EXCLUSIV: Lichidatorul judiciar tulcean acuzat de răpire acuză poliţiştii şi procurorii brăileni de abuz!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Apostol a fost acuzat de răpirea unui copil de nouă ani, fiind reclamat de mama acestuia la Poliţia Brăila, în cursul zilei de ieri. Fostul jurnalist de la Evenimentul Zilei susţine că este tatăl copilului şi că a acţionat corect.

După ce a fost transportat de Poliţie de la sediul Inspectoratului Tulcea la cel de la Brăila lichidatorul Apostol a trimis un mesaj chiar din maşina Poliţiei, răspunzând acuzaţiilor ce i s-au adus.

Tulcea: Lichidatorul Apostol este acuzat că şi-a răpit propriul copil!

Apostol susţine că totul este o înscenare şi un abuz al autorităţilor la insistenţele mamei copilului, copil pe care el l-a recunoscut legal ca fiind al său.
„E un grav abuz săvârşit de procurorii şi poliţiştii brăileni în urma presiunilor făcute de mama băiatului. Sunt condus la Brăila pentru audieri dar e foarte posibil să mă reţină după care să ajungem în instanţa pentru arestare. În instanţă sper totuşi ca lucrurile să se clarifice“, scrie Paul Apostol în SMS-ul transmis redacţiei Adevărulu De Seară Tulcea.

EXCLUSIV: Lichidator tulcean, fost ziarist la Evenimentul Zilei, acuzat de răpirea unui copil! Poliţiştii tulceni refuză să intervină!

Telenovelă de nouă ani
După nouă ani de procese cu Liliana Ismail, fostul jurnalist Paul Apostol a recunoscut oficial că este tatăl minorului Andrei Ismail, deşi timp de peste opt ani nu a recunoscut acest lucru.
„Nu pot să-mi explic de ce s-a răzgândit, a început brusc să vrea copilul după ce ani de zile nu l-a recunoscut. Copilul este în custodia mea şi a fost luat fără acordul meu de la Brăila şi adus la Tulcea, aşa că am depus plângere pentru răpire“, spune mama copilului, Liliana Ismail.
Apropiaţii lui Apostol spun că ani de zile au încercat să-l convingă să recunoască faptul că este tatăl copilului şi că în ultima perioadă acesta demarase toate procedurile legale pentru a lua copilul în custodie.
„A auzit că mama vrea să-l ia în Spania cu ea, copilul a stat ani de zile singur la Tulcea, doar cu bunicul, iar Paul vrea să-l ia acasă la el, să fie un adevărat tată, regretă trecutul şi vrea să aibă grijă de băiat“, povesteşte un prieten al fostului jurnalist tulcean.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite