Hai, liberare. Deţinuţii din Penitenciarul Tulcea se pregătesc pentru viaţa în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă FOTO Penitenciarul Tulcea
Deţinuţii, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă FOTO Penitenciarul Tulcea

Zece deţinuţi din Penitenciarul Tulcea au participat vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din localitate.

Cei zece deţinuţi din regimurile semideschis şi deschis se află perioada premergătoare analizării în comisia de liberare condiţionată. Ei au învăţat anterior, în cadrul unui proiect de asistenţă psihosocială, să redacteze un CV.

Totodată, deţinuţii au participat şi absolvit cursuri de formare şi calificare profesională în meseriile de: instalator în construcţii, legumicultor, creşterea animalelor, apicultor, tâmplărie în PVC şi lemn, iar alţi deţinuţi fiind calificaţi din libertate în meseriile de bucătar ospătar şi pescar.

La Bursa Generală a Locurilor de Muncă, ei au prezentat angajatorilor C.V.-urile primind în schimb date de contact al unor societăţi comerciale pentru a se prezenta la sediile acestora după liberarea din penitenciar.

Angajatorii au oferit locuri de muncă şi celor cu studii superioare, dar şi celor fără studii: inginer tehnolog; economist; consilier asigurari, unit manager, inginer energetic, asistent manager, director marketing, inginer proiectant, director comercial, director tehnic (pentru studii superioare) şi asistent farmacie, lucrător comercial, maistru. agent asigurări, agent vânzări, vânzător, recepţioner, camerista, casier, lăcătuş mecanic, sudor, strungar, şofer, tinichigiu auto, mecanic auto, frezor, vopsitor auto, barman, ospătar, ajutor ospătar, bucătar, ajutor bucătar, pizzar, brutar, patiser, cofetar, morar, cusător confecţii piele, lucrător pensiune, electromecanic, îngrijitor, spălător maşini, femeie de serviciu, ambalator, manipulant pentru cei cu studii medii.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite