Ei sunt cei trei judecători care vor face parte din Biroul Electoral Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tragerea la sorţi a avut loc luni, la ora 11.00
Tragerea la sorţi a avut loc luni, la ora 11.00

Conform Programului calendaristic privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, în cursul zilei de luni, de la ora 11.00, la Tribunalul Tulcea a avut loc desemnarea celor trei judecători ce vor face parte din Biroul Electoral al Circumscripţiei 38 Tulcea.

În urma tragerii la sorţi, au fost desemnaţi următorii judecători: Nichifor Doina, Bibu Elena şi Pisică Luminiţa Diana. Din rândul celor trei judecători vor fi aleşi preşedintele şi locţiitorul acestuia în Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană.    
Prefectul judeţului a dispus convocarea primarilor şi secretarilor în data de 26 septembrie 2012, în vederea instruirii în legătură cu obligaţiile  ce le revin privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 9 decembrie 2012. Acţiunea se va desfăşura la Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Judeţean Tulcea, începând cu ora 11.00, şi va fi realizată cu sprijinul Autorităţii Electorale Permanente – Filiala Galaţi.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite