Judecătorii pleacă pe capete din Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul judecător care a plecat este Dantes Marcovici, preşedintele Secţiei Penale din cadrul Tribunalului Tulcea, care a promovat la Curtea de Apel Bacău. La momentul de faţă Tribunalul Tulcea funcţionează cu 10 angajaţi pe o schemă de 14 posturi

Criza de judecători din Tribunalul Tulcea se acutizează. Preşedintele instanţei tulcene, Carmen Daniela Andrei, se arată îngrijorată de ceea ce se întâmplă. Încă un judecător din Tribunalul tulcean a ales să părăsească judeţul.


Dosare mai multe şi oameni mai puţini


„Acum a mai plecat şi Dantes Marcovici. Acesta a promovat examenul pentru Curtea de Apel Bacău. La momentul de faţă funcţionăm cu 10 judecători dintr-o schemă de 14. Iar acesta ar fi fost necesarul pentru situaţia de acum câţiva ani. La momentul de faţă activitatea noastră, practic, s-a dublat. Vorbim de foarte multe dosare de insolvenţă, extrem de multe dosare de contencios administrativ şi avem semnale că numărul acestor dosare este în creştere”, a declarat judecător Carmen Daniela Andrei, preşedintele Tribunalului.


Nu s-au anunţat disponibilizări la Tulcea


În ceea ce priveşte sabia disponibilizărilor, aceasta nu va afecta şi judeţul nostru. Cel puţin aşa spune preşedintele Tribunalului.
„Nu cred că se va pune problema de disponibilizări la noi. Dintotdeuna au fost grave probleme de personal la Tulcea, iar în acest an criza de judecători se resimte mai bine decât în alţi ani”, a mai precizat Carmen Andrei.





Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite