Farul vechi din Sulina, imagini de pe şantier. Faimosul obiectiv turistic va fi redeschis în 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Facebook ADI ITI Delta Dunării
Sursa Facebook ADI ITI Delta Dunării

Farul vechi din Sulina este în plin proces de reparare, iar mersul lucrărilor este arătat de echipa care se ocupă de proiectul ce se derulează cu fonduri europene. Farul este un mare punct de atracţie pentru cea mai estică aşezare a României, unde Dunărea se varsă în Marea Neagră.

Muzeul Farul Vechi Sulina a fost închis pentru 36 de luni, începând de 14 mai 2019, pentru restaurare şi conservare. Proiectul este finanţat prin POR, Programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru punerea în valoare a potenţialului istoric. 

În proiect sunt prevăzute următoarele tipuri de lucrări: hidroizolaţii, termoizolaţii, lucrări conexe, lucrări aferente organizării de şantier, repararea/înlocuirea instalaţiilor/echipamentelor aferente construcţiei, finisaje interioare/exterioare şi alte lucrări strict necesare pentru „asigurarea funcţionalităţii construcţiei reabilitate“. 

GALERIE FOTO CU FARUL VECHI DIN SULINA

În octombrie 2020, stadiul lucrărilor pentru restaurarea Farului Comisiei Europene a Dunării din Sulina era apreciat de coordonatorul şantierului ca fiind la aproximativ 50%.

Consiliul Judeţean Tulcea a precizat că valoarea totală a proiectului este 10.158.180,89 lei cu TVA, din care reprezintă contribuţia judeţului Tulcea suma de 203.163,62 lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 9.955.017,27 lei. Oficial, durata proiectului este perioada 18 iunie 2018 - 31 ianuarie 2022. 

Prin restaurarea Farului Vechi şi a muzeului de la parterul obiectivului istoric, autorităţile tulcene speră în creşterea numărului de vizitatori în Sulina: de la 10.700 de persoane înregistrate în anul 2016, la 15.000 de persoane după finalizarea implementării proiectului. 

Farul Vechi din Sulina este monument înscris în Lista Monumentelor Istorice (2010) a judeţului Tulcea. A fost construit la începutul secolului al 19-lea de autorităţile otomane, fiind administrat în perioada 1897-1939 de Comisiunea Europeană a Dunării. 

Farul a devenit muzeu în anul 2003, cu documente şi fotografii din istoria cosmopolită a Sulinei şi din viaţa a două personalităţi care şi-au legat numele de cea mai estică aşezare a României: dirijorul George Georgescu (1887-1964, fiu al locului) şi scriitorul-marinar Jean Bart (Eugeniu Botez, 1874-1933, autorul romanului „Europolis“).

Muzeul se află pe strada a II-a, la numărul 43, iar la Sulina se poate ajunge doar pe calea apei, luând de la Tulcea o cursă de pasageri. 

Asociaţia pentru Dezvoltare Intracomunitară (ADI) ITI Delta Dunării se ocupă de implementarea proiectului ce este o investiţie cu fonduri europene şi beneficiază de finanţare prin mecanismul ITI.

ADI s-a constituit în scopul organizării, reglementării, finanţării, monitorizării şi coordonării în comun, pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (2030). Teritoriul ITI Delta Dunării este alcătuit din 2 consilii judeţene, Constanţa şi Tulcea, şi 40 Unitaţi Administrativ-Teritoriale: 5 urbane (Babadag, Isaccea, Măcin, Sulina, municipiul Tulcea) şi 33 comune: în judeţul Tulcea - Baia, Beştepe, C.A. Rosetti, Ceamurlia de Jos, Ceatalchioi, Chilia Veche, Crişan, Frecăţei, Greci, Grindu, I.C. Brătianu, Jijila, Jurilovca, Luncaviţa, Mihail Kogălniceanu, Mahmudia, Maliuc, Mihai Bravu, Murighiol, Niculiţel, Nufăru, Pardina, Sarichioi, Sfântu Gheorghe, Slava Cercheză, Smârdan, Somova, Văcăreni, Valea Nucarilor; în judeţul Constanţa: Corbu, Istria, Mihai Viteazu, Săcele (nu este membru ADI ITI DD). 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Farul Vechi din Sulina se închide pentru trei ani. Obiectivul va fi restaurat

FOTO Copilăria neştiută a Elenei Lupescu, metresa lui Carol al II-lea. Tatăl ei era farmacistul evreu Grünberg, care a avut o spiţerie la Sulina

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite