FOTO Poveştile Sulinei, Turnul Babel din Deltă. Locul unde au iubit şi au murit prinţese şi pescari, piraţi şi amirali
0COSMOPOLIS Un sat terorizat de bandiţi, Sulina a fost transformată, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, de Comisia Europeană a Dunării într-un oraş cu vile cochete, cu iederă pe ziduri şi flori de glicină la poartă. Aici au iubit şi au murit piraţi şi regine, pescari şi comandanţi, salahori şi amirali.
După o cale de patru ore pe apă, cu vaporul Moldova, ajungem la Sulina. Tot drumul suntem legănaţi de valuri şi de poveşti marinăreşti spuse de comandantul navei, Nicolae Giurgiuvanu (61 de ani).
Ajungem în Sulina pe înserat. Prima construcţie care ne sare în ochi, după ce vaporul aruncă ancora în port, este Palatul Fostei Comisiuni Europene a Dunării (CED), construit în anul 1900. În prezent, în sediu funcţionează Administraţia Fluvială a Dunării de Jos. Clădirea are ceva din farmecul timpului în care Sulina era un oraş cosmopolit. Clădirea este impunătoare, ca reşedinţa unui guvernator din colonii.
„Ziua şi noaptea se lucra la încărcarea vapoarelor. Numai în miezul zilei portul era mort, sub ploaia de aur a soarelui de vară, natura întreagă dormita moleşită. Nicio adiere, niciun semn de viaţă, pământul şi apa, oameni şi animale cădeau parcă deodată într-o adâncă letargie. Nicio vieţuitoare nu mai mişca pe cheiurile înfierbântate. Când soarele ajungea la zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoare, părea în arşiţa zilei un oraş mort, adormit printr-o vrajă, pietrificat de veacuri – un oraş fantomă“, scria Jean Bart în Europolis.
Pe bancă, sub o salcie
în micul oraş, străzile sunt la fel ca în marile centre americane. Patru străzi taie în lung îngusta limbă de nisip care desparte fluviul de baltă: Strada I, Strada a II-a, Strada a III-a şi Strada a IV-a. Seara, toată lumea se adună pe faleză. Este o plăcere să stai pe o băncuţă pe malul apei, sub o salcie, şi să auzi cum apa Dunării se loveşte de bărcile pescarilor care intră în port cu prada de peste zi.
Din vremuri vechi, aici se păstrează sistemul de măsurare a cotelor apelor Dunării. În fiecare zi, tăbliţele se schimbă cu data şi cota Dunării la Sulina. Cel mai frumos apus de soare aici este. Cerul pare că fierbe, apoi ia culoarea unei pălării de floarea-sorelui, apoi a unei portocale. Pare că luptă cu marea în care nu vrea să se scufunde.
Dacă te saturi de malul apei, te poţi retrage la terasele înşirate de-a lungul falezei. Unele nu au nici meniu, iar banii ţi se cer imediat ce primeşti comanda. Tot în această zonă sunt două restaurante unde poţi mânca. De departe, cel mai căutat este „Marea Neagră", al lui Amorel Vătămănescu, cel supranumit „regele turismului din Sulina", care a murit la începutul lunii aprilie. Cu toate acestea, pe oricine întrebi unde se poate mânca mai bine îţi răspunde: „la Amorel".
Porţiile nu sunt mari, însă peştele este foarte gustos. O porţie de peşte costă 18 lei. Printre terase sunt câteva magazine de suvenire, unde se vând la mare cinste obiecte inscripţionate cu Sulina.
„Tovarăşe Ceauşescu şi tovarăşă Regină!"
Cea mai înaltă construcţie din Sulina este cea a uzinei de apă. Legenda spune că ajungând la Sulina, la sfârşitul anilor 1890, regina Wilhelmina a Olandei a coborât de pe vapor şi a cerut apă. I s-a adus un pahar cu apă din Dunăre. Atunci, Casa Regală a Olandei a donat fonduri pentru construirea Castelului de Apă şi a reţelei de canalizare a oraşului Sulina.
Povestea merge mai departe în timp, iar profesorul de limba română din Sulina Valentin Lavric (45 de ani) relatează o întâmplare petrecută în 1975, când şi fiica Wilhelminei, Juliana, a vizitat Sulina. Ea era însoţită de Nicolae Ceauşescu. „Evident, primarul din acele vremuri i-a întâmpinat: «Bine aţi venit, tovarăşe Ceauşescu şi tovarăşă Regină!», povesteşte profesorul Valentin Lavric. Ea a vrut să viziteze şi biserica ortodoxă din Sulina, însă nu era terminată. De teamă că povestea nu se va repeta şi că fiica Wilhelminei nu va da la rândul ei bani pentru Sulina, Ceauşescu a dat ordin să se aloce fonduri pentru Casa Domnului.
Blestemul lemnului de la far
Tot în Sulina se poate vizita fostul far al Comisiunii Europene a Dunării, construit la începutul secolului al XIX-lea. La construcţia lui s-au folosit materiale aduse din străinătate: lemn din India, bronz din Franţa, cristalul din Anglia, acoperişul din Grecia, piatra din Malta. O istorie locală spune că după o renovare, în anul 1997, cineva a furat lemnul de pardoseală adus din India.
Istoria ne-o povesteşte o femeie mai în vârstă care vinde bilete la intrarea în far: „Era pitpai, un conifer foarte rezistent, adus din India. S-au scos pardoseala de la parter şi uşile, şi ferestrele, şi lemnul s-a depozitat în curte. Am văzut că a dispărut, dar nu am avut ce să facem. După câţiva ani, şoferul inginerului care s-a ocupat cu renovarea mi-a spus că, în drum spre Constanţa, un cal a apărut din senin şi a sărit pe maşină şi i-a omorât pe amândoi, pe cei care luaseră lemnul. Este un blestem al zeilor".
Farul Vechi a intrat în anul 1878 în administrarea Comisiunii. Acum, muzeul cuprinde obiecte ce aparţin celor două personalităţi ale oraşului: dirijorul George Georgescu şi scriitorul Eugeniu P. Botez, Jean Bart, care a fost şi comisar maritim, la începutul secolului al XX-lea.
Dacă ajungeţi în Sulina, opriţi-vă pentru o clipă la una dintre bisericile din zonă. La cea grecească se află icoana Madonei Negre. Chipul Fecioarei şi al Pruncului au fost acoperite miraculos cu smirnă. În biserica italiană se găseşte o pictură semnată de Caravaggio, precursorul barocului. În catedrala românească, catapeteasma este pictată de Gheorghe Tăttărăscu, iar scaunul arhieresc este cel pe care a stat Alexandru Ioan Cuza când a fost ales domnitor al Ţărilor Române.
Cimitirul cosmopolit
La marginea oraşului Sulina îşi dorm somnul în nisipul Deltei laolaltă ortodocşi, musulmani, ruşi lipoveni. Cimitirul din Sulina este plasat între cimitirele-muzeu din România, alături de Bellu din Bucureşti şi Cimitirul Vesel din Săpânţa, Maramureş. Este situat la marginea oraşului, pe drumul spre plaja virgină.
În lumea pietrelor funerare ne poartă Valentin Lavric, profesor de limba română de la şcoala din Sulina. „Un bătrân cavaler maltez se plimba plângând prin apa mării care inundase cimitirul. În urmă cu 25 de ani, intrase cu remorcherul într-un vas de pasageri. Aceştia muriseră înecaţi", spune profesorul Lavric. Aşa începe povestea cimitirului din localitate.
În 1864, inginerul-şef al Comisiunii Europene a Dunării, Charles Hartley, a primit sarcina să amenajeze un cimitir atât pentru localnici, pentru personalul Comisiunii Europene a Dunării, cât şi pentru cei care mureau înecaţi pe tot parcursul Dunării şi erau scoşi de apă la gura de vărsare. Pe aceştia, primăria îi înhuma pe banii comunităţii. Pe un teren mai înalt a fost ridicată prima capelă, iar marinarii britanici decedaţi anterior au fost reînhumaţi.
Romeo şi Julieta de la Dunăre
În cimitir îşi doarme somnul de veci fiul amiralului britanic Parker, care a fost împuşcat de piraţii de pe Dunăre, prin 1826. Atunci, cei de pe corabia britanică au trecut la represalii împotriva oraşului Sulina. Au bombardat toată Sulina, lăsând doar farul şi biserica în picioare. A fost o tragedie pentru cei aproape 250 de locuitori ai oraşului.
La bordul bricului militar se afla îmbarcat şi aspirantul de marină englez Charles Augustus Hartley, cel care avea să devină inginerul-şef al CED. Venise la Sulina pentru înfiinţarea bazei navale. Tot în cimitirul de la Sulina se găsesc mormintele a doi îndrăgostiţi din oraş, William Webster (25 de ani), ofiţer secund al navei Adalia (o navă a CED la Sulina) şi logodnica sa, Ann Margaret Pringle (23 de ani), morţi cu doar câteva luni înainte de căsătorie, în 1868, în timpul unei plimbări romantice. Pe 21 mai, când marea era învolburată, ea a căzut în Dunăre, iar el a încercat s-o salveze. Din păcate, s-au înecat amândoi. Mamele lor au ridicat două monumente funerare în amintirea tinerilor morţi la gurile Dunării.
O altă poveste romantică este cea a Izabellei John Robinson, care a murit înecată, atunci când nava pe care se afla a intrat în tangaj (n.r. - mişcare oscilatorie de înclinare a unei nave). Ea se îndrepta spre Sulina pentru a-şi vedea viitorul logodnic. Cum purta crinolină, ea nu a mai putut fi scoasă din apă decât moartă, întrucât hainele au tras-o la fund.
Singurul mormânt din România al unui pirat
Printre pietrele funerare din cimitir o găsim şi pe cea a prinţesei Ecaterina Moruzi. „La curte i se zicea «Muma pădurii», însă era o femeie foarte inteligentă. Ea a murit înecată într-o copcă, pe gheaţă. După moartea ei, fiul a devenit muritor de foame, prin Bucureşti", mai spune profesorul Lavric.
Pe piatra funerară a prinţesei stă scris: „Şi buzele ce am gustat/ Şi răul ce am îndurat/ Trecută încă o ceaţă/ Atâta numai am trecut/ E binele ce am făcut în viaţă".
Pe 25 martie 1871, chiar de Ziua Internaţională a Greciei, şi-a găsit sfârşitul şi piratul Ghiorghios Kontoguris, născut în Kefalonia. Pe piatra sa funerară este inscripţionat pentru eternitate simbolul piraţilor: craniul cu două oase încrucişate.
Ce însemna pirat în acele vremuri? Ne explică Valentin Lavric: „Piratul lega o scândură de coarnele unei vaci, la care atârna două felinare. Vaca mergea la păscut şi legăna felinarele. Comandanţii corăbiilor care se apropiau de coastă credeau că acolo sunt nave ancorate şi se îndreptau spre ţărm. Din nefericire, cădeau în cursă şi eşuau". Este singurul mormânt de pirat din România.
Simbolul Europei
Aici a fost înmormântat şi ultimul protestant din Sulina, Schneider Dieter, care a trăit între anii 1942 şi 2005. „El a vrut să ridice la Sulina un simbol al Europei, aşa cum Statele Unite ale Americii au Statuia Libertăţii. El se gândea la un bou alb, un fel de Zeus metamorfozat", mai spune profesorul.
Aici îşi mai dorm somnul de veci Giovanni Matteucci directorul primei bănci internaţionale de la Sulina, Alexandru Cuzulov, care a murit înecat de Bobotează în 1927, încercând să prindă sfânta cruce, Gerson Marcu, „împuşcat de rei făcători" în 1901, dar şi cei răpuşi de epidemii.
Pe lângă cimitirul CED, cel ortodox, ortodox de rit vechi (lipovenesc), mai există cimitirul musulman şi cel evreiesc. În cel musulman, doar câteva monumente mai sunt în picioare, în rest, diverse pietre.
Stele funerare pentru bărbaţi se distig prin fes sau turban, iar cele pentru femei printr-o coroniţă rotundă florală.
Secţiunea evreiască este mai mică şi pietrele funerare de aici îmi place să le numesc gemene, spune ghidul. Există monumente funerare gemene ca formă şi materie primă: gemenele albe de marmură ale unei familii mixte de evrei şi sârbi, şi gemenele negre de marmură ale soţilor Diamand. De asemenea, sunt şi monumente unicat prin inscripţiile în doua sau trei limbi şi monumente pentru persoane cu rol în viaţa religioasă a comunităţii cum ar fi un rabin si cel care îl ajuta în sinagogă la ritualul de spălare sau la lectura cărţilor sfinte.
Plaja, ultimul refugiu
Pe plaja din Sulina ajungeţi la pas, în aproximativ jumătate de oră, sau puteţi lua maxi-taxi-ul, care vă costă 1,5 lei. Veţi vedea cea mai întinsă suprafaţă de nisip de pe litoralul românesc. Un loc unde convieţuiesc oameni şi animale, la marginea nisipului păscând pe dunele de cătină albă, în voie, mai multe vaci. O mică pasarelă de lemn care înaintează în mare este locul perfect pentru visare. Marea este mai limpede ca oriunde, iar ochii te dor de atâta aur, aşa luceşte nisipul. Cele două formează o bijuterie. Un nestemat al Mării Negre.
Călătorii cu barca printre nuferi
Nu rataţi o călătorie cu barca printre canalele pline de nuferi, printre pelicani şi ale vieţuitoare ale Dunării. Puteţi închiria o ambarcaţiune de la zecile de pescari care aşteaptă pe malul apei. Peste tot, sunt lipite afişe cu oferte de excursii. Astfel, cu 60 de lei puteţi merge la Pădurea Letea, unde puteţi admira stejari seculari, cai sălbatici şi Golful Musura. Un alt traseu este Canalul Cardon/ Canalul Barbosul, unde apa capătă culoarea albă de la atâţia nuferi. Pescarul vă va duce inclusiv până la Farul Vechi. Traseul durează în jur de patru ore, iar preţul este de 40 de lei de persoană.
O excursie care nu trebuie ratată este până în locul unde Dunărea se varsă în mare, la farul vechi, unde două culori se întrepătrund armonios, ducând poveştile mai departe.
Vă mai recomandăm:
Jurnal de vacanţă. Drum iniţiatic spre izvoarele poporului român, prin sudul Dobrogei
Jurnal de vacanţă. Altfel de călătorie prin împrejurimile zonei Vama Veche-2 Mai
Se încarcă comentariile...
