FOTO Sulina, oraşul care trăieşte din amintiri. Hotelul Camberi a ajuns o ruină, iar fabrica de conserve şi şantierul s-au închis demult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Sulina, cândva o oază de civilizaţie în mijlocul Deltei, trăieşte astăzi din amintiri. Din vechea aşezare dezvoltată de Comisia Europeană a Dunării au rămas doar amintiri. Localnicii se zbat să trăiască doar din turism. Fabrica de conserve şi şantierul naval s-au închis demult.

„Ziua şi noaptea se lucra la încărcarea vapoarelor. Numai în miezul zilei portul era mort, sub ploaia de aur a soarelui de vară, natura întreagă dormita moleşită. Nicio adiere, nici un semn de viaţă, pământul şi apa, oameni şi animale cădeau parcă deodată într-o adâncă letargie. Nicio vieţuitoare nu mai mişca pe cheiurile înfierbântate. Când soarele ajunge ala zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoare, părea în arşiţa zilei un oraş mort, adormit printr-o vrajă, pietrificat de veacuri – un oraş fantomă“, scria  Jean Bart.

În micul oraş, străzile sunt numerotate la fel ca în marile centre americane. Patru străzi taie în lung îngusta limbă de nisip care desparte fluviul de baltă: Strada I, Strada a II-a, Strada a III-a şi Strada a IV-a.

Gârla din mijlocul oraşului

Tot pământul Sulinei este nisipos. Dacă pentru un turist acest lucru este o curiozitate, pe oriunde te-ai duce să calci pe nisip, pentru localnici este o pacoste: în grădinile lor nu se face mai nimic, iar casele li se afundă cu timpul, indiferent de câtă nisipare se face, cum spun ei.
Oamenii locului povestesc că prin mijlocul oraşului, în urmă cu 40 de ani, trecea cândva o gârlă. Lipovenii ieşeau din curte şi aruncau undiţa în apă şi prindeau peşte, printre lotci. Balta avea legătură cu marea şi apa era tot timpul proaspătă. Însă, pentru a nu se inunda faleza, s-au înălţat diguri pe câmp şi astfel în anii 80 zona s-a colmatat. Acum, nu mai este decât o zonă neîngrijită, plină de nisip şi de vegetaţie uscată.

Amintiri muncitoreşti

Nimic nu mai e ce-a fost în Sulina. Şantierul naval şi fabrica de conserve s-au închis demult. La fabrică munceau sute de localnici. Aici se făceau vestitele conserve de sardine în ulei şi stavrid. Totul era natural, ne povesteşte tanti Vali, care a fost maistru la fabrica de conserve. „Se punea peştele, o boabă de piper şi o frunză de dafin, în cutiile pe care le primeam de la Buftea. Le sterilizam la aburi. Se lucra în trei schimburi. Numai la un schimb, pe producţie munceau 150 de persoane. Aveam depozite de 2.000 de tone de peşte, unde se putea păstra un an. Lunar, aici ancora o navă Polar care ne aduce peşte proaspăt“, spune ea. Acum, din fosta fabrică, au rămas doar ziduri care râd hâd la soare.

De cealaltă parte a canalului era şantierul de reparaţii. „Tot timpul se auzeau ciocănituri din zona aceea“, povestesc localnicii. Acum, nu mai e nimic. Mai multe construcţii, ce adăposteau cândva hale de producţie, zac părăsite. Recent, o firmă a închiriat şantierul. Aici se vor tăia la fiare vechi mai multe nave.
Ca să ajungi în zona şantierului, de cealaltă parte a canalului navigabil, trebuie să plăteşti un leu unui localnic care face mai multe curse cu barca.

Accident mortal în drum spre plajă

Pe timpul zilei, micul orăşel este aproape pustiu. Pe străzile largi, pavate, trec doar taxiuri şi câteva autoturisme. Povestea spune că au fost odată în Sulina două maşini, una de poliţie şi una de ambulanţă, iar cele două au fost implicate într-un accident la o intersecţie nesemnalizată. Acum, sunt montate semne de circulaţie pentru cele aproximativ 100 de maşini înmatriculate în Sulina.
Deşi drumurile nu sunt foarte circulate, în urmă cu câţiva ani, pe drumul spre plajă, băieţelul unor turişti a fost lovit mortal de un taximetrist. Puştiul se juca cu fratele lui. Părinţii i-au avertizat că trec maşini pe acolo, însă ei au alergat fără nicio teamă. Acum, pe drumul spre plajă, s-a ridicat o cruce în memoria copilului mort pe un drum foarte puţin circulat.

Ruinele oraşului

Câteva ruine îşi duc veacul în micul oraş cosmopolit: fostul cinematograf, pe acoperişul căruia vegetaţia creşte în voie. În schimb, pentru ca bunul simţ al turiştilor să nu fie deranjat, a fost acoperit de o pânză. Şi Hotelul Camberi, locul unde se aduna protipendada vremii, este ruină. Aici şi-au găsit adăpost câţiva copii ai străzii. Tot aici este şi punctul de observaţie cel mai înalt din Sulina. Cine doreşte să admire oraşul de la înălţime trebuie să aibă curajul să inspire mirosul de urină şi să calce pe podeaua şubredă pentru a ajunge la unul dintre balcoane. Dar se merită.   

În perioada Comisie Europene, (1856 - 1938), apărută ca o necesitate de a aproviziona cu cereale Marea Britanie pe calea Dunării, întrucât accesul la Marea Neagră era controlat de Imperiul Otoman şi Imperiul Rus, în Sulina se vorbea franceza limba oficiala, iar localnicii vorbeau greaca.

În perioada 1900, la Sulina locuiau 2.056 de greci, 850 de români şi restul până la 4.500-5.000 erau italieni, englezi, turci, ruşi şi câţiva africani.

Pe la 1887 spitalul din Sulina, cu secţie de chirurgie, rivaliza în dotare cu spitalele din Bucureşti. Era o insulă de civilizaţie în pustiul primitiv al deltei.



 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite