FOTO VIDEO Povestea lui Ivan Patzaichin, spusă în toată Europa: Rowmania a ajuns la ediţia a treia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multiplul campion mondial Ivan Patzaichin a lansat joi, la Tulcea, a treia ediţie a Festivalului Bărcilor cu Vâsle, Rowmania. Anul acesta, organizatorii vin cu un element de noutate: triatlonul Delta Rowmania este o premieră pentru judeţul Tulcea.

Între 30 august şi 1 septembrie, multiplul campion Ivan Patzaichin şi echipa lui îi invită pe toţi cei care se află la gurile Deltei în acel weekend să se întreacă la vâslit, alergat, înot şi mers pe bicicletă. Competiţiile de canotcă sunt completate, în premieră pentru Municipiul Tulcea, cu triatlonul Delta Rowmania, etapă în circuitul naţional de triatlon.

„Nu cred că o să mă vedeţi pe bicicletă anul ăsta, dar sunt încântat că am reuşit să aducem ceva nou la festival, triatlonul. E întotdeauna mai plăcut să te păstrezi în formă făcând mişcare în aer liber, iar participarea într-o competiţie e sarea şi piperul, e ceea ce te face să te bucuri cu adevărat de natură, de timpul petrecut cu prietenii, de corpul tău. Sper să-i convingem pe cât mai mulţi să combine cele trei probe de la triatlon cu o tură de vâslit cu canotca pe lacul Ciuperca“, a declarat Ivan Patzaichin, iniţiatorul Festivalului şi a mişcării Rowmania.  

Primarul de Tulcea, Constantin Hogea şi preşedintele Consiliului Judeţea Tulcea, Horia Teodorescu, au vorbi despre multiplul campion mondial ca un adevărat „brand“ pentru Tulea, dar şi pentru sportul românesc.

Triatlonul, e replică eco la Raliul Deltei

Cele trei probe (alergare, bicicletă, înot) sunt organizate împreună cu Federaţia Română de Triatlon ca etapă în circuitul naţional de triatlon şi vor fi, spune Teodor Frolu (organizator al festivalului), „o replică eco la Raliul Deltei“. Pe 1 septembrie, etapele de bicicletă şi alergare se vor desfăşura în centrul oraşului, iar proba de înot în lacul Ciuperca.

„Festivalul devine, astfel, un pol al petrecerii timpului în aer liber, prin spectacol şi sport. Programul este completat cu un târg al ONG-urilor, prezentări de proiecte de ecoturism şi dezbateri despre şansele de dezvoltare durabilă ale Deltei şi Tulcei. Nu va lipsi nici competiţia pescărească Ivan Patzaichin - concurs de vâslit în canotcă, pe Dunăre, între echipele de doi din localităţile Deltei“, spune Teodor Frolu.

Sâmbătă 31 august va avea loc pe lacul Ciuperca etapa naţională, finală, a competiţiei de canotca 10+1 Descoperă Rowmania, o competiţie de amatori, desfăşurată în mai multe oraşe ale ţării. Competiţia debutează odată cu Ziua Dunării, 29 iunie, la Călăraşi, urmând ca şi alte oraşe să se înscrie în concurs prin derularea de competiţii locale în timpul lunilor iulie şi august, pentru a îşi desemna campionii ce se vor întrece în finala de la Tulcea.

La fel ca la ediţiile precedente, în timpul festivalului vor fi organizate competiţii nautice, plimbări de exerciţiu cu canotca, dar şi dezbateri despre dezvoltarea rurală, ecoturism şi turism responsabil, un târg de prezentare a proiectelor de dezvoltare durabilă, evenimente culinare Slow Fish, concerte şi proiecţii de filme.

Povestea canotcii, în Europa

De curând canocta a fost expusă şi la Londra, acolo unde echipa Rowmania a participat la lansarea Wild Carpathia II. „Canotca a fost o mică vedetă a evenimentului. Eram chiar în centrul Londrei, lângă Picadilly Circus, cu ambarcaţiunea, iar pe lângă noi au trecut două rusoaice care tot spuneau: lotca, liotca!“, a povestit Frolu.

Acesta a mai amintit celor prezenţi că filmul de patru minute în care este prezentată povestea unui tânăr ajutor de pescar din Mila 23, care a devenit multiplu campion mondial, a străbătut mai multe ţări din Europa şi a promovat, astfel, Delta Dunării.

Mai citiţi şi:

Patzaichin pregăteşte a doua Rowmania GALERIE FOTO

Adevărul vă invită în acest weekend la Tulcea, la Festivalul Rowmania

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite