente din viaţa omului, de caracterul lui sau de fapte ale înaintaşilor. „Unuia i se zicea «Carcea», care se traduce în «rădăcină de copac». Era un om care niciodată nu te lăsa în pace, stătea tot timpul agăţat de tine, aşa cum se prinde o rădăcină în pământ“.
„Florin Piersic şi Angela Similea veneau pentru caviar şi plajă“
Un ţinut virgin ca Sfântu Gheorghe înainte de 1989, unde morunul era pe orice masă, nu avea cum să fie ocolit de turişti. Pescarii ucraineni din Sfântu Gheorghe erau vizitaţi permanent de turişti în căutare de sturioni şi caviar. Toţi localnicii aveau telefoane fixe la vremea aceea. Oamenii de-abia dacă făceau faţă avalanşei de turişti care căutau liniştea plajei şi icrele de sturion. De la prim-secretari la artişti, de la studenţi la muncitori, toţi porneau vara spre acest colţ de rai. „La noi în sat au venit Sabin Bălaşa, Florin Piersic, Angela Similea, şi alte mari personalităţi ale ţării. Veneau pentru caviar şi pentru liniştea plajelor noastre“, spune Eduard Acsente.
Cu toate acestea, condiţiile de trai erau minime. Curent electric aveau doar patru ore pe zi, iar apa curgea doar două ore. Dar nu se plângea nimeni. Cine nu prindea să se spele, de cele mai multe ori afară, în grădină, o lăsa pentru a doua zi, sau se mulţumea cu o bălăceală în apa mării, noaptea, la lumina lunii.
Localnicii aveau bani de nu ştiau ce să facă cu ei. „În casele noastre, mobila era doar de nuc şi cireş. Locuinţele avea balcoane mari, pline cu flori“, îşi aminteşte Eduard Acsente.
Şi în ţinutul îndepărtat al Deltei, în perioada comunistă, oamenii primeau pâinea tot pe cartelă. Însă, pentru fiecare turist pe care îl aveau în gazdă, primeau în plus câte o jumătate de pâine.
Acum, sunt mai mulţi turişti, dar, spune Acsente, majoritatea nu ştiu să iubească delta: „După Revoluţie, totul s-a stricat. Turiştii vin, murdăresc şi pleacă. Am fost invadaţi de neaveniţi, de oameni care nu au nicio treabă cu Delta Dunării“.
Istoria localităţii Sfântu Gheorghe
La începuturi, vatra satului Sfântu Gheorghe a fost pe grindul Buhaz, vizavi de locul unde este acum localitatea. Majoritatea oamenilor sunt haholi, o ramură a cazacilor zaporojeni, oameni harnici, aspri şi mândri. Ei respectă calendarul pe stil vechi, când sărbătorile sunt decalate cu 13 zile faţă de cele ale celorlalţi ortodocşi. Denumirea iniţială a localităţii a fost Sacra Peuca (Insula Sacră), fiind prima insulă formată de aluviunile Dunării. Localitatea a fost atestată documentar din anul 1318, pe harta navigatorului Pietro Vesconte. Alături de Pangallia, Constanza şi Solina, apare şi denumirea San Georgio. Se presupune că aceste nume reprezentau traducerea în italiană a denumirilor indigene de către genovezi.
În lucrarea de excepţie a căpitanului M.D. Ionescu numită „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea“, se face o scurtă descriere a tărâmului: „Sf. Gheorghe, în turceşte Kadîrlez, e un sat fondat în secolul al XVIII-lea de pescari ruşi, care au făcut şi biserică. A împrumutat numele de la cel al braţului, care aşa se numea din Evul Mediu, probabil de la genovezi“. Mai departe se spune că satul este o comună rurală şi ocupă o suprafaţă de 52.000 de hectare, din care 72 de hectare formează vatra satului. Are o populaţie de 829 de suflete, majoritatea ruşi. „Case sunt 144 şi 10 prăvălii. Şcoală şi biserică sunt în sat.“
Căpitanul spune că „tot satul e o pescărie al cărei stăpân este italianul Iani Milan. Katîrlezul are forma unui dreptunghi cu strade drepte, largi şi plantate pe margine cu arini. Casele sunt toate deopotrivă de înalte, simple şi curate. Peste tot domnesc ordinea şi înfrăţirea. De remarcat este luxul femeilor în acest sat. La marginea ţării s-ar crede că ai de-a face cu sălbatici, dar nu este aşa. Prin Sulina, femeile îşi comandă îmbrăcămintea în străinătate“, mai scrie M.D. Ionescu.
Biserică ridicată din resturile unei nave
Biserica din sat are o poveste interesantă. Primul lăcaş de cult din lemn a fost ridicat în anul 1820, fiind din lemn. Din păcate, biserica a ars împreună cu şcoala din apropiere. M.D. Ionescu scrie că biserica a fost făcută de ruşi şi reparată din temelie în 1880: „Cu câtă satisfacţie şi cu câtă cinste, spun locuitorii, că cel mai mare sprijin la clădirea bisericei l-a dat M. S. Regele“.
Biserica a fost sfinţită la 24 mai 1881, însă a avut aceeaşi soartă şi a ars în întregime în 1896. Legenda spune că actuala biserică a fost ridicată în 1893 cu cărămida donată de un comerciant grec, după ce corabia lui s-a împotmolit pe Insula Sacalin. Clopotele au fost instalate pe cheltuiala patronului pescăriilor din Sfântu Gheorghe, italianul Iani Milan. Pe vremea lui, oamenii o duceau foarte greu, acesta comportându-se cu pescarii ca un tiran. În cele din urmă, el a fost omorât de un localnic.
Tragedia familiei Skadovsky-Falz Fein
Pe malurile localităţii Sfântu Gheorghe s-a petrecut, în 1920, o mare tragedie. Aici a eşuat iahtul Ostara, pe care se aflau membrii familiei de nobili ruşi de origine germană Skadovsky-Falz
Fein şi echipajul. Niciunul nu a mai ajuns viu pe uscat. O parte dintre ei au fost găsiţi împuşcaţi. După două luni, alte două cadavre au fost găsite pe Peninsula Sacalin.
Moartea nobililor care fugeau spre libertate de cancerul bolşevic rămâne un mister. Adevărul este greu de aflat, întrucât arhivele Primăriei Sfântu Gheorghe au fost distruse, iar mărturiile sunt contradictorii. Un mister rămâne şi numărul victimelor, care variază de la 7 la 11 membri.
O primă variantă spune că grănicerii români au deschis focul către nava naufragiată, considerând că sunt atacaţi de soldaţii bolşevici.
O a doua variantă ne-a oferit-o Vanea Ivanov, de 85 de ani, din Sfântu Gheorghe. „Ei s-au apropiat de malul nostru, dar au crezut că furtuna i-a dus din nou în Rusia şi s-au împuşcat între ei, de teamă să nu cadă pe mâna bolşevicilor“, spune bătrânul. Cum la bordul ambarcaţiunii se aflau şi mai multe femei şi, de teamă că vor fi violate, nobilul Skadovsky şi-a ucis familia şi apoi s-a sinucis. Despre comoara de pe iaht? „Cineva spunea că erau foarte mulţi bani, că era o comoară, dar cine ştie“, se întreabă bătrânul. Cert este, spun bătrânii satului, că mulţi localnici s-au îmbogăţit dintr-o dată după tragedia navei Ostara. În cimitirul din localitate există o placă ridicată în memoria victimelor de pe Ostara.
Vă mai recomandăm:
Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României
Se încarcă comentariile...
