FOTO S-au adunat la Nicolae Bălcescu pentru a primi apă din Izvorul Tămăduirii

FOTO S-au adunat la Nicolae Bălcescu pentru a primi apă din Izvorul Tămăduirii

Localnicii se strâng joi seara în jurul izvorului FOTO Episcopia Tulcii

Apa apare dintre pietre într-o singură zi din an: în prima vineri de după cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului. An de an, pe dealul de lângă Nicolae Bălcescu se adună sute de localnici care vin să primească apă sfinţită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legenda spune că în urmă cu mulţi ani, lângă izvorul de astăzi, ar fi adormit un copil mut, care a visat că aici va fi o cruce şi că de la poalele dealului va curge apă. A căpătat glas şi le-a povestit părinţilor visul pe care l-a avut. A fost primul an în care localnicii ar fi văzut cu ochii lor cum curge această apă despre care cred că ar avea puteri miraculoase.

De sute de ani, povestesc bătrânii localităţii, numai în vinerea de după Paşte (de Izvorul Tămăduirii), dintre pietre izvorăşte un firicel de apă.

Joi seara, în localitatea Nicolae Bălcescu din comuna Nalbant a ajuns şi Episcopul Tulcii, Prea Sfinţia Sa Visarion, care a a săvârşit  slujba sfinţirii apei la fântâna de leac din apropierea satului.
Astăzi, Prea Sfinţia Sa va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească  cu prilejul hramului Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea de la Măcin.
 
Nicolae Bălcescu, locul unde se află Izvorul Tămăduirii din Tulcea FOTO Episcopia Tulcii

Imagini din aceeasi galerie
  • Nicolae Bălcescu, locul unde se află Izvorul Tămăduirii din Tulcea FOTO Episcopia Tulcii
  • Slujbă la Nicolae Bălcescu, locul unde se află Izvorul Tămăduirii din Tulcea FOTO Episcopia Tulcii

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările