FOTO Frumuseţea Dobrogei, strânsă într-un tărâm de vis din nordul regiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peisaj deltaic Sursa Facebook Delta Dunării
Peisaj deltaic Sursa Facebook Delta Dunării

Unul dintre locurile binecuvântate ale Dobrogei este Jurilovca, aşezarea de pe malul Lacului Razelm. Satele sale şi împrejurimile sunt de o frumuseţe deosebită, magnet pentru iubitorii naturii.

Jurilovca (cu cele trei sate ale sale - Jurilovca, Vişina şi Sălcioara) este comuna cu cei mai mulţi etnici lipoveni din România, care păstrează vii tradiţiile şi portul popular. Este situată la graniţa judeţului Tulcea cu judeţul Constanţa, între Sarichioi, Ceamurlia de jos şi Murighiol. Satul-reşedinţă este în nordul Lacului Goloviţa, la circa 5-6 kilometri vest de Capul Doloşman. Accesul se face dinspre Babadag, prin Enisala, sau pe la Două Cantoane.

Geografic, Jurilovca se află într-o regiune în care dealurile estice ale Podişului Babadag coboară în trepte spre lacurile Razim şi Goloviţa, formând promontorii stâncoase. La nord este dominat de dealul Cerdac (cu înălţimi de 50-100 metri), iar la sud este delimitat de câmpia îngustă din jurul lacului. 

GALERIE FOTO

„În zilele când bate sudul, de la Jurilovca poţi vedea, peste lac, fâşia de nisip care străjuieşte marea cea mare. Iar vara îşi păstrează lumina de aur chiar şi-n octombrie. Jurilovca, toamna, respiră frumuseţe. Toamna-iarna petrecută pe la noi trebuie să fie nepărat o experienţă savuroasă. Asftel că orice alegi din cămara lui Moş Vanea, ştii sigur că-i sănătos, proaspăt şi bun. Vizitează Jurilovca, ca să te întorci în timp. Aici vei descoperi minuni“, invită oamenii locului care au creat pagina de Facebook Visit Jurilovca.

Ce poţi vizita la Jurilovca

Cetatea antică Orgame sau Argamum este prima aşezare urbană de pe teritoriul României menţionată într-un izvor antic: Hecateu din Milet scrie despre existenţa coloniei milesiene Orgame, la jumătatea secolului VII i.Hr. După incuderea Dobrogei în România, la 1878, cetatea este numită Argamum.

„Cercetarea arheologică a acestui sit a iniţiat-o Paul Nicorescu (1926-1932), fiind reluată de Măria Coja (Institutul de Arheologie din Bucureşti) în 1965; în cei 40 de ani de cercetări arheologice făcute de serii de arheologi şi de localnici, îndrumaţi de dr. Florin Topoleanu – directorul Institutului de Cercetări Etno-Muzeale Tulcea, au descoperit situaţii arheologice inedite: 4 bazilici paleocreştine, cel mai vechi mormânt grecesc (jumătatea sec. VII i.Hr.) din bazinul pontic“, se arată pe site-ul Bibliotecii Naum Pocorschi din Jurilovca.

Capul Doloşman este un promontoriu stâncos situat la confluenţa lacurilor Razim şi Golovita - o zonă de interes geologic, istoric şi din punct de vedere a biodiversităţii. O faleză calcaroasă maiestuoasă se întinde pe 3 kilometri, cu înălţimea maximă de 29 metri - singură faleză stâncoasă din zona litorală a României. Găzduieşte numeroase specii de păsări de apa şi de uscat, animale de silvostepă, dat fiind că pădurea Babadag este la doar 10 kilometri, precum şi plante specifice - ca măslinul dobrogean. 

Călător explorând Delta Dunării Sursa Visit Jurilovca

Jurilovca Delta Dunării Tulcea Dobrogea Sursa Facebook Visit Jurilovca

Complexul lagunar Razim-Sinoe s-a format, într-o perioadă de peste 1.000 de ani, prin închiderea (înnisiparea) anticului golf Halmiris al Pontului Euxin - vechea denumire a Mării Negre. Cu o suprafaţă de peste 100.000 hectare, complexul de lagune este compus din patru lacuri mari: Razim (sau Razelm) - 42.000 ha, cel mai mare lac din România; Goloviţa (sau Razimul Mic) - cu o suprafaţă de 12.000 ha - de fapt o prelungire a Razimului; Sinoe (20.000 ha) cu două guri de vărsare în Marea Neagră; Zmeica (5.500 ha); lacuri şi bălţi de dimensiuni mai mici, zone de stufăriş, grinduri - cele mai cunoscute fiind Grindul Lupilor şi Grindul Chituc. Lagunele au legătură cu Dunărea prin canalele Dunavat, Lipoveni, Dranov, Mustaca şi cu Marea Neagră prin Gurile Peiroboina şi Edighiol (lacul Sinoe). Până prin anii 60', când a fost închisă artificial, a funcţionat şi Gura Portiţei – în prezent sat turistic. Lacul Razim a fost folosit (până la începutul secolului al XIX-lea) de caiucele turceşti în navigaţia pe rută Tulcea-Istanbul. 

Moş Vanea, gospodar din Jurilovca Sursa Facebook Visit Jurilovca

Jurilovca Delta Dunării Tulcea Dobrogea Sursa Facebook Visit Jurilovca

Insula Bisericuţa - o insulă stâncoasă situată la 2,5 km sud-est de Capul Doloşman. Pe insulă se găsesc urmele unui castru român, fiind loc de cuibărit şi trecere pentru păsări şi, un fapt foarte puţin cunoscut, aici se găsesc fosile de organisme nevertebrate. Fiind zonă strict protejată a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, vizitarea insulei este interzisă.

Gura Portiţei - o fâşie de nisip între Marea Neagră şi Lacul Goloviţa, foarte cunoscută pentru complexul turistic ce îl găzduieşte. Până în urmă cu 40 de ani, aici exista o legătură între lac şi mare, care a fost închisă artificial; tot aici se află o staţie meteo, un canton al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi, la aproximativ 1 km, un far de semnalizare maritimă.

Periboina (Gura Periboina) - situată pe lacul Sinoe este una dintre cele două legături ale lagunelor cu marea. 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Imagini de vis din Delta Dunării. Cum se reinventează un sat pitoresc aşezat în nordul Dobrogei

FOTO Locuri minunate din jurul Deltei Dunării, care trebuie neapărat explorate

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite