FOTO Suburbia Tudor Vladimirescu s-a ales cu șanțuri de 60.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea a finalizat în luna aprilie o investiție de drenare a apelor acumulate în mijlocul localității în urma inundațiilor de anul trecut. Localnicii sunt nemulțumiți de faptul că șanțurile de scurgere a apei au fost lăsate descoperite, începând deja să se surpe în fața curților.

Lucrarea, estimată la suma de 59. 087 de lei au fost realizate de firma SC Bizkaia Invest SRL Tulcea, recepția efectuându-se la mijlocul lunii aprilie. Prin proiect au fost prevăzute lucrări de săpare cu exacavatorul a unor șanțuri de desecare, repararea unei porțiuni de drum din macadam inundat tot în urma creșterii apelor Dunării din vara trecută, suma totală incluzând și cheltuielile pentru transportul cu bacul a utilajelor necesare investiției.

Apele acumulate în că de anul trecut în spatele curților din suburbia au fost eliminate în parte, după finalizarea lucrărilor, dar au apărut alte nemulțumiri. Zece proprietari ai locuințelor prin fața cărora trece șanțul de drenare au înaintat deja o petiție la Primărie.
Se surpă malurile în fața caselor

image

„La ora actuală, lucrarea nu mai este funcțională iar dopurile executate din țeavă de oțel și pământ rezolvă doar pe jumătate problema accesului pe proprietățile noastre, doar ca pietoni. Nu avem posibilitatea de a intra cu mijloace de transport sau cu utilaje agricole în curțile proprii. Pe de altă parte, în urma scurgerii apelor s-au produs eroziuni mari pe canal și s-au surpat o parte din maluri. Apare pericolul de accidente atât pentru oameni cât și pentru animale“, spune unul dintre semnatarii protestului, Ștefan Ilie (63 de ani).

image

Pe de altă parte, protestatarii susțin că au propus în cadrul Comitetului pentru situații de urgență o soluție mai ieftină de drenare a apelor din fundul curților, pe o lungime mult mai mică (180 de metri față de 580 de metri pe cât s-a realizat) și într-o zonă care nu afecta accesul la gospodării. „Dintotdeauna, apele acumulate în urma inundațiilor se scurgeau natural prin zona fostei plaje. Să aduci apa să se scurgă din aval spre amonte mi se pare o cheltuială prostească“, spune un alt localnic ,Dumitru Ilie (60 de ani).

image

Oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că aspectul străzii este unul de natură să alunge potențialii turiști. „Eu am făcut o mică pensiune aici, cu o grădină cu flori, cu o curte frumos amenajată. Ori toate astea nu se mai văd din cauza imaginii străzii cumplit de urâtă. Noi vrem ca strada să fie adusă măcar la stadiul în care se afla inițial, să se astupe șanțurile“, spune Ștefan Ilie.

Citiți amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite