Pe Aeroportul „Delta Dunării“ a aterizat prima cursă după două decenii

Pe Aeroportul „Delta Dunării“ a aterizat prima cursă după două decenii

Primul zbor după două decenii FOTO Consiliul Judeţean Tulcea

Vineri, 16 mai, la prânz, a aterizat  pe Aeroportul „Delta Dunării“ prima cursă de linie operată în ultimii 21 de ani în judeţ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu primul avion care a aterizat la Tulcea au venit 90 de persoane, printre care şi Ovidiu Tender. El a fost însoţit de patru oameni de afaceri din Emirate, care au dorit să vadă Delta Dunării şi care s-au arătat uimiţi de faptul că pot ajunge în mai puţin de o oră la porţile deltei.

„Unul dintre motivele pentru care am ales Tulcea pentru aceste curse este cel uman, al oamenilor de aici. Mă refer la deschiderea pe care am găsit-o la cei care gestionează destinele acestui judeţ şi care sunt interesaţi să dezvolte zona, să realizeze proiecte importante. Bineînţeles că există şi un potenţial de pasageri, eu îmi propun să transform aceste curse într-o afacere profitabilă“, a precizat Tender.

„Sprijinim conducerea Regiei Autonome în accesarea de fonduri europene care să fie utilizate pentru extinderea pistei de decolare, pentru extinderea platformei de îmbarcare – debarcare, pentru reparaţii curente, dar şi pentru alte lucrări“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

Este vorba despre un proiect cu o valoare de peste 14 milioane de euro, care ar urma să fie implementat într-o perioadă de 12 până la 16 luni şi pentru care s-ar putea obţine finanţare prin Programul Operaţional Sectorial – Transport 2007-2013. La momentul de faţă se lucrează la cererea de finanţare, urmând ca proiectul să fie depus, cel mai probabil, în iulie 2014.

Aeroportul Tulcea s-a deschis în anul 1973. El este situat la 3 kilometri sud faţă de Cataloi şi la 15 kilometri de municipiul Tulcea. Aerogara are o capacitate de 120 de pasageri pe oră, iar salonul VIP de 20 de pasageri.

Plan de zbor Aeroportul Tulcea

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Lotca solară, un nou produs al campionului Ivan Patzaichin

PREMIERĂ Se reiau cursele regulate pe Aeroportul „Delta Dunării“ din Tulcea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Vineri, 16 mai, la prânz, a aterizat  pe Aeroportul „Delta Dunării“ prima cursă de linie operată în ultimii 21 de ani în judeţ

Imagini din aceeasi galerie
  • Vineri, 16 mai, la prânz, a aterizat  pe Aeroportul „Delta Dunării“ prima cursă de linie operată în ultimii 21 de ani în judeţ
  • Cu primul avion care a aterizat la Tulcea au venit 90 de persoane, printre care şi Ovidiu Tender
  • Ovidiu Tender (centru) a fost însoţit de patru oameni de afaceri din Emirate, care au dorit să vadă Delta Dunării şi care s-au arătat uimiţi de faptul că pot ajunge în mai puţin de o oră la porţile deltei
  • „Sprijinim conducerea Regiei Autonome în accesarea de fonduri europene care să fie utilizate pentru extinderea pistei de decolare, pentru extinderea platformei de îmbarcare – debarcare, pentru reparaţii curente, dar şi pentru alte lucrări“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu (dreapta)
  • Este vorba despre un proiect cu o valoare de peste 14 milioane de euro, care ar urma să fie implementat într-o perioadă de 12 până la 16 luni.
  • Aeroportul Tulcea s-a deschis în anul 1973. El este situat la 3 kilometri sud faţă de Cataloi şi la 15 kilometri de municipiul Tulcea. Aerogara are o capacitate de 120 de pasageri pe oră, iar salonul VIP de 20 de pasageri
  • Pe Aeroportul „Delta Dunării“ a aterizat prima cursă după două decenii
  • Cu primul avion care a aterizat la Tulcea au venit 90 de persoane, printre care şi Ovidiu Tender
Distribuie imaginea
citeste totul despre: